Disparita aceasta ma face sa cred mai putin in "magie", in miraculosul care ne inconjoara de zi cu zi.
Spre exemplu, a fost o zi in decembrie in care am suferit foarte mult si imi doream ca lucrurile sa se intoarca inspre bine. Am parcurs drumul de la metrou la serviciu pe jos; fiind iarna, pe jos era putina zapada, aerul intepator, dar cerul.. era extraordinar. Soarele rasarea, dar rasarea ca in spatele unei perdele de ceata, totul sclipea in jur, portocaliul lui se amesteca in fiecare cristal de zapada cu alb si lucea auriu, era incredibil. Si eu mergeam prin acest peisaj de iarna cu un cantec plin de inteles in ureche si cu suflet mic-mic, credeam ca acest peisaj e un semn ca nu sunt singura pe acel drum si ca EA este cu mine si ca imi aude gandurile. Simteam ca imi sunt ascultate gandurile. Niciodata nu am simtit-o mai aproape ca in acea dimineata.
Ieri, 29 octombrie, m-am trezit si am vazut ca soarele rasarea la fel, tot in spatele aceleiasi perdele.. iar ieri era ziua ei.
Cand ma gandesc, mai degraba cred ca nu e, decat ca e. Dupa ce am vazut anumite lucruri care mi s-au infipt adanc in creier, cam ce ramane dintr-un trup odata ce este parasit de suflet.. o parte din mine a inceput sa creada ca inertia aceea a trupului este foarte posibil sa caracterizeze si sufletul dupa moarte.
Religia ortodoxa are o "filosofie" foarte interesanta a vietii de dupa moarte. Dar cu cat am citit mai mult, cu atat m-am indepartat de notiunea de Dumnezeu. Probabil si pentru ca nu se potriveste cu viziunea mea asupra divinitatii.
Pana sa se intample am crezut ca sufletele celor dragi noua care au murit, raman in comuniune cu noi.. asa s-ar explica rasaritul acela.. asa s-ar explica un vis.. asa ne-am simti mai putin singuri, mai putin parasiti. As putea sa cred ca daca port bratara lui la mana, el imi simte caldura, iar daca ii vorbesc.. ma aude.
Dar citind despre ce se intampla cu sufletul dupa moarte in viziunea crestina, aflu ca dupa moarte sufletul mai e in contact cu noi doar in primele 3 zile, dupa aceea pleaca timp de 6 zile in calatorie in Rai, iar urmatoarele 30 viziteaza Iadul. Dupa aceea e judecat (daca reuseste sa treaca de vami ca sa ajunga sa fie judecat), categorisit si orice contact cu noi inceteaza. Pentru ca sufletele mortilor nu ii contacteaza pe cei vii. Exista contacte, dar toate acestea apartin duhurilor rele.
Citind aceste lucruri, am simtit ca miraculosul dispare, raman singura.. Gandurile mele nu sunt auzite de nimeni, lacrimile mele nu le vede nimeni, pot sa pun intrebari si sa strig cat as putea... nu imi va raspunde nimeni sub forma de pala de vant. Si e si mai trist astfel.
Si ma intreb in ce cred? In ceea ce vrea sufletul sa simta sau in ritual, ritual funebru pe care il urmez ca la carte pentru ca "daca crezi si exista nu pierzi nimic, dar daca nu crezi si exista pierzi totul" si nu vreau sa piarda el totul.
