Ce incredintam vantului?

Citesc "Ce incredintam vantului".
O cabina telefonica ce nu este legata la nici o retea de telefonie, exceptand cea a vantului, undeva, intr-o gradina, permite glasului celor ramasi sa plece catre cei care nu mai sunt.
E un loc care chiar exista si am mai auzit de astfel de "telefoane publice" neconectate, ce iti permit sa vorbesti cu cei ce nu mai sunt, ba chiar cu Dumnezeu.
Un loc de completa sinceritate si dezvaluire.  

M-am intrebat care e diferenta? de ce as avea impresia ca acolo sunt auzita si aici in fata laptopului meu, glasul, gandul nu mi-ar ajunge la ei?
Ne place sa dam sens lucrurilor, e pasiunea noastra cea mare.
"Daca este verde semaforul inseamna ca ma iubeste".
"De Anul Nou o luam de la zero"... Avem nevoie de acest restart de fiecare data, de acest sens, pentru a ne aminti ca de fapt momentul de acum este singurul pe care il avem.
Viata mi-a aratat de atatea ori ce aduce clipa, dar tot uit. Tot nu reusesc sa fiu aici de-adevaratelea, sa fiu cu adevarat sincera cu viata mea.

Existenta noastra inseamna atatea temeri: de boala, de pierderi, de a nu dezamagi, de cutremur, de razboi... mai nou. Fiecare zi e un act de curaj. A te bucura de un apus sau de un varf, este un act de curaj, de inconstienta. Poate ca este dovada cea mai mare a capacitatii de a trai momentul prezent.

Asa ca... ce incredintam vantului?
Atunci cand suntem cu adevarat prezenti, cu adevarat conectati la lume si la noi insine... ce incredintam vantului?

O gaza efemera

"O gaza efemera se naste la ora noua dimineata, in plina zi, ca sa moara la ora cinci spre seara; cum ar putea ea sa inteleaga noaptea? Mai da-i cinci ore de existenta, si atunci va vedea si va pricepe ce e noaptea".... Vezi, ma intreb mereu cum ar fi fost daca nu te-as fi cunoscut...daca viata mea s-ar fi terminat cu cateva ore inainte de a te fi intalnit..

 

Panza de paianjen, Cella Serghi

Viata pe un peron - Octavian Paler

Am citit o carte de care m-am ferit: "Viata pe un peron" a lui Octavian Paler.
Citind, am tot sperat ca "viata" nu se va opri la "peron" si ca personajul, acest eu al meu si al tau, va reusi sa paraseasca "gara" spre a cauta lumea. Nu a astepta un tren care nu mai vine, ci a parcurge la picior, daca trebuie.

“Apoi m-a coplesit o mare emotie, uitandu-ma cum se facea ziua. Parca vedeam totul, cum sa zic, de la o mare inaltime. Si m-am gandit cat de orbi suntem in fiecare dimineata. Se lumineaza aceasta stea pe care ne nastem si murim, iar noi nu gasim ceva mai bun de facut decat sa ne controlam, plictisiti sau grabiti, ceasul. Noaptea se retrage undeva in neant si ne regasim pe noi insine si lucrurile din jur fara sa ne miram cel putin, incat nici macar nu le mai observam. Ni se pare o datorie a pamantului sa se lumineze la ora prevazuta. Si astfel, in loc sa aiba gust cosmic, dimineata are gustul pastei de dinti.”

Suflet

Sufletul nu ti-l da decat celui ce-si da sufletul lui, altfel ramai fara nimic. 

Nicolae Iorga

De citit si recitit

"- Nu, spuse micul prinţ. Eu caut prieteni. Ce înseamnă "a domestici"?

- E un lucru uitat de mult, spuse vulpea. Înseamnă "a crea legături…"

- A crea legături?

- Bineînţeles, spuse vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decît un băieţel care se aseamănă perfect cu oricare altul dintr-o sută de mii de băieţei. Şi eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decît o vulpe ca o sută de mii altele. Dar dacă tu mă domesticeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic în lume.

Eu voi fi pentru tine unică pe lume…

- Încep să înţeleg, zise micul prinţ. Este o floare… cred că ea m-a domesticit.

