Suflet

Sufletul nu ti-l da decat celui ce-si da sufletul lui, altfel ramai fara nimic. 

Nicolae Iorga

Inauntru

Oare ne putem scutura de trecut asa cum ne scuturam de praf?
Nu. 

E absurd sa ceri cuiva sa nu ia in considerare ce ai fost sau ce ai facut.
Pentru ca la vremea respectiva ai ales si deci ai dat dovada ca te prezinti intr-un fel.
Numai ca oamenii evolueaza. Invata din greseli si, din clipa in care isi realizeaza slabiciunea, devin de neinvins.

Sufletele noastre sunt precum usa din pilda cu tatal care batea cate un cui pentru fiecare dezamagire pe care fiul lui i-o aducea. In momentul in care fiul a luat decizia de a rascumpara fiecare cui cu o fapta buna si a reusit sa scoata toate cuiele...a aflat tristul adevar: gaurile lasate de cuie nu pot fi acoperite. Ele raman.

De multe ori, noi singuri ne batem cuie in suflet si chiar daca reusim sa "ne vina mintea la cap", sa invatam, si le scoatem, ne vor ramane pentru totdeauna gaurile in suflet. Si ne vor urmari toata viata.

Eu am scos cuiul. 

Gaura din usa mea vreau ca tu sa o folosesti pentru a vedea mai bine inauntru.

Lumbra

Acolo unde exista multa lumina, umbra este adanca. Goethe.

Acolo unde este umbra inseamna ca e si lumina. Proverb thailandez.

Ying si yang. Viata si moarte. Bine si rau.

Se impletesc in noi.

Focul diamantului

Colegul meu cel nou are o pasiune pentru diamante. Una cladita in timp, cu experienta si daruire.
Mi-a vorbit intr-o zi despre ceea ce se numeste "focul diamantului". Sclipirea pe care un diamant veritabil o are cand il plimbi in lumina. Poate fi atat de puternica, incat poti simti cum iti arde retina.

O eventuala definitie: 

"De-a lungul mileniilor s-a incercat slefuirea rocilor brute de diamant, pentru a le da si mai multa stralucire. Necesitatea taierii si slefuirii lui a venit ca urmare a identificarii proprietatilor diamantului de a reflecta si a refracta lumina, astfel ca prin fatetare si plasat bine intr-o lumina puternica, aceasta putea intra prin fatete in interiorul diamantului, de unde razele de lumina se reflectau inapoi dandu-i o stralucire unica, asa numitul "foc" al diamantului. Cu cat "focul" unui diamant este mai bun, cu atat si pretul este mai mare, de asemenea."

La fel ca diamantele, si oamenii isi au focul lor. O stralucire care arde, nu retina, ci sufletul.

Doar LOL!

Poveste despre libertate

Am mai postat insemnarea asta si pe blogul vechi, dar o repet :)

Mi-am amintit de o poveste de origine italiana pe care mi-a povestit-o un fel de bard local din Auvergne, Franta, un om deosebit care calatoreste prin lume ca sa spuna si ca sa asculte povesti.

Inainte de a incepe sa o cititi, inchipuiti-va o noapte cu ceata, o incapere rudimentara, in semi-intuneric, lumanari aprinse pe jos si pe un perete un steag cu chipul lui Bob Marley pe care scrie Freedom. Atunci cand i-am spus ca apreciez decorul cu imaginea lui Bob si mesajul, mi-a povestit o istorioara pe care a cules-o in Italia.  

 

Povestea spune ca un om avea un papagal intelept care ii dadea mereu cel mai bun sfat. Atunci cand avea o problema sau o dilema ii cerea sfatul, iar papagalul il indemna spre bine. Datorita lui, omul nostru a devenit in scurt timp foarte apreciat, dobandind o mare avere si detinand afaceri profitabile.

Dupa multi ani de prosperitate datorata papagalului, omul a vrut sa il rasplateasca. Asa ca i-a zis papagalului, deja batran, sa ii ceara orice lucru pe care il doreste, pentru ca el i-l va oferi.

