Absenta ta e peste tot

Eu tot astept ca intr-o zi sa ma trezesc si sa nu mai doara. Sa nu imi mai zboare gandul la tine si o lacrima sa imi curga mai intai din ochiul drept, sa nu imi mai vina sa urlu, sa nu mai tresar cand vad pe strada baieti care iti seamana, sa nu mai visez urat, sa nu mai simt ca ma bucur ca traiesc dar ca totul e efemer, sa nu ma mai simt incatusata de durere.

Tot astept ca si cum cineva sau ceva din viata mea ar putea sa imi ia durerea. Simt nevoia sa vorbesc cu cineva despre ce simt, in speranta ca o sa ma mai eliberez. Dar nimeni nu ma mai asculta, poate ca e timpul sa imi treaca. Dar nu trece!!!!!!!!!
Am asteptat primavara ca sa nu ma mai doara pentru ca iarna era frig. Acum astept vara ca sa nu ma mai doara pentru ca vad pomii infloriti. Vara o sa ma gandesc la mare si cat o iubeai si o sa astept toamna ca sa nu mai doara.

Cat am stat in curtea firmei, in soare, privind cerul si pomii infloriti, am realizat ca nu o sa treaca niciodata. Ca niciodata nu o sa dispara. Ca niciodata nu o sa incetez sa imi para rau sau sa imi fie dor. Golul nu va mai fi plin. Nu voi intelege niciodata. Nu voi accepta niciodata. Lipsa ta o sa fie lipita de mine ca o a doua piele, toata viata.
Tu nu mai esti cu mine si nu o sa mai fii niciodata. Insa, zilnic, cu mine va fi absenta ta.

Sakura

Sunt in parc, dupa 2 ture de alergare. Vantul imi alinta ceafa umeda si datorita efortului, aerul imi pare acum mai proaspat. 
In jurul meu sunt pomi infloriti: albi si roz si verzuli. 
Acum sunt in apogeu. In 2 zile, vantul le va scutura petalele si le va ninge in parul nostru. 
Ca aceste flori suntem si noi. Sakura. Frumosi, simpli, tineri, minunati, dar atat de efemeri. 
Atat efemeri. 
Rostul nostru e sa rodim: viata, iubire, bunatate. Sa nu ne uitam radacinile si sa ne lasam sa inflorim. 

Zilnic am sufletul faramite. Nu e zi in care sa uit, sa nu mai doara sau in care golul sa fie mai plin. Dar in acelasi timp, pierderea ta m-a facut sa apreciez ca traiesc si sa multumesc pentru fiecare zi, pentru fiecare rasarit si apus, simtire si pentru orice pas facut. 
Si nu pot descrie in cuvinte ce simt, asa ca din ochi imi curg niste chestii sarate stand pe banca asta in parc. Daca as avea aripi si le-as intinde, acum as zbura. Ne-am intalni in inaltul cerului.

Masuta mica si rotunda

Lucram la o analiza de piata si mi-a trecut prin minte amintirea lunii mai de anul trecut, acea seara cand urma sa am petrecerea de ramas-bun pentru colega mea. Trebuia sa ma intalnesc cu colegii pe Lipscani, eu am ajuns prin centru mai devreme, trebuia sa pierd un pic vremea, pret de 1-2 ore. M-am plimbat prin Lipscani si nu mai stiu exact care din noi a sunat. Cred ca tu, dar apoi cred ca e posibil sa fi sunat chiar eu.. pentru ca mai tarziu in acea seara am zis ca am simtit miros de Danut prin centru si am sunat. Ideea e ca te aflai la distanta de 5 minute de unde ma aflam eu. Mereu apareai in calea exact cand trebuia.
Urma sa incepi programul in 30 de minute.

Ne-am intalnit pe Victoriei, ne-am imbratisat si am decis sa merg cu tine pana la serviciul tau.
Ajunsi acolo.. ne-am razgandit si am mers vizavi de Sala Palatului si mi-ai facut cinste cu un produs de patiserie de la o patiserie turceasca. Nu mai stiu daca a fost ceva sec cu masline sau shuberek. Am uitat.
Am stat amandoi afara, la o masuta mica rotunda si am mancat. Doamne, cat mi-a placut si cat de tare te iubeam in clipele acelea. Te priveam si eram mandra ca stau cu fratele meu la masa, in centru si mancam 2 pateuri ieftine, vorbim si suntem apropiati.
Mi-ai zis ca noaptea sa trec pe la tine ca tot erai de serviciu si sa cant la pianul de la hotelul unde lucrai. Tare as fi vrut, dar nu am insistat, desi ar fi fost o ocazie minunata, poate singura, de a-ti face cunostina cu colegii mei.

