miercuri, 27 martie 2013

Viata pe un peron - Octavian Paler

Am citit o carte de care m-am ferit: "Viata pe un peron" a lui Octavian Paler.
Citind, am tot sperat ca "viata" nu se va opri la "peron" si ca personajul, acest eu al meu si al tau, va reusi sa paraseasca "gara" spre a cauta lumea. Nu a astepta un tren care nu mai vine, ci a parcurge la picior, daca trebuie.

“Apoi m-a coplesit o mare emotie, uitandu-ma cum se facea ziua. Parca vedeam totul, cum sa zic, de la o mare inaltime. Si m-am gandit cat de orbi suntem in fiecare dimineata. Se lumineaza aceasta stea pe care ne nastem si murim, iar noi nu gasim ceva mai bun de facut decat sa ne controlam, plictisiti sau grabiti, ceasul. Noaptea se retrage undeva in neant si ne regasim pe noi insine si lucrurile din jur fara sa ne miram cel putin, incat nici macar nu le mai observam. Ni se pare o datorie a pamantului sa se lumineze la ora prevazuta. Si astfel, in loc sa aiba gust cosmic, dimineata are gustul pastei de dinti.”