Te-am visat. E primul vis in care mi te arati asa cum erai tu, fara sa fii suparat, incercanat, fara sa imi fie frica de tine.
Eram acasa. Eu aveam sifonierul deschis (acolo unde acum sunt hainele tale inca puse), voiam sa ma schimb de haine si ma tot gandeam cu ce sa ma imbrac. Am ales un umeras cu o bluza crem. Tu erai pe acolo si vorbeam.
La un moment dat ai zis ca "Hai sa nu mai vorbim despre asta pentru ca iar imi aduc aminte de ce s-a intamplat" si te-a cuprins tristetea pentru te refereai la nenorocirea asta. Ti-am luat fata in palme si te-am pupat: pe frunte, pe ochi, pe obraz. Si acum imi amintesc mirosul tau si textura pielii, exact asa cum erau in realitate.
Ti-am zis ca te iubesc atat de mult in timp ce te pupam. La cat m-am rugat in ultimele 2 luni sa imi auzi cuvintele si azi-noapte in vis le-ai auzit. Macar in vis.
Apoi tu ai luat din sifonier o bluzita verde usor transparenta si mi-ai dat-o. Mi-ai zis ca ar fi mai potrivita. Am asezat-o pe pat si ma uitam la ea. Nu era ceva ce as purta in mod obisnuit, dar mi-am propus sa o port pentru ca mi-ai ales-o tu.
Si m-am trezit. M-am trezit zambind. Pentru ca am putut sa iti zic te iubesc si sa te strang in brate. Si te-am simtit. Efectiv ti-am simtit corpul si mirosul ca si cum ai trai.
Ma bucur teribil ca te-am visat asa.
De parca de ieri iti e bine unde esti. De parca esti tot tu, dar in alta parte.
Mai vino in visele mele. Mai lasa-ma sa te tin in brate.
Imi lipsesti la fel de mult, parca tot mai mult.