- E posibil, spuse vulpea. Pe Pămînt se întîmplă tot felul de lucruri…

- Oh! Asta nu e pe Pămînt, spuse Micul prinţ. Vulpea păru foarte intrigată:

- Pe o altă planetă?

- Da.

- Există vînători pe planeta aceea?

- Nu.

- Sună interesant. Dar pui?

- Nu.

- Nimic nu este perfect, suspină vulpea.

Dar reveni la ideea sa:

- Viata mea e monotonă. Eu vînez pui, oamenii mă vînează pe mine. Toţi puii se

aseamănă şi toţi oamenii sunt la fel. Deci mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă
domesticeşti, viaţa mea va fi cu totul alta, luminoasă. Aş cunoaşte un zgomot de
pas care va fi diferit de celelalte. Ceilalţi paşi mă fac să intru sub pămînt.
Al tău mă va chema afară, ca o muzică. Şi încă ceva! Priveşte, vezi acolo
cîmpurile cu grîu? Eu nu mănînc pîine. Grîul este inutil pentru mine. Cîmpurile
de grîu nu înseamnă nimic pentru mine. Şi asta e trist! Dar tu ai părul blond,
aurit. Atunci cînd tu mă vei fi domesticit va fi minunat. Grîul, care este
auriu, îmi va aminti de tine. Şi îmi va plăcea zgomotul vîntului prin
grîu…

Vulpea tăcu şi îl privi îndelung pe micul prinţ:

- Te rog… domesticeşte-mă! spuse ea.

- Aş vrea mult, răspunse micul prinţ, dar nu am prea mult timp. Am de găsit prieteni şi multe lucruri de cunoscut.

- Nu cunoşti decît lucrurile pe care le domesticeşti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au

timp să cunoască nimic. Ei cumpără de la negustori lucruri făcute de-a gata. Dar

cum nu există negustori care să vîndă prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă

vrei un prieten, domesticeşte-mă.

- Ce trebuie făcut? spuse micul prinţ.

- Trebuie să fii foarte răbdător, răspunse vulpea. Te vei aşeza mai întîi ceva mai

departe de mine, cam aşa, în iarbă. Te voi privi cu coada ochiului şi tu nu vei

zice nimic. Vorbirea e izvor de neînţelegeri. Dar în fiecare zi te vei putea

aşeza ceva mai aproape…

- A doua zi micul prinţ reveni.

- Ar fi fost mai bine să fi revenit la aceeaşi oră, spuse vulpea. Dacă vii, de exemplu, la
ora patru după-amiaza, voi începe să fiu fericită de la ora trei chiar. Cu cît
timpul va trece, cu atît voi fi mai fericită. La ora patru voi fi agitată şi
neliniştită; voi descoperi fericirea! Dar dacă vii fără nici o socoteală, nu voi
şti la ce oră să îmi pregătesc inima… trebuie ritualuri.

- Ce este un ritual? zise micul prinţ.

- E ceva cu totul uitat, spuse vulpea. Este ceva care face ca o zi sa fie diferită de alte zile, o oră de alte ore. Există un ritual, spre exemplu, la vînătorii mei. Ei dansează joia cu fetele din sat. Atunci joia este o zi minunată! Mă duc să mă plimb pînă în vii. Dacă vînătorii ar dansa nu se

ştie cînd, zilele ar fi toate la fel şi eu nu aş avea deloc vacanţă.

Astfel, micul prinţ o domestici pe vulpe. Dar o dată şi o dată, ora plecării fu

aproape:

- Ah! făcu vulpea… voi plînge.

- E vina ta, zise micul prinţ, eu nu ţi-aş fi dorit răul, dar tu ai vrut să te domesticesc…

- Bineînţeles, spuse vulpea.

- Dar tu o să plîngi! zise micul prinţ.

- Bineînţeles, răspunse vulpea.

- Atunci nu cîştigi nimic din asta!

- Ba cîştig, zise vulpea, gîndeşte-te la culoarea grîului.

Apoi adaugă:

- Mergi să revezi trandafirii. Vei înţelege că al tău este unic pe lume. Vei reveni să îmi spui

adio, iar eu îţi voi face cadou un secret.

