Azi am fost in alta parte. Mi-am oferit portia de ragaz dupa care am tanjit si am plecat sa privesc apusul in parc.
Cu o bluza cu maneci lungi ce-mi acopereau degetele, am urcat aleea in zigzag a Muntelui Mare.
Aceasta alee ma duce mereu cu gandul la mitul japonez ca
demonii nu pot merge in zigzag si pentru a-i lasa in urma, japonezii se inconjurau de
alei si poduri in zigzag.
Mi-am lasat si eu demonii in spate si am privit zarea portocalie. Nu a fost chiar nu apus spectaculos, de fapt nici macar nu am apucat soarele pentru ca am intarziat.
Am facut o mica tura de parc si m-am oprit sa privesc pescarii de pe insula mica.
Toamna ma indeamna spre meditatie si ma face sa vreau sa ma culcusesc langa cineva drag, la caldura unui corp care ma recunoaste.
A fost o vreme cand imi permiteam zilnic astfel de iesiri in sacru, cum le numeam. Azi insa, uit ca lucrurile trebuie privite in profunzime si ca suntem inconjurati de minuni.
Mi-au inghetat degetele. Sunt pe o banca in parc, e 7 seara abia, dar stelele au aparut pe cer.
O dorinta catre ele.
