Scriam cu ani in urma, "in floarea varstei" fiind :), ca nu imi doresc sa ma aplatizez, sa devin inca o silueta in multime. Uram uniformizarea si criticam linia in toate formele ei. Zburdam pe strazi, impinsa de foame de aer si de libertate.
Dar anii au trecut.
La vreo 10 de ani atunci, imi dau seama ca m-am uniformizat. Ca din exterior sunt doar o silueta in multime, atat vestimentar, cat si ca gesturi, obiceiuri.
Spuneam ca nu vreau sa ajung ca acele angajate din Victoriei, imbracate office, "cum sa nu imi port eu cerceii colorati?!"
Iar azi sunt una dintre ele.
Imi port cu mandrie tocurile, geanta pe umar si rujul pe buze, in timp ce ma grabesc spre job. Pe drum imi verific pe telefon conturile, citesc presa, ma pun la curent cu noutatile, abia ridic ochii.
Beau din nou cafea, otrava amara a fiecarei dimineti, si in timp ce o simt cum imi patrunde in creier, imi dau seama ca zilele trec la fel.
Aceeasi fuga zilnic. Aceleasi jocuri de putere zilnic. Si acelasi cer...cand il vad.
Si totusi, nu imi e dor de Raze aceea, de acum 10 ani. Pentru ca nu era scutita de spini, iar pe ea o durea mai tare pentru ca nu avea pielea tabacita cum o am eu acum, iar spinii se infigeau mai usor.
Viata de adult nu e rea. Nici rutina asta, daca faci ceea ce iti place. Daca stii sa culegi din fiecare clipa ce e bun si spectaculos.
Ceea ce ma supara este inconstienta de care dau dovada: faptul ca las clipele sa treaca fara sa le simt sau nimicurile pentru care ma supar sau toate rasariturile pe care nu le-am privit dimineata.
Si sunt momente in care sunt coplesita: de un cantec nou care ma imbata, de un curent de aer ce miroase a liberate, de un copac in mijlocul campului, de un film care ma transpune, de o lacrima cu gandul la regrete si la tot ce vreau sa fiu si pot sau nu pot, de inima asta care stie ea cand sa bata... si imi dau seama ca libertatea cea mai de pret este aceea pe care o avem in suflet.
Tine totul de perspectiva. De cat de mult pui echilibru intre Nordul din creier si Sudul din suflet.
De cat de mult alegi sa privesti in telefon sau de cat de mult privesti in cer.
De cat de mult te lasi sa simti sau de cat de mult iti inchizi inima.
Viata este in tot ce ne inconjoara.
E ca un fruct copt ce sta intr-un pom si trebuie doar sa intinzi mana ca sa il culegi.
Daca intarzii, risti sa il gasesti trecut.
La fel si viata, daca nu intinzi sufletul sa o traiesti la timp, o vei gasi trecuta.
