Mi se pare greu sa scriu despre Versetele Satanice.
Si nu numai.
In primul rand ca mi-a luat foarte mult timp sa o citesc. Din cauza dimensiunilor, mi-a fost greu sa o iau in geanta si sa citesc pe drumul spre job.
Insa, de la primul rand citit, mi-a intrat in minte ca un drog.
Stilul lui Rushdie este fabulos; se aseamana cu explozia unui fruct aromat, care iti activeaza toate simturile.
Povestea se desfasoara pe 2 planuri: cel real si cel oniric.
Rezumatul facut de Wikipedia zice asa (talentul lor narativ, il depaseste pe al meu):
Planul real
"Cei doi protagonişti, Gibreel Farishta şi Saladin Chamcha, sunt actori musulmani de origine indiană. Farishta este o mare vedetă a Bollywoodului specializată în roluri de zeităţi Hindu. Chamcha este un emigrant care a rupt legătura cu identitatea sa indiană şi lucrează ca actor de voce în Anglia.
La începutul romanului, ambii sunt într-un avion deturnat în zborul său dinspre India spre Marea Britanie. Avionul explodează deasupra Canalului Mânecii, dar cei doi sunt salvaţi prin minune. Într-o transformare miraculoasă, Farishta primeşte personalitatea arhanghelului Gavriil, iar Chamcha pe cea a unui diavol.
După ce este găsit pe plajă, Chamcha este arestat de poliţie, care-l suspectează că este imigrant ilegal, în timp ce Farishta priveşte fără a interveni.
Ambele personaje luptă să îşi refacă vieţile. Farishta îşi caută şi îşi găseşte iubirea pierdută, alpinista engleză Allie Cone, dar relaţia lor este umbrită de boala sa mintală.
Chamcha, după ce şi-a recăpătat prin minune forma umană, vrea să se răzbune pe Farishta pentru că l-a abandonat după căderea lor din avionul deturnat. În acest scop, el încurajează gelozia patologică a lui Farishta şi distruge relaţia cu Allie. Într-un alt moment de criză, Farishta realizează ce a făcut Chamcha, dar îl iartă şi chiar îi salvează viaţa.
Ambii se întorc în India. Farishta, încă bolnav, o ucide pe Allie într-o altă izbucnire de gelozie, după care se sinucide. Chamcha, care a găsit la Farishta nu doar iertare, ci şi împăcarea cu tatăl său şi cu identitatea sa indiană, hotărăşte să rămână în India.
Planul oniric
În poveste sunt introduse o serie de naraţiuni de visuri semi-magice, atribuite minţii bolnave a lui Gibreel Farishta. Ele sunt legate între ele de multe detalii tematice precum şi de motivele comune ale revelaţiei divine, credinţei religioase, fanatismului religios şi îndoielii.
Una dintre aceste secvenţe conţine mare parte din elementele ce au fost criticate ca fiind jignitoare faţă de musulmani. Este vorba de o renarare transformată a vieţii lui Mahomed (denumit în roman „Mahound” sau „Vestitorul”) la Mecca („Jahilia”). În centrul ei se află episodul versetelor satanice, în care profetul proclamă o revelaţie în favoarea vechilor zeităţi politeiste, după care o retractează ca fiind o greşeală cauzată de ispita lui Shaitan. „Vestitorul” are doi adversari: o preoteasă păgână demonică, Hind şi un poet satiric sceptic, Baal. Când profetul se întoarce victorios în oraş, Baal se ascunde într-un bordel subteran, în care prostituatele îşi iau identitatea nevestelor profetului. Unul dintre însoţitorii profetului susţine că, îndoindu-se de autenticitatea „Vestitorului”, a modificat subtil unele părţi din Coran în timp ce-i erau dictate.
A doua secvenţă spune povestea Ayeshei, o fată de ţăran din India care susţine că a primit revelaţii din partea Arhanghelului Gavriil. Ea îndeamnă întreaga comunitate a satului să plece pe jos în pelerinaj la Mecca, convingându-i că vor putea trece Marea Arabiei pe jos. Pelerinajul se termină într-un punct culminant catastrofal, în care credincioşii intră în apă şi dispar, mărturiile martorilor fiind contradictorii, unii afirmând că s-au înecat şi alţii că ar fi reuşit prin minune să traverseze marea.
A treia secvenţă de vis prezintă figura unui lider religios fanatic în exil, „Imamul”, cu acţiunea în secolul al XX-lea. Această figură este o aluzie evidentă la viaţa Ayatollahului Khomeini în exil la Paris, dar se şi leagă prin diverse motive narative cu figura „Vestitorului”."
Versetele Satanice, constituie o trimitere directa la o problema foarte delicata pentru musulmani. Este vorba despre controversata teorie a unor interpolari “satanice” in textul Coranului.
Profetul Mohamed, ca sa adune adepti intr-o lume politeista, ar fi sustinut ideea existentei altor zeitati in afara de Allah, pe care apoi a retras-o, afirmand ca a venit de la Satana.
Pornind de la aceasta controversa, Rushdie brodeaza pe ideea intretaierii dintre bine si rau. Concepte care ajung sa se amestece, atat la nivel abstract cat si in destinul personajelor.
Ambiguitatea cuvantului insipirat pentru a fi notat in Coran, mesager al lui Allah sau emisar al zeitatilor pagane.
Inger si/sau demon: la finalul povestii, "Diavolul" Saladin Chamcha isi gaseste pacea interioara, caindu-se, in timp ce "Arhanghelul", singurul care si-a pastrat spiritul intact indiferent de visul in care a poposit, ucide si se sinucide.
“Îngerii sunt uşor de împăcat. Transformă-i în unelte şi îţi vor cânta melodiile de harpie. Fiinţele umane sunt mai încăpăţânate, se pot îndoi de orice, chiar şi de ce văd cu propriii lor ochi. De ce văd în spatele ochilor. De ce se zăreşte, pe când se preling cu pleoape grele, din spatele genelor închise... Îngerii... nu e mare lucru de capul lor când e vorba de voinţă. A avea voinţă înseamnă a nu fi de acord, a nu te supune, a dezaproba. Ştiu, vorbe diavoleşti. Shaitan întrerupându-l pe Gibreel. Pe mine?”
