Sunt 5 ani si parca a fost ieri.
Lucrurile s-au schimbat si nu s-au schimbat de atunci.
As vrea sa fi fost altfel.
As vrea atat de mult ca inca sa mai fii.
Sa stii ca te iubesc. Si ca imi e dor de tine infinit de mult.
Lipsa ta imi face rau, un rau cumplit si teribil care s-a infiltrat in toata fiinta mea.
Azi e soare dar e frig, iar cerul este de o frumuste dureroasa: albastru cristalin cu nori de toate formele si culorile.
Imi imaginez ca esti pe o pajiste verde, aproape de apusul soarelui, verdele se imbina cu lumina calda a apusului. Miroase a iarba verde si a libertate.
Un pic mai incolo e o casuta mica, din piatra si cu flori rosii la ferestre, cu un gard jos de lemn mai mult ca sa fie decat ca sa ingradeasca.
In spatele casei e muntele, se vad stancile inalte si plesuve.
Si acolo sunteti voi. Tu esti mic si mare in acelasi timp, iar mama e tanara si fericita. Poata o rochie pana la genunchi cu maneca scurta si ii sta foarte bine pe corpul ei.
E fericita, tu esti fericit.
Ma invitati inauntru ca sa ma odihnesc si sa imi arati toate frumusetile locului si camera mea din acea casuta.
Dar eu spun sa mai stam pe pajiste, evit sa intru in casuta voastra.
Stiu ca acolo te voi regasi, pe acea pajiste impreuna cu mami. Asteapta-ma.
Dar pana atunci, nu uita ca te iubesc si ca imi e un dor cumplit de tine.
