Cele patru fugi ale lui Manuel, roman scris de autorul cubanez Jesus Diaz, este povestea unui tanar student cubanez, care a plecat din Cuba in Ucraina, fosta Uniune Sovietica, pentru a studia fizica la una dintre cele mai renumite universitati.
Declarat de unul dintre profesorii sai geniu in fizica, Manuel trebuie sa renunte la studiile sale atunci cand este amenintat cu deportarea in Cuba, din cauza obtuzitatii unui paznic comunist. Stiind ca intoarcerea ar insemna renuntarea la fizica si la orice alta sansa de a mai pleca dintr-o Cuba comunista, Manuel decide sa fuga din Ucraina.
Ajutat de bunii sai prieteni, Sasa si Natalia, unul liberal, celalalt comunist, Manuel fuge in Elvetia. Marcat de frica de a fugi si a lasa totul in urma, de a se indrepta spre o lume care nu ii este cunoscuta, Manuel se lupta cu sine pentru a lua decizia cea mai buna. Ajunge in Elvetia, cere bursa de studiu, dar este extradat in Ucraina si i se interzice acccesul pe taram elvetian.
A doua sa fuga are ca loc de plecare Moscova, unde este ajutat de o necunoscuta cu care traieste o poveste de amor. Fuge in Finlanda, dar este prins la granita de trupele rusesti. Ca prin minune reuseste sa scape deportarii in Cuba si se intoarce in Moscova.
A treia fuga este in Suedia, de unde este deportat in Polonia, taram liber. Aici isi cumpara ajutorul pentru a trece granita cu Germania si fuge din nou.
Povestea adevarata a acestui clandestino se opreste in Germania, unde reuseste sa obtina ceva mai mult decat azil politic. Tocmai de la aceia pe care i-a urat, pe anti-comunisti.
Dar cum anume se termina povestea lui Manuel, nu va pot spune. Finalul este surprinzator si cucereste.
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
Dansatoarea de kabuki - Sawako Ariyoshi
Am reusit sa termin saptamana trecuta romanul "Dansatoarea de Kabuki" al autoarei japoneaze Sawako Ariyoshi.
Mi-a placut surprinzator de mult, desi am oroare de cartile cu pagini numeroase.
Romanul surpinde deosebit de bine Japonia secolului al XVI-lea, macinata de razboaie civile, lupte de interese intre nobilii vremii si influente occidentale. Pe acest fond, Okuni o tanara dansatoare din satul Izumo, pleaca impreuna cu familia ei adoptata sa danseze in marile orase ale Japoniei.
Covarsitoarea pasiune pentru dans pentru care Okuni traieste, o poarta din albiile raurilor in casele nobililor pentru a-si prezenta spectacolele.
Se indragosteste pe rand de Sankuro, tobosar in trupa ei si apoi de Sanza, un important nobil al vremii care ii influenteaza arta, traieste drama inselarii, a urii, a mortii celor dragi, a indiviei pentru a se regasi de fiecare data in dans, reusind sa treaca peste orice obstacol.
Okuni, impreuna cu trupa ei, pune bazele unui nou stil de dans, cel numit Kabuki.
In japoneza cuvantul "kabuki" avea doua intelesuri: pe de o parte insemna "la moda" si pe de alta parte, "destrabalat".
Okuni este creatoarea stilului Kabuki, care se diferentiaza de rigidele miscari ale teatrului No, printr-o traire mult mai vizibila a dansului, miscari mai ample, costumarea femeilor in roluri de barbati si viceversa si urmand un scenariu bine pus la punct comic sau dramatic.
"Dansatoarea de kabuki" infatiseaza povestea adevarata a dansatoarei Okuni din Izumo, infatisata ca o simpla femeie, care isi gusta dramele sau bucuriile la fel ca toti ceilalti, dar care traieste de fapt pentru un singur lucru: dansul.
Istoria si tot imprevizibilul pe care il cuprinde, razboaie, schimbari de conducatori, crime, castele si orgolii palesc in fata singurei constante careia fata i se inchina: dansul.
Pasiunea covarsitoare pentru dans a acestui personaj se simte in fiecare rand, in fiecare descriere a miscarilor sau a cantecelor.
De aceea romanul este atat de agreabil.
Pe langa delicatetea si stilul inconfundabil de care dau dovada povestile japoneze, "Dansatoarea de kabuki" are puterea de a te face sa vrei sa dansezi cu fiecare rand citit.
