Ca o fotografie

As vrea sa pot sa pun in cuvinte tot ce am simtit azi, ca o fotografie care sa exprime tot.

Felul cum am pregatit tot ca intr-un spectacol, pe pilot automat si cum am realizat de fapt de ce am facut totul cand preotul ti-a rostit numele la pomelnic.

Lacrimile alea calde si felul cum tremura sufletul in mine fara sa pot controla. Urletul inabusit.

Adierea calda pe care am simtit-o cand a trecut acel tren spre mare exact cand preotul a inceput sa citeasca la mormant. 
Apoi povestirile prietenei tale despre tine.

Tineretea surorii ei de 6 ani care a mers cu mine de mana pana la mormantul tau. 

Ghioceii aceia infloriti pe movila de pamant. 

Tu in poza, zambind si dorul sfasaietor, gandul imposibil ca esti sub pamant si ca te dezintegrezi. 

Sinele calde pe care ne-am asezat si inocenta copilului cand i-am zis ca daca se va uita atent in departare va vedea marea. M-a crezut, s-a uitat si a zis ca da, daca se straduieste, o vede. 
Cum s-a hotarat sa mearga pe jos pana la mare, urmand sina... 

Si noi am fost copii odata. Tu te transformi in ghicei, iar ea creste. 
Tu vei fi in floarea trandafirului acela, iar eu imbatranesc. 

Iar acum, mergand din parc spre casa, cu miros de primavara in jur, desi ma simt singura si trista, sunt si recunoascatoare ca traiesc. Ca sunt aici. 

De as putea sa ma agat de notiunea de viata si ea sa fie de ajuns...fara asteptari, fara dorinte. 

Sa zburam cu vantul

Ne pregatim de 6 luni.
Am fost la tara sa facem curatenie, sa pregatim curtea pentru parastas. Am stabilit meniul, lista "invitatilor"... Dar parca totul e o joaca, parca nu le facem pentru ca ai murit tu.

A fost o zi frumoasa, de primavara superba, cu vant si soare. Ti-ar fi placut. Ti-ar fi placut sa te joci cu Rocky, catelul, impreuna cu mine, sa il alinti pe motanul Vasile (iti placea tare de el), sa stai pe langa gratar, sa te duci prin gradina... 
Te-ai fi pisicit cu matusa, te-ai fi intepat cu tata, vinul acela rosu ar fi fost mai gustos langa tine, te-ai fi emotionat la fel de tare ca mine la vizita surpriza a Unchiului Petre, pentru ca ai fi vazut cat de mult seamana cu Mamaia Leana si pentru ca, desi e doar fratele mamaii ai fi simtit cum reprezinta toata aceasta familie din care facem parte.
Si apoi la apus, am fi mers la calea ferata. Am fi admirat campul verde-crud, soarele oglindindu-se pe sinele de tren, am fi privit impreuna spre est si am fi stiut ca intr-acolo se afla marea.. te-as fi rugat "fa-mi si mie o poza!", "hai, inca una!", iar tu nu ai fi zis "hai, ma, Oano" pentru ca iti placea sa faci poze.. M-ai fi surprins mai frumoasa decat sunt, cum ai facut-o mereu. 
Apoi am fi stat pe sine si am fi respirat. Ti-ai fi aprins o tigara. Te-as fi rugat sa imi dai si mie una ca sa marchez momentul. M-ai fi mustrat ca nu imi face bine sa fumez, ca intotdeauna cand voiam sa fumez, dar mi-ai fi dat o tigara si am fi stat amandoi acolo linistiti si m-as fi simtit fericita.

Azi, am fost la calea ferata. Pe ei i-am lasat sa se duca inainte, si m-am urcat pe sine. Si am facut poze, am privit campul, am respirat, am vizualizat marea. 
Am fost la calea ferata pentru ca am fost sa te vizitez la cimitir.
Si am gasit pe mormantul tau un ghiocel inflorit. Nu stiu cine l-a plantat acolo, dar statea singurel si mi s-a parut ca ti se potriveste.
Poza ta in rama era tot acolo, fara sa fi fost afectata de iarna, de vant. Erai acolo, cu tricoul tau cu Micul Print, zambind la mine. Cu mainile tale firave, acelea pe care le-am vazut crestate de medici in pozele de la autopsie.
As fi vrut sa ingenunchez acolo, pe mormantul tau si sa ud toate florile acelea cu lacrimile mele. Dar nu am putut, nu i-ar fi facut bine lui tata si nici celorlalti sa ma vada astfel. Asa o nevoie sa imbratisez movila aia de pamant, pana m-as fi facut una cu ea.