Papagalul a cerut sa il scoata din colivie si sa ii ofere libertatea.

Stiind ca daca elibereaza papagalul, acesta va fugi si va pierde toata avutia, omul i-a refuzat dorinta.

Vazand asta, papagalul l-a rugat sa mearga in tara lui, la fratii lui papagali si sa le povestesca viata lui ca ultim mesaj.

Omul a plecat si dupa o vreme s-a intors acasa si i-a zis papagalului ca atunci cand le-a povestit fratilor lui viata papagalului, au cazut toti morti.

Nici nu a terminat bine de povestit si papagalul a cazut si el mort.

Cand l-a vazut, omul a deschis colivia si a luat in maini trupul inert al pasarii, zicandu-si ca o sa ii ofere cel mai frumos mormant pentru a-i cinsti amintirea.

S-a apucat deci de lucrat mormantul, dar in timp ce facea pregatirile, a vazut ca trupul papagalului a disparut.

Ridicand ochii, l-a vazut viu, sus intr-un pom.

L-a intrebat ce a fost asta, iar papagalul i-a spus: "Auzind de la tine raspunsul fratilor mei, am inteles ca libertatea nu este un lucru care se ofera, ci se castiga!"

Povestas

Recitesc "Povestasul" lui Mario Vargas Llosa.
Una din cartile vietii mele.

In "Povestasul" realul se intercaleaza cu magicul, iar profanul cu sacrul, totul prin intermediul povestii: firul narativ in sine, povestea unui popor pe cale de disparitie, a unui om care decide sa isi schimbe viata si povestile magice care populeaza universul unui trib.
In aceasta carte, povestea constituie acel lucru care face ca un popor dispersat sa fie totusi un popor, iar universul sa ramana in miscare.
Povestasul este acel individ care aduna pe drumul sau povestile semenilor si le da mai departe, aprinzand imaginarul.

Tare imi place ideea povestii care face lumea sa se roteasca.
Ce am fi noi fara povesti si cat de pustie ne-ar fi viata.
Fiecare popor isi are povestasii sai: trubaduri, barzi, menestreli, pana si noi ne asezam in cerc si povesteam la Sezatoare; caci povestirea este singura modalitate prin care esenta unui popor se poate transmite.

Pana cand nu am recitit "Povestasul" nu mi-am dat seama ca si eu am intalnit un astfel de om, care a calatorit prin lume pentru a aduna povesti.

Intr-o noapte tarzie, in muntii Frantei, cand ne-am strans din toate satele, intr-un vechi hambar si am ascultat fascinati, povesti.
Nu am stiut de unde venea bucuria pe care o simteam ascultandu-l pe povestitor, de ce aveam impresia ca stiu fiecare poveste desi era prima data cand o ascultam. 
Acum stiu ca simteam toate astea pentru ca mecanismul primordial se punea in miscare, iar prin poveste ma reintegram intr-un univers. 
A fost unul din cele mai puternice momente cand am simtit sacrul.  

Sfantul Ilie

Afara e inceputul unei furtuni. Vantul bate turbat, iar cerul s-a intunecat. Ce ar fi sa ies eu in ploaie? Oare m-ar crede nebuna colegii? Sigur ca da! :) Varsta nu ne mai permite diverse extravagante..

Maine va fi Sfantul Ilie. De multi ani vreau sa vad daca este adevarat ce spunea Mamaia Leana, cand eram mica. Zicea ca in ziua de Sf. Ilie, daca te uiti la rasaritul soarelui, il vei vedea pe sfant cum bate marul.

Si mai stiu o legenda despre Sfantul Ilie, acest Phaeton al ortodoxismului, tot de la Mamaia Leana.

Se zice ca Sfantul Ilie voia sa stie cand este ziua lui si L-a intrebat pe Dumnezeu. Acesta i-a raspuns ca ii va zice cand este ziua lui. 

