miercuri, 9 iulie 2014

Nu ma uita



Dani, 


Noi aveam 2 catei la serviciu, frate si sora, Andrei si Aurora. Intr-o zi, Andrei nu a mai aparut si Aurora a ramas singura. Este foarte trista.

Stii, noi am avut doar pisici, nu cunosc psihologia cainilor, tu mai bine decat maine pentru ca erai prieten cu cel mai destept catel, Marcel. Asa ca pentru mine este uimitor si sfasaietor sa vad ca Aurora sufera, e trista, nu mai mananca, ea care era mereu o fasneata; acum zace. Se simte singura si parasita.


De ce viata noastra e formata din despartiri si pierderi? Eu nu stiu sa fac fata despartirilor. Eu daca iubesc un om, nu pot renunta la el. Ma doare. Ar trebui sa fiu puternica, doar m-am despartit de atatea ori: mama, toti buncii, pisicile. Ar trebui sa am o imunitate. Nu o am. Iar inima nu mi-o pot ingheta. Oricat as vrea, se tot dezgheata si ma doare si mai tare. 


Avem un dar incredibil, fratiorul meu, acela de a trai. Ca ne trezim dimineata si vedem rasaritul, ca simtim ploaia pe umerii nostril, ca am ras, o atingere, soarele care apune intr-o mare verde. Ce minune.

De aceea ma oftic ca nu mai esti sa le traiesti. 


Oamenii din viata noastra au darul de a imbogati cea am enumerat mai sus, de a ne deschide uneori ochii ca sa le simtim mai bine cu sufletul.


Dani, nu ma uita cu minunea.