Ziua mea

E ziua mea.
A nu stiu cata oara cand implinesc nu stiu cati ani, cum imi place sa glumesc.

S-au asternut anii acestia pe care ii am... in minte, in suflet, pe chip.. dar... asa sunt victoriile. Dupa lupta nu esti ca nou, parfumat si imbaiat, iti ai pielea zdrelita si tabacita, hainele rupte si murdarite, insa in suflet porti taina cea mare a reusitei. In cazul meu, reusita ca am mai castigat un an. Ca puteam sa nu mai fiu, dar sunt. Ca si altii ar fi vrut sa fie, dar nu mai sunt.

Zilele astea imi amintesc de tot ce am avut si nu mai am. De oameni pe care ii vreau alaturi si nu ii mai am si doare. Doare si doare si doare.
Apoi imi amintesc ca daca am ramas trebuie sa am un rost. Trebuie sa fi ramas ca sa schimb lumea cum visam cand eram mica. Chiar si o lume mai mica schimbata este tot o lume.

Traim din aproape in aproape.
Momentul este tot.
O sclipire, un rasarit,
Roua pe un fir de iarba,
Curcubeul ce porneste din capul pieptului. 

Acum este.
Azi poate fi.
Maine cine poate stii?

Acum inseamna viata ce o traiesc,
Bataia din aripi a unui fluture.
Ziua libelulei,
Acasa cu pereti din carne
Si ferestre facute din suflet,
O rugaciune.