Acelasi scenariu s-a repetat de cateva ori, pana intr-o zi cand Sf. Ilie l-a intrebat din nou pe Dumnezeu, iar acesta i-a raspuns ca ziua lui a trecut si El a uitat sa ii spuna.
De suparare, Sfantul Ilie s-a urcat in carul lui tras de cai de foc si s-a pornit sa ii alerge prin inaltul cerului, pocnind din biciul sau. 

Aceste manifestari se traduceau pe pamant prin tunete si fulgere.
Asa ca, despre fiecare furtuna puternica ce ne lovea, se spunea ca este provocata de Sf. Ilie, care "sofeaza" iar furios prin inaltul cerului. :)

Jocul Dragaicelor

Jocul Dragaicelor a fost atestat pentru prima data in Moldova de catre Dimitrie Cantemir (Cantemir, 1973, p. 341) si apoi in Muntenia si Dobrogea din raspunsurile primite la chestionarul lansat de N. Densuseanu (Fochi, 1976, p. 116-119). Ov. Barlea aprecia ca, spre deosebire de Lazar, unde ritualul este dedus din textul folcloric, ritualul Dragaicei a fost reconstituit numai din informatiile de natura etnografica. Versurile, atunci cand apar, sunt numai un indemn la joc (Barlea, 1981, voI. 1, p. 405).

Ceata era formata din fecioare, doua sau patru la numar, din care una sau doua imbracate baieteste. Cand avea si steag, ceata numara cinci persoane. Fetele se numeau Dragaicute sau, in Teleorman, Dragan si Dragaica. Flacaul care le canta din fluier sau cimpoi nu avea nici un rol in desfasurarea jocului. Din recuzita Dragaicei nu lipsea naframa, marama, basmaua), ce se flutura in timpul dansului. In unele sate din sudul tarii cetele purtau un steag impodobit cu basmale colorate, usturoi, spice de grau, asemanator steagului purtat de calusari. Steagul Dragaicelor, intalnit de Horia Barbu Oprisan in judetul Teleorman, era facut dintr-o prajina de 2-3 m careia i se atasa in varf o cruce de lemn. Pe steag, in varf, se legau usturoi si flori de dragaica (sanziene), iar pe bratele crucii se agatau margele, bratari, multe tichiute si hainute de copii. Cand jucau Dragaicele, mamele le dadeau diferite piese de imbracaminte ale copiilor sa le puna pe steag si sa le joace (Oprisan, 1972, p. 276). Pelinul si florile de sanziene ii confereau steagului purtat de fetele teleormanence calitati apotropaice si purificatoare captate prin acte magice in favoarea copiilor.

In unele sate participantele purtau cate o coasa sau o secera, amanunt important pentru descifrarea functiei rito-magice a dansului. In scenariul ritual care insotea cultivarea graului, incepand cu aratul si semanatul si terminand cu recoltatul si pregatirea painii, Dragaicei ii apartinea secventa cand holdele de grau erau "in parg", inainte de recoltat. Semnificatiile initiale ale obiceiului sunt legate de compararea fecioarelor din ceata Dragaicei cu holdele de grau aflate in pragul rodirii si transferul fertilitatii in dublu sens: vegetal si uman. Pozitia solstitiala a obiceiului ii conferea insa si o valoare rituala in scurgerea timpului. De-a lungul unei indelungate evolutii, jocul Dragaicei a devenit un ritual polifunctional: ajuta "sa bage bob graul", "sa coaca holdele"', sa apere copiii de boli si altele.