In timp ce lucram la analiza de piata, ceea ce mi-a trecut prin suflet a fost senzatia pe care am avut-o cand stateam impreuna la masuta. O senzatie ciudata si puternica a sangelui din mine care in apropierea ta, incepea sa isi faca auzit glasul si se simtea inteles si complet. O conexiune aparte.
Azi as vrea sa mai simt apropierea aceea, pe care nici nu stiu sa o explic in cuvinte, iar sangele meu imi curge prin vene, numai ca e singur. Nu mai esti ca sa il faci sa se simta complet, sa simta ca e si in mine si in tine, acelasi.
Imi e dor, mai, de tine. Imi e foarte, foarte dor.

Noi am ramas

M-am mintit singura. Am zis ieri ca sunt mai linistita. Ca oarecum dupa parastasul de 6 luni, ceva s-a asezat.
M-am mintit singura. Azi ai revenit la fel de acut.

Fix 6 luni de la ziua aceea nenorocita. Cat de frumos era afara, la pranz fusesem in Lidl si am mancat venind pe jos spre firma, tocmai aflasem ca o colega a nascut o fetita. Si apoi telefonul lui Tati. Glasul lui. Picioarele care s-au taiat si gandul ca poate se insala, poate doar iti e ff rau. Am sunat la 112. Vocea din receptor tipa la mine sa respir "Doamna, linistiti-va. Doamna, respirati" si eu repetam ca un papagal ce imi spusese tata despre tine.
Cum am iesit din birou. Colegii care s-au strans in jurul meu dintr-o data.. unii m-au imbratisat, stiu sigur ca una din colege plangea. Am zis ca eu plec, ca eu trebuie sa plec. Mi-am luat geanta, mecanic mi-am inchis skype, mail, am dat shut down...una din colege mi-a aruncat in geanta un Vagostabyl dupa ce am refuzat sa iau pastile. Cineva mi-a zis ca ma duce cu masina. Soarele care m-a lovit in privire cand am iesit din cladire. Imi amintesc cum m-am urcat in masina, mi-am pus centura. Anumite gesturi, oricat de darmati am fi, le facem mecanic.
Colegul meu m-a dus acasa, a trebuit sa ii zic pe unde sa mearga. L-am sunat iar pe tata. Imi era frica sa nu faca vreo prostie. Salvarea nu venea. Politia nu venea, iar el era singur in casa. L-am sunat pe Ionut sa mearga la tata cat poate de repede pentru ca el avea bicicleta. Apoi am incercat sa sun acolo unde voiam sa sun si nu raspundea, nu reuseam sa iau legatura.
M-am zvarcolit, am plans, am strans din scaun.. cum oi fi facut. Imi amintesc ca mi-am cerut scuze colegului meu ca ma vede asa.
Apoi am vorbit la telefon... si am simtit durere si ca nu sunt singura.

Am ajuns in fata blocului. Ionut era acolo. Am urcat. Erau vecinele pe palier. Usa deschisa, Tian inchis in bucatarie. Tata moale si daramat. Politistii mi-au zis sa nu intru, ca nu am voie. Apoi a sunat fixul si am zis ca ma duc sa raspund. Nu mai stiu cine era. M-am repezit la tine in camera si te-am vazut cu tricoul tau cu galaxia, impietrit, ochii inchisi, parul tau negru.
Apoi au venit legistii. Declaratii, chestiile obisnuite pentru ei, ca prin vis pentru noi. I-am zis lui tata sa mearga pe hol ca raman eu. Te-au dezbracat in fata mea, m-au pus sa ma uit in portofelul tau de fata cu ei, te-au pus acolo si te-au luat.
Si noi am ramas.

Ca o fotografie

As vrea sa pot sa pun in cuvinte tot ce am simtit azi, ca o fotografie care sa exprime tot.

Felul cum am pregatit tot ca intr-un spectacol, pe pilot automat si cum am realizat de fapt de ce am facut totul cand preotul ti-a rostit numele la pomelnic.

Lacrimile alea calde si felul cum tremura sufletul in mine fara sa pot controla. Urletul inabusit.

Adierea calda pe care am simtit-o cand a trecut acel tren spre mare exact cand preotul a inceput sa citeasca la mormant. 
Apoi povestirile prietenei tale despre tine.

Tineretea surorii ei de 6 ani care a mers cu mine de mana pana la mormantul tau. 

Ghioceii aceia infloriti pe movila de pamant. 

Tu in poza, zambind si dorul sfasaietor, gandul imposibil ca esti sub pamant si ca te dezintegrezi. 

Sinele calde pe care ne-am asezat si inocenta copilului cand i-am zis ca daca se va uita atent in departare va vedea marea. M-a crezut, s-a uitat si a zis ca da, daca se straduieste, o vede. 
Cum s-a hotarat sa mearga pe jos pana la mare, urmand sina... 

Si noi am fost copii odata. Tu te transformi in ghicei, iar ea creste. 
Tu vei fi in floarea trandafirului acela, iar eu imbatranesc. 

Iar acum, mergand din parc spre casa, cu miros de primavara in jur, desi ma simt singura si trista, sunt si recunoascatoare ca traiesc. Ca sunt aici. 

De as putea sa ma agat de notiunea de viata si ea sa fie de ajuns...fara asteptari, fara dorinte.