Cercuri în copaci

Şi în noi creşte ceva, aşa cum cresc cercurile în copaci. 

Rugăciunea detectivului Arthur

Rugăciunea detectivului Arthur
Emil Brumaru

Nimeni şi nimic nu mă poate opri, la ora cinci după masă,
Cînd lumina e albă şi-n magazii toamna miroase a praf adormit,
În iarbă să pun un pantof cu şireturi subţiri de mătasă,
Aşteptînd să se umple cu flori, şi să fiu fericit...

Nimeni şi nimic nu mă poate opri să caut prin şanţuri bucăţi de ziare,
Să iubesc către seară apa şi pietrele mari de sub poduri; oh, istovit,
Să sărut o scară ce putrezeşte în brusturii de lîngă ziduri amare,
În timp ce furnicile trec, şi să fiu fericit...

Nimeni şi nimic nu mă poate opri să ascut pe o treaptă a casei satîrul tocit,
Cu care tai carnea suavă de fluturi, ce-i visul motanilor mei,
Să-ngenunchez pe podele în faţa sticlelor lungi de oţet şi ulei,
Fără sfială plîngînd, şi să fiu fericit...

Nimeni şi nimic nu mă poate opri să desfac în amurg un ceasornic de fată
(el are rotiţe de înger!); să găsesc păianjeni bătrîni în pompe stricate de flit,
Şi pe a şaptea ceşcuţă din sumbrul dulap, o amprentă ciudată,
Şi-apoi să umblu tăcut prin odăi, şi să fiu fericit...