Dupa informatiile mai vechi ceata colinda mai multe sate, in timp ce sursele documentare recente limiteaza actiunea ei la nivelul unui singur sat, in vatra sau in vatra si mosia acesteia. Dragaicele faceau pasi dansati, sareau si duelau cu coasele, mai ales atunci cand se intalneau doua cete, rupeau bucati din naframele purtate si le imparteau pe la casele colindate. Data de desfasurare a Dragaicei (jocul este atestat in sudul si estul tarii unde Sanzienele se numesc Dragaice) este fixa, 24 iunie, in imediata apropiere a solstitiului de vara, cand, dupa credinta populara, soarele joaca de bucurie in momentul rasaritului. Timpul care se naste la solstitiul de iarna, marcat de cresterea zilei "cu cat se misca puiul in gaoace", ajunge la maturitate la solstitiul de vara. O data cu maturizarea timpului se maturiza insa si recolta, in special graul, care urma sa fie recoltat. Aparitia coasei nu poate avea alta semnificatie in acest stravechi obicei decat secerarea (omorarea) plantelor care si-au implinit menirea parcurgand drumul de la samanta semanata la samanta recoltata. De aici pana la reprezentarea mortii cu coasa in spate cu care secera neincetat vietile omenesti este numai un pas. Moartea cu coasa este simbolul introducerii omului in marele ritm al naturii: omul este o samanta care germineaza, creste, se inmulteste si moare. Duelul cosmic dintre vara si iarna, dintre zi si noapte este castigat intr-un an de doua ori de fortele benefice si de doua ori de fortele malefice. Lupta cu coasele, ca si opozitia dintre dansatoarele perechi amintesc de ceea ce se petrece in alt dans ritual, jucat initial la echinoctiul de primavara, Calusarii. Dragaicele par a reprezenta cele doua forte aflate in permanenta opozitie, dar care isi impart victoriile cu exactitate astronomica.

Sursa. 

Sanzienele

La noapte a fost noaptea de Sanziene.

S-au deschis cerurile si din ele au picurat magie si sacru.

Azi e sarbatoarea pagana a verii, a soarelui si a florilor impletite... chiar daca afara ploua de rupe. 

Mi-ar placea sa fie soare, sa merg pe camp si sa adun maci, albastrele, sangele voinicului si sanziene :)

O legenda:

Potrivit unei legende preluate din folclorul geto-dacilor, Reskynthis, Marea Preoteasa a Soarelui, a plecat in Lumea Umbrelor, iar sotul sau, Imparatul Ion, Mare Preot al Lunii, a cerut-o inapoi zeilor. Zeii au refuzat sa-i indeplineasca ruga, poruncindu-i sa o ia de nevasta pe Salonai, cumnata sa. Ion a refuzat sa asculte porunca, infuriindu-le pe celelalte preotese ale Soarelui, numite "Santiene". Acestea i-au taiat capul si i l-au aruncat intr-un rau. Dupa ani buni, fiul lui Ion, pe nume Musaius, si-a urmat tatal la tron si, pentru a incheia vrajba dintre familia sa si preotesele Soarelui, a hotarat sa le sarbatoreasca pe Santiene (Sanziene) odata cu solstitiul de vara.

"Du-te, Soare, vino, Luna
Sanzienele imbuna,
Sa le creasca floarea - floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa leadune,
Sa le prinda in cunune,
Sa puna la palarie,
Floare pentru cununie,
Babele sa le rosteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca."

 

Rusinea fetei

Am luat decizia de a deveni culegator de povesti, vorbe si legende din popor si de a le posta aici, pentru a nu le uita. Imi pare rau ca toate povestile pe care bunicii mei mi le spuneau cand eram mica sunt aproape date uitarii si e pacat sa fie asa pentru ca reprezentau un univers colorat si incredibil de proaspat.

Voi incepe cu o legenda un pic misogina, pe care mi-a spus-o domnul Radu, portarul nostru de la firma. 

*** 

Cand Dumnezeu a lasat pe pamant aceasta planta (morcovul salbatic, Daucus carota), a facut-o in intregime de culoare neagra si a zis: "Atunci cand floarea va deveni alba, va insemna ca fetele au ramas fara rusine". De atunci poarta numele de "Rusinea Fetei".   

Culeasa de la un domn de 61 de ani, originar din zona Buzaului. 

 

Despre aceeasi planta, Viorel Rogoz in lucrarea sa Familia in credinte, rituri si obiceiuri spune: "Involuţia sub “aspect moral” a tinerelor fete e evidenţiată printr-un fenomen de discromie, întâmplată în androgeul unei flori (morcovul sălbatic – Daucus carota). Evanescenţa culorii închise din jurul pistilului traduce, în plan simbolic, dispariţia progresivă, în timp, a modestiei tinerelor fete."