Saptamana asta m-am delectat cu Palatul Viselor al lui Ismail Kadare.
Povestea se desfasoara in Imperiul Otoman, unde Mark-Alem, descendentul unei importante familii albaneze, ajunge sa lucreze intr-o insitutie de stat, cel putin ciudata.
Urmand credinta ca au caracter premonitoriu, visele tuturor supusilor sunt selectionate, iar cele demne de inteles sunt interpretate pentru a descoperi posibilele conspiratii, catastrofe, schimbari pe scena politica nationala sau mondiala.
In fiecare dimineata fiecare supus isi noteaza visul pe care l-a avut, il trimite la birourile special amenajate, de unde este trimis la Palatul Viselor, unde toate visele sunt inregistrare, selectionate, clasificate in functie de tema, arhivate, interpretate si daca prevestesc evenimente importante, trimise la sultan pentru a se tine cont de ele.
Peste acest mecanism se suprapune si drama lui Mark-Alem, care isi vede familia afectata in mod direct de o lume a viselor.
Palatul Viselor recreeaza in cheie simbolica totalitarismul, furnicarul, nesiguranta propriei pozitii si spaima denuntului ce poate veni oricand si de oriunde.
La toate acestea se adauga incredibilul stil literar al lui Ismail Kadare, care te poarta prin poveste ca printr-o balada a unui vechi bard.
