Cand pamantul iti fuge de sub picioare...
Te apuci de cel mai rezistent lucru si nu ii dai drumul in speranta ca te va salva.
Speranta...am primit-o in cutia cu monstri pe care Pandora a adus-o pe pamant, mica si ramasa pe fundul cutiei.
Ne agatam de ea, pentru a prinde putere sa luptam.
De fapt, nu mai vreau sa lupt. Vreau sa ma abandonez in bratele tale si totul sa vina de la sine, asa cum de atatea ori a venit pana acum.
Si cat voi sta langa tine, sa fiu deschisa.. sufletul sa imi fie transparent si permeabil, sa poti sa iti plimbi mana prin el si sa creezi valuri la fiecare atingere. Sa poti sa ma vezi asa cum sunt cu fiecare nervura pulsand.
E ceva ca in lumea asta mare si rea, care ne indeamna la superficialitate si indiferenta, sa simti ceva intens crescand in tine, umflandu-se, prinzand forme.. Cand e o sfera luminoasa care ma arde, cand adie ca vantul si imi da aripi, cand susura ca un rau rece cand mi-e sete, cand e iarba pe care vreau sa ma intind.
Si cu fiecare clipa realizez ca eu numai una imi doresc...
