Exact in noaptea cand se fac 8 luni te-am visat iar.
Trebuia sa merg la o
consultatie de nutritie si nu stiu cum se face dar tu erai internat
acolo. Era un baiat care m-a luat de la receptie si m-a dus la tine,
arata precum camera ta.
Erai intins pe pat, inconstient, zicea ca iti
face perfuzii. Cand mi-ai auzit vocea, ai inceput sa te zbati si ai
alunecat din pat. Impreuna te-am ridicat si te-am pus la loc, dar te-ai
lovit putin la cap. A zis ca nu ai mai mult de 8 kg. Intr-adevar, erai foarte usor.
Si in timp ce eram
aplecata peste tine, cautam sa vad daca moartea s-a instalat, incercam
sa te miros ca sa vad daca mirosi a moarte.
Nu miroseai, nu inca.
Impresia lasata de vis este ca eu traiesc viata mea cu grijile si
bucuriile mele, iar tu acum te chinuiesti. Sunt 8 luni si m-am trezit
cu gandul asta. Ma rog zilnic pt odihna ta...si totusi daca nu ti-ai
gasit-o? Daca iti e rau unde esti acum? Gandul acesta ma doare mai tare decat faptul ca nu mai esti.
