Am vazut in ultima vreme 3 filme care m-au facut sa ma gandesc la conexiunea pe care o avem cu natura, cu divinitatea. Conexiune pe care incepem sa o uitam.
Am vazut ecranizarea romanului "Eat. Pray. Love". Nu am avut rabdare sa citesc cartea, destul de siropoasa pentru gustul meu, insa filmul a fost ok. Mi-a ramas in minte desenul pe care eroina l-a primit de la un vraci indonezian: un om reprezentat sub forma unui copac: 4 picioare pentru a fi bine ancorat in realitate, capul sub forma unor crengi cu frunze pentru a a capta vibratiile universului, iar in capul pieptului perechea de ochi... pentru ca asa cum si Saint-Exupery spune: "Nu vedem bine decat cu sufletul, esentialul este invizibil pentru ochi".
Apoi, am vazut "Life of Pi" si mi-am adus aminte ca ar trebui sa multumesc mai des lui Dumnezeu pentru faptul ca mi-a dat viata si la randul meu sa apreciez viata care ma inconjoara, sub toate formele ei.
Al treilea film pe care l-am vazut si s-a potrivit cu pornirea mea este "Planet Earth". Exceptional! O serie de documentare ce prezinta viata pe Pamant, insa filmate cu rabdare. Ragaz sa vezi o floare cum se deschide, cum un leopard se rasfata in soare, cum apa inunda un tinut arid.
Azi dimineata m-am oprit din fuga si am privit rasaritul.
Acum imi este dor sa stau pe un deal si sa privesc in departare.