Ramurica de trandafir pe care am gasit pe jos in ziua in care am mers sa facem curat pe mormant pentru 40 de zile, s-a prins. E ascunsa sub o sticla sa ii tina cald, dar am putut sa vad mugurii verzi pe care ii are. Ma intreb daca va infori, ce culoare va avea acest trandafir. Ar trebui sa fie alb ca sufletul tau si rosu aprins ca rana pe care mi-ai lasat-o in suflet.

Cum sa fac eu sa revad zambetul tau si sa imi mai vorbesti macar o data, sa te strang in brate si sa stiu ca ma auzi?
La atat se rezuma totul, la un dor nebun si la incapacitatea de a accepta ca nu mai esti.
Vino-mi in vis la noapte, te rog. Nu te-am mai visat demult. La noapte, hai sa zburam impreuna cu vantul.

Acelasi verde - acum 2 ani

March 4, 2012 10:26 pm

Eu: esti genial!!!!!!!!!!!! am citit postare ta

Tu: multumesc! trist e ca nu o citeste cine trebuie si chiar de ar citi-o probabil nu ar intelege-o.

Tu: sunt tanar. am o gramada de alte lucruri frumoase de descoperit

Eu: asa e

Tu: stii ce imi doresc?

Eu: ce?

Tu: stii ca din neamul nostru.. bine, astia de gradul 1.. sunt cel mai mic. mi-ar placea sa fie adevarata vorba aia: ultimu' scapa turma!

Eu: cum? ah

Tu: adica vreau sa-l crap pe necurat in 4 si sa reusesc sa castig niste valori. si nu imi doresc vile, bijuterii, masini...

Eu: eu cred ca poti sa fii tot ce vrei sa fii

numai sa nu incetezi sa vrei

Tu: asta mi-a zis tata azi dimineata (in clipa in care am observat ca avem aceiasi ochi) : speranta moare ultima si dupa cateva ore observ verdele si in ochii tai pe care, sincer nu l-am mai observat pana astazi

Eu: e acolo, in lumina

Tu: mamaia leana. dap

Eu: si cand sunt fericita

tu ai mai mult verde

pt ca tu ai si de la ea

Tu: oana,

iarta-ma dar imi vina sa plang

asa ca imi voi face rugaciunea, dupa care ma voi culca

Eu: vrei sa te sun?

Tu: acum? nu..e ok

Eu: da acum

Tu: ei, trebuie sa trec singur peste

Eu: nu singur

Tu: uite, deja mi-a trecut

Eu: tre sa treci peste dar nu singur

Catre tine

M-am rugat tie.
M-am rugat tie, ca de acolo unde esti, sa ma ajuti. Singura mea dorinta, pe care ti-o voi cere.
Nu stiu daca am acest drept in fata ta. Poate ca esti suparat pe mine, ca nu am facut mai mult pt tine cat erai pe aici. Totusi, imi incerc norocul, mi-am imaginat chipul tau si te-am rugat sa ma ajuti.

Tu si cu mama sunteti cel mai de pret pentru mine. Suna aiurea, pentru ca eu cred in Dumnezeu, dar, nu am nimic mai sfant pe lume decat pe voi. Asta vara ziceam ca nu am nimic mai sfant decat amintirea ei... eeei, acum te-am adaugat si pe tine. Si te tin in suflet ascuns bine, ca o comoara pentru ca doar acolo mai existi. Acolo te regasesc, acolo pot sa vorbesc cu tine si sa te mai aud.

Ma prabusesc cand ma gandesc la tine, simt ca ma copleseste o durere nedefinita, care pleca din capul pieptului si se scurge in fiecare celula a mea. Nu pot sa mai respir, mainile in tremura si de cele mai multe ori plang cu niste lacrimi mari.. ma tot intreb de unde mai pot sa curga?

M-am intrebat de multe ori de ce tu, de ce nu eu? Eu am regretele mele. Am lucruri pe care vreau sa le schimb si nu mai pot pentru ca timpul a trecut si inca nu s-a inventat acea masina care sa te duca inapoi ca sa iei alte decizii. Si astfel, regretul exista. Greseala exista. Vinovatia exista. Nu le pot sterge.
Tu nu ai facut rau nimanui in afara de tine. Tu erai mai bun ca mine. Si totusi te-a luat pe tine.. si inca cum?
Simt totusi ca cineva acolo sus a avut grija de mine si a facut in asa fel incat nu am intrat in camera ta in acea dimineata, caci altfel, eu as fi fost aceea care te-ar fi gasit. A cazut pe tata. Poate era mai bine sa cada pe mine, eu am mai multa forta decat el.

