luni, 21 septembrie 2020

Fiinta de lumina

Ti-am facut parastasul de 7 ani. Lucrurile au mers deosebit de bine, am avut spor in tot ce am pregatit, vreme buna.
L-am luat pe tata si am plecat spre tara cu noaptea in cap, ca sa stau singura in biserica si sa te pomenesc.
Dar nu am fost singura pentru ca de niciunde pe usa a intrat verisorul, ca mai apoi sa vina si matusa, ca apoi sa fie si afara unchiul. Cand matusa m-a luat de mana si m-a strans, am simtit cum se scurge din mine toata salbaticia asta de om neimblanzit, ca o fiara ce in singuratatea ei devine si mai fiara.

Am mers toti la cimitir si te-am tamaiat si ne-am gandit la tine. Si am realizat ca a fost ultima "vesnica pomenire", ultimul pachet ce ti l-am trimis pe acest "tren".

In biserica insa, am avut o viziune. Si te-am vazut stand in soare, cu parul tepi, un tricou inchis la culoare pe tine, intr-un soare ca cel din ziua cand mi-ai fost luat. Zambeai, radeai cu toata fata. Erai bine, erai fericit si, desi erai indreptat spre mine, te pregateai sa imi intorci spatele si sa apuci pe o alee din acel parc luminos si sa pleci de tot. Te-am vazut cu ochii mintii atat de aievea! Asteptai. Inca asteptai sa vina ziua de fix 7 ani si sa te indrepti spre lumina.

Stiu, am cu tarie convingerea, de fapt sper din tot sufletul ca pana la acea data sa imi vii in vis. Vino ca sa te mai vad macar o data, sa te pot imbratisa, vino si spune-mi ca e bine acolo unde esti.
Ca si daca a fost rau, a trecut. Si ca te vei urca pe corabie precum Bilbo Baggins in Lord of the Rings si vei pleca spre acel taram al vesnicii, in lumina.

Pentru mine este o a doua despartire. Caci in tot acest timp, te-am simtit prins, te-am simtit pe aici. Iar acum simt foarte puternic ca te indepartezi si mai mult. Sper sa te indepartezi in lumina, intr-o fericire pe care noi cu mintea noastra de aici nu o putem percepe.
Fii tu fiinta de lumina.