Focul diamantului

Colegul meu cel nou are o pasiune pentru diamante. Una cladita in timp, cu experienta si daruire.
Mi-a vorbit intr-o zi despre ceea ce se numeste "focul diamantului". Sclipirea pe care un diamant veritabil o are cand il plimbi in lumina. Poate fi atat de puternica, incat poti simti cum iti arde retina.

O eventuala definitie: 

"De-a lungul mileniilor s-a incercat slefuirea rocilor brute de diamant, pentru a le da si mai multa stralucire. Necesitatea taierii si slefuirii lui a venit ca urmare a identificarii proprietatilor diamantului de a reflecta si a refracta lumina, astfel ca prin fatetare si plasat bine intr-o lumina puternica, aceasta putea intra prin fatete in interiorul diamantului, de unde razele de lumina se reflectau inapoi dandu-i o stralucire unica, asa numitul "foc" al diamantului. Cu cat "focul" unui diamant este mai bun, cu atat si pretul este mai mare, de asemenea."

La fel ca diamantele, si oamenii isi au focul lor. O stralucire care arde, nu retina, ci sufletul.

Iubitul

Un mare compliment pe care ti-l poate face persoana iubita, este sa inceapa sa asculte muzica ce-ti place tie. 
Iubitul asculta Placebo :X

Pian

Imi continui lectiile de pian. In iunie se face un an de cand invat.
Ma pot lauda cu urmatoarele: Fur Elise, My heart will go on (Titanic, daca mai e nevoie), Cantec de primavara - Mozart + studii din diverse metode. 

Lucrez din greu la Balada pentru Adeline si am inceput de duminica, Valurile Dunarii.

De la o vreme, exersam la orga, pentru ca pianul, ca si doamna mea profesoara, este bolnavior. Orga are sunet clar, e cameleon daca vrea.
Insa pianul are note calde si vii.  Chiar daca pe alocuri e dezacordat, chiar daca scartaie sau clapele se apasa atat de greu, pe el il simt cum freamata la atingerea mea.

Miros imaginar

Mi-a venit in nari un miros imaginar de mar, cu orez cu lapte vanilat si chec facut casa. 

Combinatia pe care o simteam in fiecare dimineata de dupa mosii de vara/iarna cand mamaia de la tara venea de la impartit.  

Cate dimineti nu mi-au inceput leganate de mirosul asta dulce... :)

Marea

Incepusem sa visez la mare de ceva vreme.
Ma tot gandeam la un post pe care il publicasem pe weblog, cand locuiam acolo.
Ziceam asa:

"Pe cine nu il apuca subit dorul de mare atunci cand e soare si cald afara? Eu asociez caldura si aerul proaspat cu marea, o mare albastra rau si foarte mare :)

Inchipuieti ca te afli pe malul marii, pe nisip. Esti un pic mai gros imbracat pentru ca bate vantul si tragi de manecile hainei ca sa iti cuibaresti mainile. Auzi in departare pescarusii cum se ciondanesc pe cine-stie ce bucata de mancare si deslusesti venind prin vant sunetul unui cantec, te straduiesti sa iti dai seama ce melodie e, dar nu poti pentru ca marea urla. Cum stai tu pe nisip si respiri, simti in plamani sarea marii si uneori pe pielea ta mai ajung picaturi din apa ei. Tocmai adineauri ai simtit pe buze un strop de sare! Iti umezesti buzele si ridici ochii spre cer, un cer de primavara, albastru-alb pe care marea il oglindeste.

Eu m-am intins pe nisip, privesc cerul si ascult marea. Tu?"

Ma tot gandeam ca nu am mai vazut-o demult, ca ii uitasem mirosul.
Si in a doua zi de Pasti, prietenii nostri ne-au ispitit. Ne-am urcat in masina si am plecat spre ea.
Drum usor, entuziast, pentru ca stiam ce urmeaza.
Am coborat la ea pe la Plaja Modern din Constanta.. plaja murdara si neingrijita. Insa ea! Ea era mai albastra ca niciodata, mirosea a sare si imi aparea in fata ochilor asa cum imi aparea in vis. Superba.

Nici nu am mai vazut in jur.
Din nou, atingerea ei m-a furnicat si am realizat ca o iubesc mai mult decat pe orice mare greceasca, pentru ca ea e neagra, turbata si pentru ca in fata ei pot sa stau doar privind-o in timp ce imi trag manecile hainei ca sa imi cuibaresc mainile.