Micul prinţ plecă să revadă trandafirii.

- Voi nu sunteţi deloc la fel ca trandafirul meu, voi nu reprezentaţi nimic pentru mine, spuse el. Nimeni nu v-a domesticit şi nici voi nu aţi domesticit pe nimeni. Voi sunteţi precum era vulpea mea. Nu era decît o vulpe ca oricare alta dintr-o sută de mii. Dar eu mi-am făcut-o prietenă şi acum este unică în lume.

Trandafirii erau stînjeniţi.

- Voi sunteţi frumoşi, dar sunteţi goi de înţelesuri, le mai spuse. Nu e nici un motiv să mori pentru voi. Bineînţeles, pentru un trecător obişnuit, trandafirul meu este la fel ca

voi. Dar el singur este mai important decît voi toţi la un loc, pentru că el

este cel pe care l-am udat. Pentru că el este cel pe care l-am adăpostit cu

paravanul. Pentru că el este cel căruia i-am omorat omizile (în afară de

două-trei cît să aibă şi fluturi). Pentru că el este cel pe care l-am ascultat

plîngîndu-se, ori lăudîndu-se, ori, uneori, chiar tăcînd. Pentru că este

trandafirul meu.

Apoi reveni la vulpe:

- Adio, îi spuse el…

- Adio, spuse vulpea. Iată secretul meu. Este foarte simplu: nu vezi bine decît cu
inima. Ceea ce este important nu se arată ochilor.

- Ceea ce este important nu se arată ochilor, repetă micul prinţ, ca să îşi aducă aminte.

- Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău îl face atît de important.

- Timpul pe care l-am petrecut cu trandafirul meu…repetă micul prinţ, ca să îşi aducă

aminte.

- Oamenii au uitat acest adevăr, zise vulpea. Dar tu nu trebuie să uiţi. Eşti răspunzător de tot ceea ce ţi-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Eşti răspunzător de trandafirul tău…

- Sunt răspunzător de trandafirul meu… repetă micul prinţ, ca să-şi aducă aminte."

"Micul Print" - Antoine de Saint-Exupery

Absenta

Fara tine mi-e frig.
N-am inteles niciodata
Cum simte aerul
Ca ai plecat.

Ana Blandiana

Despre fericire

Scriam ieri ca sufletul e singurul lucru pe care nu il poti compromite. 

Si totusi, daca facem asta zilnic, complacandu-ne? 

Iar seara cand stai intins pe partea ta de pat, cu ochii in tavan realizezi ca poate fi mai bine, poti avea mai mult. 

Numai ca a doua zi, gasesti iar scuze si continui in compromis. 

Ce e fericirea? 

Oare momentul in care respiri si simti ca nu mai depui efort? Cand vine de la sine? Cand zambesti din inima? Cand poti ramane singur cu tine si sa spui e tot ce imi doresc, aici e acasa?

Cati dintre noi suntem fericiti? Cati ne prefacem ca suntem? Cati ne gandim la asta?
Cati dintre noi ne gandim si la fericirea celorlati?

Si daca totusi nu poate fi atinsa? Daca ne momeste ca exista, ca o Fata Morgana in desert, doar pentru a ne epuiza cautand-o?

Insa daca exista, lumea toata ar fi a noastra. 

In "Dragostea dureaza 3 ani" am gasit un citat care mi-a placut mult si care se potriveste cu aceasta seara ce a inceput minunat si s-a terminat cu intrebarile de mai sus.

Iata-l:

"N-avem dreptul sa fugim de fericire. Majoritatea oamenilor nu au sansa noastra. Cand se plac, nu se indragostesc. Sau, cand se indragostesc, nu merge treaba in pat. Ori, cand merge treaba in pat, n-au ce sa-si mai spuna dupa."

The Ground Beneath Her Feet - Salman Rushdie

Din tot ce am citit de Rushdie, cel mai aproape de suflet am The Ground Beneath Her Feet.

Pentru ca este despre dragoste.
Este despre muzica.
Despre rock.
Despre alte lumi si vise.

The Ground Beneath Her Feet expune povestea de dragoste dintre doua staruri rock, Vina si Ormus.

