My blueberry pie :)

 

Ingrediente:

 400 gr faina
300 gr zahar
1 lingurita praf de copt
1 varf cutit sare
1 ou
225 gr unt rece
400 gr afine
4 lingurite cu varf amidon

Preparare:

1. In robotel mixati de cateva ori faina cu 200 gr zahar, praful de copt si sarea.
2. Adaugati oul si untul taiat cuburi. Mixati iar pana totul devine ca pesmentul.
3. Intr-o tava de 20cm X 30cm unsa bine cu unt turnati jumatate din aluat. Puneti o punga peste aluat si cu fundul unui pahar apasati ca sa se niveleze aluatul.
4. Amestecati afinele cu amidoul si restul de 100 gr zahar.
5. Turnati afinele peste aluatul din tava.
6. Presarati restul de aluat peste afine.
7. Dati la cuptor la 190C pentru 45 minute, pana se rumenesc firimiturile de deasupra.
8. Lasati sa se raceasca complet si taiati-o cuburi. Pastrati la frigider.

Mmmmbuuna! :)

(de aici)

Oglinzi

Viata noastra si firea noastra sunt foarte fragile.
Ca un fir de iarba, oricand pot fi frante.

Purtam pe noi si in noi efectele ploilor, furtunilor, rasariturilor si apusurilor, noptilor reci sau instelate. Si suntem voinici sau slabi in functie de pamantul in care ne-am nascut si in functie de evenimentele care ne-au marcat.

Toate astea ne formeaza, pana devenim constienti de el, un fel de gandi si de a ne compora. 

Am primit pe mail 2 pilde care zic asa:

1. "Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse  intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense.
Astfel, se vazu dintr-o data inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu-si coltii fiorosi.
Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care - latrand cu furie - se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari. In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suflare si plin de sange.
Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!!"  

2. "Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si, pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei."

Povestas

Recitesc "Povestasul" lui Mario Vargas Llosa.
Una din cartile vietii mele.

In "Povestasul" realul se intercaleaza cu magicul, iar profanul cu sacrul, totul prin intermediul povestii: firul narativ in sine, povestea unui popor pe cale de disparitie, a unui om care decide sa isi schimbe viata si povestile magice care populeaza universul unui trib.
In aceasta carte, povestea constituie acel lucru care face ca un popor dispersat sa fie totusi un popor, iar universul sa ramana in miscare.
Povestasul este acel individ care aduna pe drumul sau povestile semenilor si le da mai departe, aprinzand imaginarul.

Tare imi place ideea povestii care face lumea sa se roteasca.
Ce am fi noi fara povesti si cat de pustie ne-ar fi viata.
Fiecare popor isi are povestasii sai: trubaduri, barzi, menestreli, pana si noi ne asezam in cerc si povesteam la Sezatoare; caci povestirea este singura modalitate prin care esenta unui popor se poate transmite.

Pana cand nu am recitit "Povestasul" nu mi-am dat seama ca si eu am intalnit un astfel de om, care a calatorit prin lume pentru a aduna povesti.

Intr-o noapte tarzie, in muntii Frantei, cand ne-am strans din toate satele, intr-un vechi hambar si am ascultat fascinati, povesti.
Nu am stiut de unde venea bucuria pe care o simteam ascultandu-l pe povestitor, de ce aveam impresia ca stiu fiecare poveste desi era prima data cand o ascultam. 
Acum stiu ca simteam toate astea pentru ca mecanismul primordial se punea in miscare, iar prin poveste ma reintegram intr-un univers. 
A fost unul din cele mai puternice momente cand am simtit sacrul.  

Sfantul Ilie

Afara e inceputul unei furtuni. Vantul bate turbat, iar cerul s-a intunecat. Ce ar fi sa ies eu in ploaie? Oare m-ar crede nebuna colegii? Sigur ca da! :) Varsta nu ne mai permite diverse extravagante..

Maine va fi Sfantul Ilie. De multi ani vreau sa vad daca este adevarat ce spunea Mamaia Leana, cand eram mica. Zicea ca in ziua de Sf. Ilie, daca te uiti la rasaritul soarelui, il vei vedea pe sfant cum bate marul.

Si mai stiu o legenda despre Sfantul Ilie, acest Phaeton al ortodoxismului, tot de la Mamaia Leana.

Se zice ca Sfantul Ilie voia sa stie cand este ziua lui si L-a intrebat pe Dumnezeu. Acesta i-a raspuns ca ii va zice cand este ziua lui. 

Acelasi scenariu s-a repetat de cateva ori, pana intr-o zi cand Sf. Ilie l-a intrebat din nou pe Dumnezeu, iar acesta i-a raspuns ca ziua lui a trecut si El a uitat sa ii spuna.
De suparare, Sfantul Ilie s-a urcat in carul lui tras de cai de foc si s-a pornit sa ii alerge prin inaltul cerului, pocnind din biciul sau. 

Aceste manifestari se traduceau pe pamant prin tunete si fulgere.
Asa ca, despre fiecare furtuna puternica ce ne lovea, se spunea ca este provocata de Sf. Ilie, care "sofeaza" iar furios prin inaltul cerului. :)

Universal

In ce consta limbajul universal?

In emotii puternice care zboara prin eter si te lovesc in piept sau in mijlocul capului, aducandu-ti in minte o amintire?

Sau in asa-zisele coincidente, ce nu sunt decat ganduri aflate la distanta care se ciocnesc din cand in cand?

Sau in aceeasi nevoie de a simti, atinge si rosti?