marți, 26 noiembrie 2013

Prima ninsoare

Prima ninsoare.
La fiecare prima ninsoare ne trimiteam sms cu "Ningeeeeee!" La cine ningea primul, acela trimitea.. si nu era o intelegere intre noi, nu am stabilit niciodata sa facem asa.. ci pur si simplu voiam sa ne bucuram impreuna de primul fulg de nea.

Atatea prime ninsori.. iar anul acesta.. fara tine.
Aveam obrazul rece si lacrima ce mi-a curs din ochiul drept (el lacrimeaza mai mult decat stangul) l-a incalzit. Ti-am trimis sms..gandul probabil mi l-ai auzit, dar am fost indemnata sa trimit pentru ca poate asa imi va veni mai usor.


Acum ti-am pus telefonul la incarcat, stiu ca atunci cand il voi deschide, voi vedea tot eu sms-ul.
Tot pe telefonul tau, rasfoindu-l am gasit-o si pe Raze..fata cu par rosu care primeste un pupic pe nas de la un fulg de nea. Probabil ca ti-a placut si tie aceasta imagine, pentru ca de blogul meu nu cred ca stiai.  




Mi-e groaza ca vine Craciunul si ca iti voi simti si mai acut absenta pentru ca o sa fac bradul fara tine.
Nu pot sa nu te laud si voi pune aici o poza pe care ai facut-o in iernile trecute, ti-am zis ca mi-a placut tare.
Tot tare as vrea sa fii aici.. sa ne plimbam prin zapada din IOR insotiti de o droaie de catei.
Fii aici!



vineri, 22 noiembrie 2013

Seri

Vreau sa pot sa schimb soarta ta. Sa iti fi fost alaturi cand ai avut nevoie, ca sa nu stii ce e aia tristete. 

Am crezut ca asa cum eu am reusit sa traiesc, sa scap de acolo, sa scap de sarpele din suflet, sa imi croiesc o viata mai buna, asa o sa reusesti si tu. 
Dar nu ai reusit. 
Iar eu nu te-am privit suficient de bine ca sa imi dau seama. Am fost atat de oarba si tu atat de tacut. Si acum regret fiecare durere pe care ai trait-o, as vrea sa le iau eu asupra mea numai sa stiu ca esti fericit. 
Ma lasa fara aer suferinta ta. Acele ultime clipe ale tale ma fac sa vreau sa urlu din tot sufletul... pentru fiecare posibila suferinta pe care ai avut-o. 

Nu pot schimb nimic. 
Raman asa. Cu seri cand merg singura pe strazi si vreau sa respir si nu pot, cu dorinta dar si teama de a stii ceva ce nu voi afla niciodata, cu dorul asta nebun, cu bratara ta la mana. Dar eu traiesc. Poate ca eu sunt mai puternica decat ai fost tu.

duminică, 3 noiembrie 2013

Cateva cuvinte

O sa traiesc. Si o sa traiesc tot ce tu nu ai mai apucat sa traiesti.

Sunt 40 de zile. Se presupune ca azi-noapte ai fost judecat. Unde ai fost trimis nu am de unde sa stiu, dar azi e o zi atat de frumoasa si de calda, incat vreau sa imi inchipui ca e un semn bun. 

Sunt 40 de zile si gata cu hainele negre, gata cu jelitul, trebuie sa acceptam, sa clasam si sa trecem mai departe. Sa traim.
Poza ta de pe spatele crucii s-a decolorat, se sterge incet-incet. Se distinge inca tricoul cu Micul Print si zambetul tau, dar incepe sa semene mai mult cu o schita. Efectele timpului.. Poate ca in timp va fi mai usor.

Incepand de azi o sa cred ca iti e bine unde esti acum, ca inca mai esti, ca o sa ma auzi cand iti vorbesc, ca vezi si simti toate cele pe care le vad si le simt eu... caci le voi simti cu gandul la tine. 
Esti si vei ramane fratele meu, te voi iubi mereu si vei fi mereu cu mine. Si nu doar ca avem acelasi sange, avem acelasi tip de suflet. De azi imi voi spune ca doar esti plecat intr-o frumoasa calatorie fara sa putem comunica, dar unde stiu ca esti bine si ca desi va trece prea mult timp, la un moment dat ne vom revedea. Restul detaliilor legate de cum ai plecat, voi incerca sa uit sa ni s-au intamplat noua. 

Daca voi mai plange, va fi de dor. Un dor cumplit dupa ochii si mirosul tau, dupa vocea si imbratisarea ta, dupa cum puteai sa intelegi tot fara ca eu sa iti spun prea multe. Dor dupa faptul ca stiam ca esti acolo, ca noi eram doi. Voi incerca sa nu mai plang cand ma gandesc la tine, dar iarta-ma daca nu voi reusi. Voi incerca sa nu imi las ratiunea sa imi spuna ca de fapt ai murit, sufletul va stii ca tu doar esti plecat.

Mai da-mi un semn din cand in cand, te rog, ca sa ma simt mai putin singura, insoteste-ma uneori in plimbarile in IOR si binecuvanteaza-mi copilul atunci cand o sa am unul... In rest, fii un suflet drag fericit! Atat de fericit cum nu ai fost niciodata pana acum! 
Te iubesc atat de mult, bai!