Insa personajul principal este Rai, naratorul, indragostit din copilarie de Vina, pe care insa nu o va avea niciodata in intregime.

Cum e sa iti croiesti viata prin prisma celei pe care o iubesti si nu poti avea, cum e sa fii simplu om si sa traiesti printre zei... asta putem invata de la Rai si ne putem lasa fermecati de stilul minunat in care Rushdie scrie.

The Ground Beneath Her Feet - U2

Iubesc cantecul asta.

Acum mai mult ca niciodata pentru ca ii stiu povestea... mai am putin si termin de citit cartea ce ii sta la baza.

Versurile ii apartin lui Salman Rushdie, fiind doar usor adaptate de U2.

Mr. Rushdie apare si in videoclip  :p

All my life, i worshipped her

Her golden voice, her beauty's beat

How she made us feel

How she made me real

And the ground beneath her feet

And now i can't be sure of anything

Black is white, and cold is heat

For what i worshipped stole my love away

It was the ground beneath her feet

Go lightly down your darkened way

Go lightly underground

I'll be down there in another day

I won't rest until you're found

Let me love you true, let me rescue you

Let me lead you to where two roads meet

O come back above

Where there's only love

And the ground beneath her feet.

Nudism - Marin Sorescu

Car namol cu o caldare
La femeile care fac nudism.
In tinerete aveam o parere mai buna
Despre femei;
Dar trebuie sa faca cineva
Si treaba aceasta.

Ele nu se mai feresc de mine
Ma numesc "cel care aduce namol"
Si-si vad inainte de nudismul lor.
De fapt eu nici nu le mai bag in seama,
Le numesc "femeile care se inamolesc"
Si ma gandesc la ale mele.

Uneori ma apuca din senin
O pofta grozava de injurat.
Dumnezeii tai de viata
De tinerete
De batranete
De fericire
De iubire
De casatorie
De ideal.
Toti acesti dumnezei
Se prefac in namol de buna calitate.
In orice caz femeile il gasesc foarte bun
Si se ung cu el.

Apa vie, apa moarta - Marin Sorescu

De cum am gustat din acel lichid,
Am şi devenit autocefal,
Ca biserica de răsărit,
Cu multele-i turle de vis opal.

Fermecat în mâini ţineam şipul,
Plin ochi de vrăjitele picături,
În fiecare picătură-mi vedeam limpede chipul,
Zguduit de fantastice furnicături.

Ce bine c-am dat eu de apa vie,
Căutată de toate poveştile laolaltă.
Ba e moartă - mi-a spus o ciocârlie -,
Apă moartă, luată din baltă.

Atunci, cum se face că are efect?
Am întrebat firoscoasa de ciocârlie.
- Aceeaşi apă ce palpită în piept,
Pentru unii e moartă, pentru alţii e vie.

De-a baba oarba - Marin Sorescu

Hai sa credem tot ce spunem,
E un joc foarte frumos.
Tu sa-mi spui: "Te iubesc"
Si eu sa ma bucur copilareste,
De parca mi-ai fi daruit un briceag
Cu prasele de os.

Sa-mi spui curat
Tot ce cugeti tu
Despre vecini, despre univers
Si despre ploaie;
Sau sa nu-mi spui nimic
Si toate gândurile mele sa deie din cap
Ca asa e.

Iar eu sa-ti spun:
"Pe unghia asta tu ai un lac adânc
Si pe toate celelalte câte o mare.
Daca misti degetele prin zilele mele,
Poti stârni Niagare."

Si pâna seara din cuvintele mele
Sa creasca o iarba înalta
Care sa-si scoata coltul prin cer,
În vârf cu pamântul nostru,
Ori cu vreo samânta de stea.

Si tu sa crezi în iarba mea.
S-o crezi pe toata, orbeste.
Si eu sa cred în urma ta cu un pas,
Cavalereste.

Egocentrism

"Instinctiv, doresti ca zeii sa fie mai multi, pentru ca tu esti Unul." 

Salman Rushdie, The Ground Beneath Her Feet

Prin fragmente

In "Harry Potter" se vorbeste despre o practica magica straveche ce presupune fragmentarea sufletului in bucatele care raman agatate de diverse lucruri, oferindu-i nemurirea celui care s-a folosit de ea.

