duminică, 12 ianuarie 2014

Visurile tale

Am cotrobait prin camera ta. Am gasit pozele, o carte de cockteiluri - doar era visul tau sa inventezi si sa ai barul tau in care sa incanti lumea. Visurile tale.. care s-au stins odata cu tine. Au ramas doar niste haine pe care le mai strang in brate pentru ca inca mai miros a tine.

A trecut mai bine de o luna de cand imi inabus gandurile legate de tine, evit sa mai privesc poza ta, sa mai ascult cantecele din playlistul tau... pentru ca vreau sa imi revin.. si cred ca imi revin daca uit. Dar uit?
Am inceput sa visez urat noaptea, sa te visez urat. 
Ma agat cu disperare de viata: de orice lucru care sa imi arate ca traiesc, care imi face inima sa imi bata, de lucrurile frumoase pe care le am, de orice lucru bun care sa ma ajute sa nu ma mai gandesc. Si a tinut o vreme. O vreme am alungat orice gand la tine si a tinut.. nu am mai plans, am putut sa rad, sa ma pisicesc.. sa fiu cum eram inainte.
Dar weekendul asta am ramas eu cu mine si mergand mecanic pe strazi gandul mi-a zburat la partea aceea din lume care acum e goala. Si e un gol care ma face sa vreau sa urlu numai sa dispara, sa iasa din mine odata cu vocea.

In plus, gandul la tine e insotit de teama. Mi-e frica. Mi-e frica sa nu mai pierd pe inca cineva, mi-e frica de despartire, mi-e frica sa nu ma imbolnavesc. Si nu sunt o fricoasa din fire, doar ca ceva s-a schimbat in mine si realizez ca nu mai am forta sa fac fata altor schimbari dureroase.

Viata e atat de efemera. Toate faptele tale bune la ce te-au ajutat? Ai murit singur. Universul acela al tau alcatuit din fotografii, prieteni, catei cu care te imprieteneai, iubirile tale, visurile, suferintele, muzica, amintiri din Vama, o copilarie impreuna.. toate au disparut odata cu tine. Si e trist. E atat de trist.
Nu stiu cum sa fac sa nu mai doara dorul acesta de tine.
Vreau sa uit.