Mi-a placut surprinzator de mult, desi am oroare de cartile cu pagini numeroase.
Romanul surpinde deosebit de bine Japonia secolului al XVI-lea, macinata de razboaie civile, lupte de interese intre nobilii vremii si influente occidentale. Pe acest fond, Okuni o tanara dansatoare din satul Izumo, pleaca impreuna cu familia ei adoptata sa danseze in marile orase ale Japoniei.
Covarsitoarea pasiune pentru dans pentru care Okuni traieste, o poarta din albiile raurilor in casele nobililor pentru a-si prezenta spectacolele.
Se indragosteste pe rand de Sankuro, tobosar in trupa ei si apoi de Sanza, un important nobil al vremii care ii influenteaza arta, traieste drama inselarii, a urii, a mortii celor dragi, a indiviei pentru a se regasi de fiecare data in dans, reusind sa treaca peste orice obstacol.
Okuni, impreuna cu trupa ei, pune bazele unui nou stil de dans, cel numit Kabuki.
In japoneza cuvantul "kabuki" avea doua intelesuri: pe de o parte insemna "la moda" si pe de alta parte, "destrabalat".
Okuni este creatoarea stilului Kabuki, care se diferentiaza de rigidele miscari ale teatrului No, printr-o traire mult mai vizibila a dansului, miscari mai ample, costumarea femeilor in roluri de barbati si viceversa si urmand un scenariu bine pus la punct comic sau dramatic.
"Dansatoarea de kabuki" infatiseaza povestea adevarata a dansatoarei Okuni din Izumo, infatisata ca o simpla femeie, care isi gusta dramele sau bucuriile la fel ca toti ceilalti, dar care traieste de fapt pentru un singur lucru: dansul.
Istoria si tot imprevizibilul pe care il cuprinde, razboaie, schimbari de conducatori, crime, castele si orgolii palesc in fata singurei constante careia fata i se inchina: dansul.
Pasiunea covarsitoare pentru dans a acestui personaj se simte in fiecare rand, in fiecare descriere a miscarilor sau a cantecelor.
De aceea romanul este atat de agreabil.
Pe langa delicatetea si stilul inconfundabil de care dau dovada povestile japoneze, "Dansatoarea de kabuki" are puterea de a te face sa vrei sa dansezi cu fiecare rand citit.
Eclipse - Stephanie Meyer
A ramas in jurul meu precum parfumul unei persoane care tocmai te-a imbratisat.
Este vorba despre "Eclipsa", a treia carte din seria "Amurg".
Tehnica narativa a lui Stephenie Meyer a evoluat, traducerea este mai bine facuta, desi tot am descoperit vreo trei greseli de tipar, actiunea este si mai captivanta, iar ideea care sta la baza romanului este delicioasa: gheata sau foc? nemurire sau mortalitate? schimbare sau confort? necunoscut sau umanitate?
Tu ce ai alege?
Pana la urma, ajungem la motivul dragostei dintre un nemuritor si o muritoare.
Un "Luceafar" un pic diferit, dar care trezeste aceeasi intrebare: tu, nemuritor si rece, sau el, Catalin?
Din fericire, spre deosebire de Catalina eminesciana, Bella Swan stie ce sa aleaga. Caci, altfel ar fi avut de-a face cu mine.
P.S.: De precizat ca nu m-au ascultat nici de data asta, desi i-am incurajat pe cei 2 indragostiti de mai multe ori sa "just do it"…
Mai am de asteptat pana la Breaking Down….
Ca si concluzie, va recomand "Eclipsa". Este mai bine scrisa decat volumele anterioare. Singurele minusuri (raportate la genul asta de literatura) ar fi ca bampirul Edward Cullen nu este la fel de bine redat si ca naratiunea aduna cateva kitsch-uri, dar oricum mai putine decat volumele anterioare.
Un plus este constituit de "intunecarea" povestii: autoarea a introdus un capitol in care reda cateva legende amerindiene, scenele de lupta sunt redate mai sangeros, iar modul in care este tratata povestea pare mai realist decat fusese anterior.
Este vorba despre "Eclipsa", a treia carte din seria "Amurg".
Tehnica narativa a lui Stephenie Meyer a evoluat, traducerea este mai bine facuta, desi tot am descoperit vreo trei greseli de tipar, actiunea este si mai captivanta, iar ideea care sta la baza romanului este delicioasa: gheata sau foc? nemurire sau mortalitate? schimbare sau confort? necunoscut sau umanitate?
