vineri, 25 septembrie 2015

Scrisoare deschisa catre cer



Draga Fat-Frumos, 

Sunt lucruri pe care nu le poti scrie deschis intr-o scrisoare deschisa. 

Azi se fac 2 ani de cand ai plecat. Am realizat de dimineata m-am imbracat cu acelasi haine in care eram imbracata cand am aflat, cu lantisorul meu cu inimioara la gat.

Stii ce dureros este sa fii cel care este lasat in urma? Cel care pierde. Mereu cel care ramane locului fiind parasit de cei pe care ii iubeste ?
La fel de dureros este sa vezi ca ti se doreste sa dispari, iar tu nu poti sa te faci nevazut. 

Fericirea nu vine cand o chemi. Iubirea nu vine cand o chemi. Moartea nu vine cand o chemi.
Toate sosesc neanuntate.

Fata de acum 2 ani, nu s-a schimbat nimic. Iti simt plecarea la fel de acut, dar s-a cronicizat, s-a sedimentat. Fata de acum 2 ani in viata mea sunt mai multe cioburi. Si nu sunt cioburile acelea care exista pentru a lasa sa intre lumina inauntru, cum zice vorba inteleapta. La mine intra intunericul si frigul, iar ele taie atat de adanc. 

Ma simt deznadajduita cum nu m-am simtit niciodata. Credeam ca va fi mai bine. Eu optimista ! 

Dani, pierderea ta m-a facut si mai speriata de a fi lasata singura. M-am saturat sa imi plece cei dragi din viata, iar eu sa tot raman, sa fiu nevoita sa o iau de la capat, sa invat sa merg iar, sa invat sa respir din nou, sa simt ca mi se schimonoseste fata cand incerc sa zambesc. 

In toti acesti 2 ani, m-am gandit ca Dumnezeu m-a lasat pe mine si te-a luat pe tine cu un scop. Ca vrea ceva de la mine. M-am gandit ca poate trebuie sa invat ceva din pierderea ta. Ce ? Ce poti invata din atata durere ? Exista vreo morala ? Mie mi-a scapat. 

Nu avea de ce sa ma lase pe mine si sa te ia pe tine. Trebuia sa fie invers. Eu… nu… eu nu pot sa fac binele pe care tu il faceai. Eu am hibele mele atat de mari. Si mi se refuza rugamintea de a fi lasata sa le remediez… si mereu lasata in urma. 

Stii ca azi, pe 25 septembrie, Biserica sarbatoreste pe Sf. Eufrosina, sfanta al carei nume in purta mama. Cum se face ca ai murit in aceasta zi ? 

Azi vreau doar sa te plang, maine sa ma rog pentru sufletul tau, iar apoi sa pot sa ma ridic, sa pot sa respir din nou, sa am sansa de a respira.

Nu am dreptul de a-ti cere nimic, doar sa iti ofer caci ai nevoie de lumina acolo. 
Dar daca poti, daca ai cum sa indupleci universul, pe Dumnezeu, ajuta-ma si fa-mi o minune, cum-necum mereu ai reusit.

marți, 20 ianuarie 2015

Azi, te...

Am adormit aseara cu gandul la tine. Imi era dor de tine si m-am apucat sa citesc ce mai scrisesem pe aici.
Am adormit apoi rugandu-te sa imi vii in vis.
Multumesc ca m-ai ascultat si ai venit.

Erai intr-ul din tricourile tale verzi, la matusa parca, si te vedeam de jos cum stateai in balcon si iti faceam semn sa cobori la mine. Privirea ta era intunecata, ca si cum ochii tai se scaldau in niste ape negre. Iti era un pic teama de mine si ezitai sa cobori, dar pana la urma ai venit pentru ca te-am convins ca nu iti port nici un pic de suparare, ci doar voiam atat de mult sa te aproprii.
Te-am imbratisat, cumva mai potolit, fara dorul acela mistuitor pe care il simt zi de zi cand ma gandesc la tine. Aveai in parul tau scurt un fel de bubite care facusera coaja. Si incercam sa imi dau seama ce e cu ele, te piguleam.

Mi-ai mai aparut intr-un vis, acum vreo saptamana dar nu erai in rolul principal, ci doar acolo si ma ajutai.

Dani, viata de adult e grea. Nu zic ca nu straluceste. Nu zic ca nu iubim sau ca inima din noi nu arde, ca nu mai visam sau ca nu mai privim rasaritul. Dar sunt atatea altele care o fac sa fie grea: responsabilitate, faptul ca nu mai ai pe cine sa iti pui capul si sa astepti sa faca pentru tine. Nu mai avem timp de respiro. Nu mai avem cum sa avem respiro. Ne transformam incet-incet in parintii nostri. Alte mici fapturi vor deveni copiii care am fost noi cu multi, multi, multi ani in urma.

Only the deads are forever young.
Da, tu vei fi mereu tanar, mereu la 25 de ani, mereu cu parul negru, mereu cu ochii tai verzi fara riduri, mereu la fel. Si te iubesc.
Da, fratiorul meu, te iubesc la fel de mult cum te iubeam cand eram copil, te iubesc la fel de mult cum te iubeam cand ai crescut, la fel de mult cum te iubeam cand te-am surprins noaptea spunandu-ti rugaciunea, la fel de mult ca atunci cand am scris: "Adevarul e ca nu iubesc pe nimeni cum il iubesc pe Dani". Doar ca azi imi este si foarte dor de tine.