Intr-un mod alb si mult mai frumos, acelasi lucru facem si noi. In fiecare persoana, loc, carte, cantec pe care iubim lasam o particica din suflet, devenind astfel nemuritori.

A fi ales

"A fi ales este o noţiune teologică; ea înseamnă că, fără vreun merit, printr-o sentinţă supranaturală, din voia lui Dumnezeu ori dintr-o toană a lui, eşti ales pentru ceva excepţional, ieşit din comun. Această convingere le-a dat sfinţilor tăria de a suporta cele mai teribile cazne. Noţiunile teologice se oglindesc (şi par atunci propria lor parodie) în banalitatea vieţilor omeneşti; pe toţi ne doare (mai mult sau mai puţin) micimea vieţilor noastre din care am vrea să evadăm, să ne înălţăm. Cu toţii am cunoscut iluzia (mai mult sau mai puţin intensă) că merităm această înălţare, că sîntem predestinaţi si aleşi pentru ea.

Sentimentul de a fi ales există, bunăoară, în orice relaţie de iubire. Iubirea este, prin definiţie, un cadou nemeritat; să fii iubit fără merit e chiar dovada adevăratei iubiri. Dacă o femeie îmi spune: te iubesc pentru că eşti inteligent, pentru că eşti cinstit, pentru că-mi faci cadouri, pentru că nu alergi după fuste, pentru că speli vasele, atunci voi fi dezamăgit; iubirea asta pare ceva interesat. Dar ce plăcut e să auzi: te iubesc la nebunie, chiar dacă nu eşti nici inteligent, nici cinstit, chiar dacă eşti mincinos, egoist, ticălos.

Cînd are omul, pentru întîia oară, iluzia că este ales? Probabil ca sugar, cînd primeşte îngrijirea maternă fără vreun merit — şi o cere cu atît mai energic. Educaţia ar trebui să-i risipească această iluzie, să-l facă să priceapă că în viaţă totul se plăteşte. Adesea însă e prea tîrziu. Aţi văzut desigur o fetiţă de zece ani care deodată, vrînd să-şi impună voinţa în faţa prietenelor, dar neavînd argumente, le spune tare, cu un inexplicabil orgoliu: „Pentru că aşa spun eu"; sau: „Pentru că aşa vreau eu." Fetiţa aceea se simte aleasă. Dar într-o zi va spune „pentru că aşa vreau eu", iar cei din jur vor rîde de ea. Ce poate să facă, cel care se vrea ales, pentru a dovedi că e ales, pentru a crede el însuşi si a-i face pe ceilalţi să creadă că nu
aparţine lumii de rînd?"

Milan Kundera - Lentoarea

Rugăciunea detectivului Arthur

Rugăciunea detectivului Arthur
Emil Brumaru

Nimeni şi nimic nu mă poate opri, la ora cinci după masă,
Cînd lumina e albă şi-n magazii toamna miroase a praf adormit,
În iarbă să pun un pantof cu şireturi subţiri de mătasă,
Aşteptînd să se umple cu flori, şi să fiu fericit...

Nimeni şi nimic nu mă poate opri să caut prin şanţuri bucăţi de ziare,
Să iubesc către seară apa şi pietrele mari de sub poduri; oh, istovit,
Să sărut o scară ce putrezeşte în brusturii de lîngă ziduri amare,
În timp ce furnicile trec, şi să fiu fericit...

Nimeni şi nimic nu mă poate opri să ascut pe o treaptă a casei satîrul tocit,
Cu care tai carnea suavă de fluturi, ce-i visul motanilor mei,
Să-ngenunchez pe podele în faţa sticlelor lungi de oţet şi ulei,
Fără sfială plîngînd, şi să fiu fericit...

Nimeni şi nimic nu mă poate opri să desfac în amurg un ceasornic de fată
(el are rotiţe de înger!); să găsesc păianjeni bătrîni în pompe stricate de flit,
Şi pe a şaptea ceşcuţă din sumbrul dulap, o amprentă ciudată,
Şi-apoi să umblu tăcut prin odăi, şi să fiu fericit...

