Minunile

As vrea sa vorbesc un pic cu tine, sa iti cer sfatul, sa imi iau putere din vorbele tale. 
Anul trecut, ca pe vreme asta, te intrebam daca tu crezi in minuni. Mi-ai zis ca nu, dar ca alegi sa crezi pentru ca ai nevoie de acest lucru. Si apoi mi-ai zis ca daca stii exact ce sa ii ceri, Dumnezeu iti asculta rugaciunea. 
As vrea sa vorbim un pic si azi.

9 luni

Ti-am facut azi de 9 luni. Dupa toate ploile acestea, mormantul tau era acoperit de o planta de camp cu flori roz, Sangele Voinicului.
Era frumos daca ziua aceea groaznica nu s-ar fi intamplat. Daca este cativa ani as fi ajuns sa iti tin copiii in brate. Mi-ar fi placut sa te stiu tata. Sunt atatea lucruri legate de tine care si-ar fi avut rostul, dar care nu mai sunt posibile.

In biserica, auzindu-le din nou toate cantarile au trezit in mine, ca un instinct al lui Pavlov, senzatiile din acele zile. Si ma gandeam, ca daca ne vezi cumva de acolo de unde esti, ai fi probabil foarte trist sa ne vezi in halul acesta. Sa stii ca nu sunt suparata pe tine ca ai plecat. Daca ma vezi plangand, daca ma vezi in toate aceste feluri dureroase, sa stii ca nu sunt suparata pe tine si nici tu sa nu fii suparat pe tine ca nu mai esti cu noi. Imi este doar foarte dor de tine, prezenta absentei tale ma doare, gandul ca am ramas singura fara fratele meu.

Verde

Este absolut surprinzator cum melodia asta ma poate purta de la primul pana la ultimul acord, in amintiri. 

Imi aminteste de orasul cald, parfumat de tei, un geam lasat si ea urland in ureche, bratul meu incalzit de soarele de afara.

Imi aminteste de drumuri lungi si frumoase, cu emotie puternica in suflet.

Imi aminteste de soare, de verde, de zapada, de noapte.

Imi aminteste de fericire si de dor.

Si mereu de aceeasi pofta dulce de a imbratisa viata si iubirea pe care o simt.

Soarele si Luna

Ieri eram ok. Discutam si apoi a venit vorba de tine si de culoarea ochilor tai. Ca avem aceeasi culoare. Ca aveam aceeasi culoare. 
M-am simtit brusc incredibil de singura. Lasata deoparte si parasita. Noi eram doi. Soarele si luna mamei noastre. 
Mai tii minte cum ne alinta? Eram mici, am o imagine in minte cand eram in sufragerie, tu erai foarte mic, aveai 2 ani cand ea a plecat, deci aveai sub 2 ani. Vad clar culoarea peretilor in sufragerie, cum lucea soarele pe ei si pe ea doar putin creionata, mai mult ii ghicesc prezenta decat o vad, la fel si pe tine. Si cuvintele acestea: Soarele si Luna ei. Tu soarele si eu luna. 
Chiar mica fiind realizasem ca aveai un rol mai important ca mine: Soarele. Apoi tata ti-a zis "purtatorul de nume".

Mi-e dor de tine, mai! Mi-e dor rau de tot.
Mi-e dor sa vin acasa si sa te vad iesind din camera ta adormit si marait... cu picioarele tale lungi si unghiile acelea late.

Imi vine mai usor decat mi-a fost in primele saptamani si luni. Am depasit momentele acelea cand ma zvarcoleam seara de seara si voiam sa urlu de durere. Acum pot sa respir. Am invatat sa imi reprim. Cand vine vorba de tine, inchid usa acestor ganduri si ma duc cu mintea in alte locuri, doar ca sa nu simt durerea.

Dar rabufnesti. Si ma cobori ca intr-un abis. E dor. Sangele din mine isi ascute glasul si te striga. Suntem singuri fara tine. Ma gandesc doar la o intrebare care mi s-a putea pune: "Si, ai frati?".. Cum sa zic eu "am avut"?

Mi-e dor de tine. Hai sa ne urcam pe bloc si sa privim zarea. Hai sa te simt in preajma mea. Da-mi un semn ca sa stiu ca esti in continuare, dar ca esti doar in alt loc.