Lumea zice ca sunt puternica. Ca am trecut prin multe.
Lumea nu stie ce vorbeste. Ma vede. Lumea vede ce ii arat eu. Ma vede razand, cu parul rosu pe cap, pisicindu-ma si crede ca asta e tot. Lumea nu stie ca am sufletul faramite. Ca incerc din greu sa  il reconstruiesc. Ca pierderile m-au facut un om speriat, care crede ca se va stinge in curand. Lumea nu stie ca de cand ai murit tu, singurul moment in care am ras din suflet a fost cand am trecut cu masina printr-o baltoaca si am facut valuri imense. E singurul moment cand am simtit ca in suflet s-a deschis o ferestra prin care a intrat lumina si a iesit din intuneric. 
Lumea ma stie doar cand ma vede. Nu stie cum arata singuratatea.. cand sunt singura si gatesc sau fac curat, cand sunt singura pe drum, cand ies de la metrou pana suna telefonul... o singuratate populata de ganduri triste, de pareri de rau si de rugaciuni.

Si ma agat de fiecare zi, de acele lucruri bune pe care le am in viata, de o privire, de o atingere, de un suflet cald, de acele lucruri care ma fac sa simt ca merit sa fiu pe pamant. Ele ma fac sa vreau sa merg mai departe, sa simt ca merita.
Si nu vreau sa le pierd, nu vreau sa se renunte la mine pentru ca daca mana care ma tine s-ar retrage, intunericul ce ma ameninta m-ar cuprinde. Si mi-e atat de frica de intuneric. In plus mana aceasta e calda, imi place caldura ei, ma face sa privesc in sus.

Cred ca toti oamenii au dreptul la iertare daca le pare suficient de rau. Cred ca oamenii pot fi mai buni, ca pot face pasi uimitori care sa ii transforme in oameni mai buni. Cred ca Dumnezeu ne iubeste si ca nu ne lasa prada disperarii si trebuie sa ne ajute daca ii cerem ajutorul. Ca e ca un tata care ne lasa sa ne perpelim ca sa tragem o invatatura si apoi ne ajuta sa ne ridicam de jos.
Trebuie sa existe speranta si iubire. Si mereu acea mana care sa ma tina. Eu nu vreau sa ii dau drumul.

Asa ca, te rog, draga fratior al meu, ajuta-ma ca aceasta mana de care ma agat sa fie linistita, sa ma caute mereu, sa ma tina strans intotdeauna, sa fie calda si iubitoare si sa vrea sa ma tina si sa fie tinuta la randul ei. Sa nu imi dea drumul niciodata. 
Altfel, ar fi ca si cum te-as pierde din nou, in fiecare zi. 

Nu

Nu pot sa zic nimic decat:

O seara de vara petrecuta pe terasa blocului, ascultand muzica si privind apusul.

Fotografii in soarele verii pe sinele de tren de la tara si in lanul de floarea-soarelui.

Drumurile cu Tian la doctor. Iesirile cu Tian in parc.

Vacantele de vara cand te asteptam sa vii la tara si imi aranjam toate papusile ca sa ai o primire frumoasa.

Noi 2 in leagan la matusa in fata blocului acum cativa ani. Zambila de la tine si 2 poze pe care le pretuiesc cel mai mult.

Noaptea cand m-am trezit din somn cand ai intrat in camera si te-am vazut spunandu-ti rugaciunea inainte de a te culca.

Tu venind din camera ta.

Tu strangandu-ma in brate.

Ziua de paste din 2010 cand ati venit la noi acasa si ati mancat tot ce preparasem pentru voi.

Jocurile noastre : cu Dober si Maca, cu masinutele. Zeci de duminici petrecute astfel.

Ochii tai ca ai mamei. Unghiile tale late.

Plansetul tau cand ne aminteam de mama. Rasetul tau sfios cand era bine.

Dorinta ta ca eu sa fiu mai buna. Felul cum ma protejai.

IOR-ul.

Felul cum ma intelegeai.

Ziua cand m-ai sunat sa ascult marea.

Ziua cand mi-ai cantat la chitara la telefon.

Noi doi prin centru in preajma Craciunului si descoperind cadourile de sub brad.

Noi dansand si cantand la ziua Alinei  « Fall to pieces ».

« Hai ma, Oano ! »

Atat. Restul e sufocare si tacere.