Sunt asta seara intr-o stare de semi-autism. Nu am chef de
nimic, nu pot sa vorbesc, nu pot sa ascult. Am stat mai bine de o ora in cada,
ascultand zgomotele tevilor si ale apei, bocanelile vecinilor si pe Luna
mieunand in capul meu. Tastez cu degetele inflorite de la apa calda si ma simt
mai anesteziata.
Uneori viitorul suna bine, alteori suna rau, dar ce va fi nu
putem stii. Che sera, sera cum zice
cantecul, what will be, will be. Ce
ma fac insa cu incapatanarea mea ca eu pot sa rezolv lucrurile, gandul ca daca
e, nu are cum sa nu fie. Iluzie? Speranta? Credinta?
Legat de iluzie.. John Lennon zicea asa: "Un vis pe care-l visezi
singur, e doar un
vis. Un vis pe care il visam
impreuna e o realitate."
Sunt campioana la speranta. Zici ca in mine a fost inchisa
Cutia Pandorei dupa ce toate lighioanele au zburat si a ramas doar lighioana
cea mai periculoasa. Caci, da! Daca ne amintim mitul.. Zeus i-a dat Pandorei
cutia cu cele mai mari urgii..si printre ele speranta.
Si totusi nu cred ca e speranta, ci doar credinta. In tine, in mine,
in noi.
Ce imi este clar este ca viitorul trebuie sa sune si sa fie
bine. Ca un rasarit de soare primavara, ca un cer instelat de vara, ca un deal
auriu de toamna pe care le admiram impreuna.
Ihm… Iluzie? Speranta? Credinta?
