29 octombrie

Azi e 29 octombrie.

Azi am voie sa ma gandesc la acea persoana care nu imi apare nici macar in vis.
Am voie sa imi amintesc si sa ma las prada amintirii, sa simt nodul in gat si sa ma cred invaluita de o lumina.
Azi, daca o frunza cade din pom cand trec pe langa el reprezinta un semn, sau rasaritul reflectat salbatic in gemurile blocurilor sau cerul. 

Caut. Caut semne ca inca e.

Dor de blog

Pana si eu mi-am parasit blogul. 
Si mi-e mila de el, pentru ca il vad ca pe un pom, un mar de exemplu, acoperit de frunze moarte si panze de paianjen.
Ar trebui sa ma transform in Fata Mosului si ii curat ramurile, sa il ud si sa-l ingrijesc pentru a rodi mere rosii, frumoase si curate.
Numai ca sunt momente si senzatii, care nu pot fi prinse in scris... fie pentru ca sunt prea intense, fie doar comune.

Toamna

Ieri a fost o zi de toamna veritabila. 

Cea pe care o canta cei care zic ca iubesc toamna. 

Contrast puternic intre cer si frunze uscate, miros de pamant jilav, dar un soare atat de cald si cufundat intr-un apus stralucitor. 

Pana si blocurile noastre gri luceau arzator si erau frumoase. 

Iar seara a tradat minunea din timpul zilei. Ea si umbrele care zambeau pe strazi.

Ne-poveste

Am fost atat de prinsa zilele astea, incat nu am mai apucat sa povestesc. 

Ca Tom a devenit o obraznicatura, ca am fost in week-end la Bran pentru 2 zile cu niste prieteni, ca m-am intors de la Bran bolnava si ca am zacut acasa inca 2 zile, ca luni pe 18, Tian a implinit 7 ani. 

Nici ca am avut mult de lucru, analize de piata si grafice si evolutii - pe care le ador... Sau ca era sa il pierd pe Tom.
 

Nu am povestit nici ca am fost baby-sitter de cateva ori sau ca nepotica mea ma striga Raze. 

Nici ca in week-end a murit dl Ion Olteanu, om care si-a dedicat viata sprijinirii sistemului non-guvernamental in Romania, cel care mi-a acordat sansa de a pleca in Franta si mi-a intors viata pe alt drum.

River flows in you, la pian

Niciodata nu mi-au placut mainile mele, parca erau prea butucanoase, prea mari, prea...

Insa, din iunie de cand am inceput activitatea pianesca, pe zi ce trece le apreciez tot mai mult. Degetele mele parca sunt mai lungi, forma mainii mai echilibrata si imi plac pentru ca acum stiu ce minuni pot lua nastere din miscarea lor. 

Aseara am decis sa incerc sa invat "River flows in you", stiti voi... melodie - piatra de hotar.
Si am inceput timid, cu mana dreapta doar, iar degetele se razvrateau: in loc de "la" apasau un "si", in loc de "la-do" calcam stramb. 

Insa, dupa eforturi si cativa peri albi, am reusit sa invat primele masuri si cateva fragmente mai usoare.
Am banuit la bun inceput, inainte de a incepe lectiile ca "River flows in you" este o melodie de "la", pentru ca nici o alta nota nu exprimă curgerea precum "la". 

Azi ma simt insufletita de un aer melodios. Imi privesc mainile pe tastatura, cu unghii scurte, ne-inrosite si imi par mai frumoase ca niciodata. 

Chestia aia din capul pieptului

Uneori cand sunt in toane bune, mi se intampla sa imi simt inima coplesita de iubire. 

Iubire pentru Ionut, pentru Darth Father, pentru Fratello, Tian, Tom, toti cei care sunt si toti cei care au fost si nu mai sunt. 

Iubire si pentru o melodie si pentru o poza care imi incalzeste desktopul. Iar inima mea.. sau, ma rog, chestia aia din capul pieptului, se incalzeste atat de tare si freamata, inca mi-e teama ca o sa se vada cu ochiul liber.
E o senzatie extraordinara sa simti ca iubesti, dar seamana un pic cu durerea. 

Cand Tom, mic si pufos, isi face loc sub patura si se strecoara intre mine si Ionut, cand Tian, mare si nervos, se lasa moale cand il iau in brate, cand Darth Father imi zice "Bobonutzo" sau cand vad ochii lui Fratello, cand primesc un mail in care scrie "imi este dor de tine, dar am tot amanat sa iti spun asta...nu stiu de ce"... si multe alte ocazii :)

Google il celebreaza pe John Lennon

Hai si noi!

Esti-sunt, toamna-e

Cer de toamna gri-alb-bleu,
Stropi de ploaie mici-reci-desi,
Tu de mine, esti-cald-tot,
Eu de tine, sunt-cu-tot.

O pisica

Raze iubeste pisicile.
Ieri cand a plecat de job a vazut in bratele unei doamne o pisica asa de frumoasa. S-a tot uitat, si-a amintit de Tian si i s-a facut dor de ghem de blana.
Sfasiata de conflictul interior de a-l aduce in noua casa pe Tian cel obisnuit cu spatiul lui de mai bine de 6 ani, Raze a pasit mai departe.

Seara, intorcandu-se acasa cu sufletul pereche, a auzit niste scancete intr-o scara de bloc. Curiozitatea ei pisiceasca a facut-o sa descopere un motan de 2-3 luni care plangea. Pentru el a fost dragoste la prima vedere: tors, brate, urcat pe umeri, mieunat de incantare.
Sufletul pereche zice: "vrei sa il luam?".
Raze se indoieste, ar vrea si nu ar vrea. Nu ar vrea pentru ca sunt mai multe chestii implicate, plus ca Tian... "Dar, fie! nici aici nu pot sa il las".

Asa ca, Urechi-de-liliac a intrat cu mare fast in casa noastra de la etajul 3. Baita, igiena urechilor, uscare cu foehnul, tremurici si mult tors cand totul a fost sfarsit.
E motan. E uratel: alb cu material tarcat si cu ochi alungiti. E tupeist: azi-noapte ne-am pus ambitia - el sa se urce in pat langa noi, eu sa il dau jos. Am castigat lupta, insa razboiul...

Si, tocmai cand aveam indoieli daca sa il tinem sau nu, m-a cucerit definitiv: de dimineata s-a dus singur sa faca pipi, exact in locul destinat activitatii acesteia, fara sa ii arat unde etc.
Oricum, e un pui de pisica matur.

Sunt curioasa ce face. 8 ore pe zi va fi singur. Mi-am asigurat deja perdelele cu stelute :)

Ah, il cheama Tom.