Port bratara ta la mana. E singura pata de culoare pe hainele mele negre. E prinsa cu un zgarci si o port exact asa, asa cum o purtai si tu.
Imi lipsesti.
Mi-e dor sa imi zici: "Ce faci, ma?" sau sa imi zici "Tzitzilica", din cand in cand.
Mi-e dor de cum radeai sfios parca pentru a-ti ascunde dintii. Mi-e dor de ochii tai verzi, cum ziceam eu ca ai mamei si ca ai mei cand plang si cand sunt fericita.
O sa invat sa traiesc fara tine. O sa cred cu toata forta ca exista vami si ingeri si Rai si ca tu esti acolo.
O sa imi inchipui ca Raiul tau este o imensa mare, usor salbatica, cu rasarituri si apusuri incredibile. Tu o sa le faci poze, ca intotdeauna, si o sa mi le arati cand ne vom intalni din nou.
Un apus de soare,
Sinele de tren spre mare,
O tigara aprinsa,
Si viata ta stinsa.
