Draga Fat-Frumos,
Sunt lucruri pe
care nu le poti scrie deschis intr-o scrisoare deschisa.
Azi se fac 2 ani
de cand ai plecat. Am realizat de dimineata m-am imbracat cu acelasi
haine in care eram imbracata cand am aflat, cu lantisorul meu cu inimioara la
gat.
Stii ce dureros
este sa fii cel care este lasat in urma? Cel care pierde. Mereu cel care ramane
locului fiind parasit de cei pe care ii iubeste ?
La fel de dureros
este sa vezi ca ti se doreste sa dispari, iar tu nu poti sa te faci nevazut.
Fericirea nu vine
cand o chemi. Iubirea nu vine cand o chemi. Moartea nu vine cand o chemi.
Toate sosesc neanuntate.
Fata de acum 2 ani, nu s-a schimbat nimic. Iti simt plecarea
la fel de acut, dar s-a cronicizat, s-a sedimentat. Fata de acum 2 ani in viata
mea sunt mai multe cioburi. Si nu sunt cioburile acelea care exista pentru a
lasa sa intre lumina inauntru, cum zice vorba inteleapta. La mine intra intunericul si frigul, iar ele taie
atat de adanc.
Ma simt
deznadajduita cum nu m-am simtit niciodata. Credeam ca va fi mai bine. Eu
optimista !
Dani, pierderea
ta m-a facut si mai speriata de a fi lasata singura. M-am saturat sa imi plece cei
dragi din viata, iar eu sa tot raman, sa fiu nevoita sa o iau de la capat, sa
invat sa merg iar, sa invat sa respir din nou, sa simt ca mi se schimonoseste fata
cand incerc sa zambesc.
In toti acesti 2
ani, m-am gandit ca Dumnezeu m-a lasat pe mine si te-a luat pe tine cu un scop.
Ca vrea ceva de la mine. M-am gandit ca poate trebuie sa invat ceva din
pierderea ta. Ce ? Ce poti invata din atata durere ? Exista vreo
morala ? Mie mi-a scapat.
Nu avea de ce sa
ma lase pe mine si sa te ia pe tine. Trebuia sa fie invers. Eu… nu… eu nu pot
sa fac binele pe care tu il faceai. Eu am hibele mele atat de mari. Si mi se
refuza rugamintea de a fi lasata sa le remediez… si mereu lasata in urma.
Stii ca azi, pe
25 septembrie, Biserica sarbatoreste pe Sf. Eufrosina, sfanta al carei nume in
purta mama. Cum se face ca ai murit in aceasta zi ?
Azi vreau doar sa
te plang, maine sa ma rog pentru sufletul tau, iar apoi sa pot sa ma ridic, sa
pot sa respir din nou, sa am sansa de a respira.
Nu am dreptul de
a-ti cere nimic, doar sa iti ofer caci ai nevoie de lumina acolo.
Dar daca
poti, daca ai cum sa indupleci universul, pe Dumnezeu, ajuta-ma si fa-mi o
minune, cum-necum mereu ai reusit.