Tu ce ai alege?
Pana la urma, ajungem la motivul dragostei dintre un nemuritor si o muritoare.
Un "Luceafar" un pic diferit, dar care trezeste aceeasi intrebare: tu, nemuritor si rece, sau el, Catalin?
Din fericire, spre deosebire de Catalina eminesciana, Bella Swan stie ce sa aleaga. Caci, altfel ar fi avut de-a face cu mine.
P.S.: De precizat ca nu m-au ascultat nici de data asta, desi i-am incurajat pe cei 2 indragostiti de mai multe ori sa "just do it"…
Mai am de asteptat pana la Breaking Down….
Ca si concluzie, va recomand "Eclipsa". Este mai bine scrisa decat volumele anterioare. Singurele minusuri (raportate la genul asta de literatura) ar fi ca bampirul Edward Cullen nu este la fel de bine redat si ca naratiunea aduna cateva kitsch-uri, dar oricum mai putine decat volumele anterioare.
Un plus este constituit de "intunecarea" povestii: autoarea a introdus un capitol in care reda cateva legende amerindiene, scenele de lupta sunt redate mai sangeros, iar modul in care este tratata povestea pare mai realist decat fusese anterior.
Ani de asteptare - Fumiko Enchi
Ani de asteptare scrisa de Fumiko Enchi este o carte "soptita" despre multe dintre suferintele inabusite ale femeii traditionale japoneze.
Impinsa de propriul sot si fortata de normele impuse de sine si de societatea in care traieste, Tomo, eroia romanului, accepta adulterul sotului care se desfasoara sub ochii ei. De-a lungul anilor, Tomo accepta sa locuiasca in casa pe care cu succes o administreaza, alaturi de amantele barbatului pe care il iubeste, unele alese chiar de ea, altele aduse de destin.
Povestea lui Tomo este inabusita ca un tipat care nu este lasat sa se auda si sfarseste in gatul celui care-l poarta.
Ca in orice roman japonez, finalul definitiveaza povestea si constituie de aceasta data un catharsis. Este tipatul care rabufneste.
Impinsa de propriul sot si fortata de normele impuse de sine si de societatea in care traieste, Tomo, eroia romanului, accepta adulterul sotului care se desfasoara sub ochii ei. De-a lungul anilor, Tomo accepta sa locuiasca in casa pe care cu succes o administreaza, alaturi de amantele barbatului pe care il iubeste, unele alese chiar de ea, altele aduse de destin.
Povestea lui Tomo este inabusita ca un tipat care nu este lasat sa se auda si sfarseste in gatul celui care-l poarta.
Ca in orice roman japonez, finalul definitiveaza povestea si constituie de aceasta data un catharsis. Este tipatul care rabufneste.
Crimele din Oxford - Guillermo Martinez
Conceputa ca un roman politist, Crimes Imperceptibles, cartea scriitorului argentinan Guillermo Martinez, face o trecere in revista a principalelor teorii matematice care au la baza stiinta pitagoreicilor, intersectandu-le cu concepte filosofice despre limbaj si cu demonstratii logice.
Din acest punct de vedere este o carte fascinanta.
Dupa cum arata si titlul, romanul este structurat pe incercarile unui faimos matematician de a descifra o serie de crime care au ca indicii simboluri pitagoreice.
Finalul ne pregateste o surpriza, o rasturnare de situatie oarecum de asteptat, dar pe alocuri dezamagitoare.
Dupa ce citesti un astfel de roman, te astepti la un final catartic, care ar putea sa ofere pe langa dezlegarea misterelor un mister cu mult mai mare. Nu asa se intampla si in cazul "Crimes impercetibles"
Din acest punct de vedere este o carte fascinanta.
Dupa cum arata si titlul, romanul este structurat pe incercarile unui faimos matematician de a descifra o serie de crime care au ca indicii simboluri pitagoreice.
Finalul ne pregateste o surpriza, o rasturnare de situatie oarecum de asteptat, dar pe alocuri dezamagitoare.
Dupa ce citesti un astfel de roman, te astepti la un final catartic, care ar putea sa ofere pe langa dezlegarea misterelor un mister cu mult mai mare. Nu asa se intampla si in cazul "Crimes impercetibles"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)