Dragul meu,
Ieri s-a facut 3 ani de cand ai plecat.
Mi s-a parut mai usor anul acesta, cel putin perioada de apropiere fata de momentul acesta. E adevarat ce se spune, ca timpul vindeca... dar e adevarat doar partial.
Timpul vindeca pentru ca scurgerea lui inseamna obisnuinta. Obisnuinta cu lipsa, cu dorul, cu durerea, cu rana care supureaza. Nu inseamna ca nu mai doare, ci doar ca te-ai obisnuit cu durerea.
Suntem fiinte miraculoase, gasim atatea metode prin care sa ne conservam, atatea usi pe care le sculptam in noi si apoi invatam sa le inchidem. Pentru ca vrem sa traim.
Forta nevoii de viata este mai puternica. E ca o radacina de copac care isi face loc pana razbeste in adancuri ca sa traga seva, ca un fir de iarba care iese prin asfalt.
Dar asta nu inseamna ca uitam. Doar ne obisnuim sa traim cu durerea, cu betesugul sufletesc. Inchidem in spatele usilor amintirile; cand fuge gandul la tine repede il inchid dupa o usa cu seif pentru ca gandul la tine, chiar si la amintirile frumoase, nu alea negre, ma lasa fara aer. Ma face efectiv sa vreau sa imi smulg inima din piept si sa o arunc cat colo numai sa nu ma mai doara.
Nu e zi in care sa nu ma gandesc la tine. M-am impacat cu gandul si cu intrebarile de ce asa... stiu de ce si te inteleg perfect. Si nu sunt suparata pe tine.
Doar imi e foarte dor. Imi dor de tine, de glasul tau. Imi e dor sa ma intelegi, sa ne laudam ca avem acelasi verde in ochi, sa glumim impreuna despre tata, sa ni se inece glasul amandoura cand ne amintim de mami, sa imi dai sa ascult un cantec si sa trezesti in mine o revelati muzicala ce se va transforma intr-o obsesie de cateva saptamani, imi e dor sa ma certi daca as fuma. Si as fuma, fratiorul meu, intruna, dragul meu, numai sa vii si sa imi spui ca nu e bine.
Stii ce mai doare? crunt... gandul cum ar fi putut sa fie. Cum ar fi fost viata ta daca erai.
Dar cred ca esti in continuare.. Sigur esti. Si ma astepti. Si cand gandesc asa, de abia astept sa ajung la tine.. Ca si cum viata asta a mea este doar o calatorie, sunt pe drum si urmeaza sa ajung la destinatie, iar la destinatie esti tu.. si mama si toti ceilalti.
Uneori de abia astept sa termin drumul asta, "sa ma strang de pe drumuri" - cum zicea mamaia.
