Am fost oarba. Si te-am pierdut. Ma simt vinovata.
Sunt lucruri pe care
nu pot sa le diger, le aud, le ascult, dar nu le inteleg. Ca si cum m-as
uita la un spectacol ce nu are legatura cu noi.
Stii cum sunt eu, cu
ochii larg deschisi privesc lucrurile ce imi fac rau, eu trebuie sa stiu
chiar daca apoi imi bantui visele.
Ieri...ieri am facut parastasul de 1
an. A fost cel mai greu din toate cele pe care le-am facut, din toate
punctele de vedere.
Am ramas apoi cu prietenii tai, am stat la cimitir
si ti-am pus muzica ce iti place, am vb cu ei despre ce ai fi vorbit si
tu. Dar stii, de data asta nu a trecut nici un tren spre mare.
Mormantul
tau arata asa de frumos cu toate crizantemele galbene si mov si rosii.
Tu straluceai in poza cea noua pe cruce cu tricoul tau cu Micul Print.
Baaaai, ma doare sufletul. Vreau sa nu ma mai doara. E agonie si nu mai
am forta sa o simt. Nu e corect, mai. Mi-e dor de tine.