Oscar si Tanti Roz - Eric Emmanuel Schmitt

Aloe mi-a recomandat Oscar si Tanti Roz. Am cautat-o mai bine de 4 luni prin librarii, iar luni mi-am refacut abonamentul la biblioteca de cartier. Unde am gasit-o. 

Am citit-o repede. 

Cu gustul ca regasesc in ea ceva ce eu am pierdut demult. Acel ceva pe care il vreau inapoi dar e prea greu de atins. 

E povestea un baiat de 10 ani, bolnav de leucemie, care afla ca moare. El decide ca in fiecare zi sa-i scrie lui Dumnezeu o scrisoare.

The Enchantress of Florence - Salman Rushdie

Ultima carte citita este "The Enchantress of Florence" ("Seducatoarea din Florenta") scrisa de Salman Rushdie.

 

Cat am citit-o, m-am simtit cuprinsa de o vraja, as putea spune chiar ca am fost sedusa.

Nu se compara nici o alta carte citita pana acum. Stilul narativ este delicios, sensibilitatea cu care sunt redate anumite pasaje este debordanta, iar ironia si erotismul - fantastice.

 

"Seducatoarea din Florenta", publicata in 2008, reia una din temele favorite ale lui Rushdie - intruziunea visului in lumea reala (sau a realului in vis?).

 

Naratiunea se desfasoara pe doua planuri: regatul indian lui Akbar si Florenta renascentista. Prin intermediul povestirii cele doua planuri se intersecteaza, ajungand sa se omogenizeze.

 

Rushdie pune din nou fata in fata Orientul si Occidentul, unindu-le printr-un personaj de poveste: printesa ascunsa, covarsitor de frumoasa, o seducatoare sau o vrajitoare. 

O lectura frumoasa.

Versetele satanice - Salman Rushdie

Mi se pare greu sa scriu despre Versetele Satanice.
Si nu numai. 

In primul rand ca mi-a luat foarte mult timp sa o citesc. Din cauza dimensiunilor, mi-a fost greu sa o iau in geanta si sa citesc pe drumul spre job.
Insa, de la primul rand citit, mi-a intrat in minte ca un drog.
Stilul lui Rushdie este fabulos; se aseamana cu explozia unui fruct aromat, care iti activeaza toate simturile.

Povestea se desfasoara pe 2 planuri: cel real si cel oniric.

Rezumatul facut de Wikipedia zice asa (talentul lor narativ, il depaseste pe al meu):

Planul real
"Cei doi protagonişti, Gibreel Farishta şi Saladin Chamcha, sunt actori musulmani de origine indiană. Farishta este o mare vedetă a Bollywoodului specializată în roluri de zeităţi Hindu. Chamcha este un emigrant care a rupt legătura cu identitatea sa indiană şi lucrează ca actor de voce în Anglia.

La începutul romanului, ambii sunt într-un avion deturnat în zborul său dinspre India spre Marea Britanie. Avionul explodează deasupra Canalului Mânecii, dar cei doi sunt salvaţi prin minune. Într-o transformare miraculoasă, Farishta primeşte personalitatea arhanghelului Gavriil, iar Chamcha pe cea a unui diavol.

După ce este găsit pe plajă, Chamcha este arestat de poliţie, care-l suspectează că este imigrant ilegal, în timp ce Farishta priveşte fără a interveni.

Ambele personaje luptă să îşi refacă vieţile. Farishta îşi caută şi îşi găseşte iubirea pierdută, alpinista engleză Allie Cone, dar relaţia lor este umbrită de boala sa mintală.
Chamcha, după ce şi-a recăpătat prin minune forma umană, vrea să se răzbune pe Farishta pentru că l-a abandonat după căderea lor din avionul deturnat. În acest scop, el încurajează gelozia patologică a lui Farishta şi distruge relaţia cu Allie. Într-un alt moment de criză, Farishta realizează ce a făcut Chamcha, dar îl iartă şi chiar îi salvează viaţa.

Ambii se întorc în India. Farishta, încă bolnav, o ucide pe Allie într-o altă izbucnire de gelozie, după care se sinucide. Chamcha, care a găsit la Farishta nu doar iertare, ci şi împăcarea cu tatăl său şi cu identitatea sa indiană, hotărăşte să rămână în India.

Planul oniric
În poveste sunt introduse o serie de naraţiuni de visuri semi-magice, atribuite minţii bolnave a lui Gibreel Farishta. Ele sunt legate între ele de multe detalii tematice precum şi de motivele comune ale revelaţiei divine, credinţei religioase, fanatismului religios şi îndoielii.

Una dintre aceste secvenţe conţine mare parte din elementele ce au fost criticate ca fiind jignitoare faţă de musulmani. Este vorba de o renarare transformată a vieţii lui Mahomed (denumit în roman „Mahound” sau „Vestitorul”) la Mecca („Jahilia”). În centrul ei se află episodul versetelor satanice, în care profetul proclamă o revelaţie în favoarea vechilor zeităţi politeiste, după care o retractează ca fiind o greşeală cauzată de ispita lui Shaitan. „Vestitorul” are doi adversari: o preoteasă păgână demonică, Hind şi un poet satiric sceptic, Baal. Când profetul se întoarce victorios în oraş, Baal se ascunde într-un bordel subteran, în care prostituatele îşi iau identitatea nevestelor profetului. Unul dintre însoţitorii profetului susţine că, îndoindu-se de autenticitatea „Vestitorului”, a modificat subtil unele părţi din Coran în timp ce-i erau dictate.

A doua secvenţă spune povestea Ayeshei, o fată de ţăran din India care susţine că a primit revelaţii din partea Arhanghelului Gavriil. Ea îndeamnă întreaga comunitate a satului să plece pe jos în pelerinaj la Mecca, convingându-i că vor putea trece Marea Arabiei pe jos. Pelerinajul se termină într-un punct culminant catastrofal, în care credincioşii intră în apă şi dispar, mărturiile martorilor fiind contradictorii, unii afirmând că s-au înecat şi alţii că ar fi reuşit prin minune să traverseze marea.

A treia secvenţă de vis prezintă figura unui lider religios fanatic în exil, „Imamul”, cu acţiunea în secolul al XX-lea. Această figură este o aluzie evidentă la viaţa Ayatollahului Khomeini în exil la Paris, dar se şi leagă prin diverse motive narative cu figura „Vestitorului”."
 
Versetele Satanice, constituie o trimitere directa la o problema foarte delicata pentru musulmani. Este vorba despre controversata teorie a unor interpolari “satanice” in textul Coranului.
Profetul Mohamed, ca sa adune adepti intr-o lume politeista, ar fi sustinut ideea existentei altor zeitati in afara de Allah, pe care apoi a retras-o, afirmand ca a venit de la Satana.

Pornind de la aceasta controversa, Rushdie brodeaza pe ideea intretaierii dintre bine si rau. Concepte care ajung sa se amestece, atat la nivel abstract cat si in destinul personajelor.
Ambiguitatea cuvantului insipirat pentru a fi notat in Coran, mesager al lui Allah sau emisar al zeitatilor pagane.
Inger si/sau demon: la finalul povestii, "Diavolul" Saladin Chamcha isi gaseste pacea interioara, caindu-se, in timp ce "Arhanghelul", singurul care si-a pastrat spiritul intact indiferent de visul in care a poposit, ucide si se sinucide.

“Îngerii sunt uşor de împăcat. Transformă-i în unelte şi îţi vor cânta melodiile de harpie. Fiinţele umane sunt mai încăpăţânate, se pot îndoi de orice, chiar şi de ce văd cu propriii lor ochi. De ce văd în spatele ochilor. De ce se zăreşte, pe când se preling cu pleoape grele, din spatele genelor închise... Îngerii... nu e mare lucru de capul lor când e vorba de voinţă. A avea voinţă înseamnă a nu fi de acord, a nu te supune, a dezaproba. Ştiu, vorbe diavoleşti. Shaitan întrerupându-l pe Gibreel. Pe mine?” 

Citat frumos

Universul ne ajută întotdeauna să luptăm pentru visele noastre, oricât ar părea ele de nebuneşti, pentru că sunt visele noastre şi doar noi ştim cu ce preţ le visăm.

Paulo Coelho - "La raul Piedra am sezut si-am plans"