Fiinta de lumina

Ti-am facut parastasul de 7 ani. Lucrurile au mers deosebit de bine, am avut spor in tot ce am pregatit, vreme buna.
L-am luat pe tata si am plecat spre tara cu noaptea in cap, ca sa stau singura in biserica si sa te pomenesc.
Dar nu am fost singura pentru ca de niciunde pe usa a intrat verisorul, ca mai apoi sa vina si matusa, ca apoi sa fie si afara unchiul. Cand matusa m-a luat de mana si m-a strans, am simtit cum se scurge din mine toata salbaticia asta de om neimblanzit, ca o fiara ce in singuratatea ei devine si mai fiara.

Am mers toti la cimitir si te-am tamaiat si ne-am gandit la tine. Si am realizat ca a fost ultima "vesnica pomenire", ultimul pachet ce ti l-am trimis pe acest "tren".

In biserica insa, am avut o viziune. Si te-am vazut stand in soare, cu parul tepi, un tricou inchis la culoare pe tine, intr-un soare ca cel din ziua cand mi-ai fost luat. Zambeai, radeai cu toata fata. Erai bine, erai fericit si, desi erai indreptat spre mine, te pregateai sa imi intorci spatele si sa apuci pe o alee din acel parc luminos si sa pleci de tot. Te-am vazut cu ochii mintii atat de aievea! Asteptai. Inca asteptai sa vina ziua de fix 7 ani si sa te indrepti spre lumina.

Stiu, am cu tarie convingerea, de fapt sper din tot sufletul ca pana la acea data sa imi vii in vis. Vino ca sa te mai vad macar o data, sa te pot imbratisa, vino si spune-mi ca e bine acolo unde esti.
Ca si daca a fost rau, a trecut. Si ca te vei urca pe corabie precum Bilbo Baggins in Lord of the Rings si vei pleca spre acel taram al vesnicii, in lumina.

Pentru mine este o a doua despartire. Caci in tot acest timp, te-am simtit prins, te-am simtit pe aici. Iar acum simt foarte puternic ca te indepartezi si mai mult. Sper sa te indepartezi in lumina, intr-o fericire pe care noi cu mintea noastra de aici nu o putem percepe.
Fii tu fiinta de lumina.

Se fac 7 ani

Bai suflet drag, se fac 7 ani.

Ce inseamna asta? Ce ar trebui eu sa fac? la 7 ani se dezleaga sufletul de durere? se taie si ultima legatura cu lumea asta si a noastra cu a ta?

Cert este ca ma simt ca si cum ti-as zice iar adio si in acelasi timp, e foarte ciudat, simt ca e ca si cum te-as regasi.

Am inceput sa adun lucruri: o camasa, lenjerie, sosete, papuci de casa, ti-am luat pana si o paturica gri pufoasa care sa iti tina de cald cand vine iarna. Si tot imi vine sa adun ca un harciog toate lucrurile de care ai avea nevoie si sa ti le pun la colet, de parca acum sigur ti-ar ajunge.

Am incercat sa ma uit si prin hainele tale, cele care au mai ramas in sifonierul tau neatins, din camera ta neatinsa; timpul a inlemnit in loc in acea camera. Am incercat, pentru in realitate nu am putut sa ma despart de nimic. De nimic. Cand am gasit tricoul tau verde pin, decolorat de soarele din vama, am crezut ca innebunesc. Nu este firesc. Nu este firesc ce s-a intamplat si nu este firesc ca dupa atata vreme inca sa mai doara asa.

Sambata facem parastas, voi putea sa iti trimit toate aceste lucruri stranse si papica. Pentru ca sunt limitari impuse din cauza pandemiei, ne vom rezuma la biserica, oricat as fi vrut sa ne strangem toti ai nostri, sa bem o bere si sa te cinstim.

Azi mi-a zis verisorul meu (al nostru de fapt), cu care nu am mai tinut legatura, ca vrea si el sa vina. Si, m-a emotionat enorm pentru ca vine pentru tine, pentru noi, pentru sangele asta din vine care ne uneste. Si stiu ca nu ma voi putea abtine, pentru ca s-au adunat prea multe in sufletul asta al meu, prea multa insingurare.
Vine pentru ca ai fost iubit. Si pentru ca sunt atat de multi oameni care te-au iubit si te-au apreciat. Iar acest lucru ma emotioneaza cumplit pentru ca imi arata ca ai lasat bucurie pe unde ai calcat, ca sufletul tau drag a adus lumina acestor oameni care inca te cauta, chiar si dupa aceasta vreme. Asta ma face sa fiu mai putin singura, caci iubirea si dorul de tine sunt impartasite.

Forever 25

Pe noi ai nostri ne-au facut din iubire.
Doi oameni ce s-au cunoscut la maturitate si au ajuns sa ne dea noua viata.
Mama cu nume de gratie a bucuriei si tata, un om care merita mult mai mult, atat de mult mai mult de la viata asta.

Nu iubirea lor a murit. Din noi 4, am ramas doar noi 3. Cat de groaznica trebuie sa ii fost mamei constientizarea ultimelor clipe la gandul ca ne lasa pe noi, Soarele si Luna ei.. 2 copii mici, prea mici ca sa ramana fara ea. Prea mici ca doar cuvantul "mama" sa ne sune atat de stingher in urechi si suflet.

Am crescut cu acest gol. Stiu sigur ca la tine golul a fost si mai mare pentru ca atingerea ei a fost mai putina, eu mi-am luat mai multa doza de mama.

Dar...

Azi iti scriu pentru ca ma gandesc la tine mai intens. Este ziua ta!
Le-am luat colegilor niste biscuitiii.. yummmy.. f buni. Sper ca ti-au placut!

Stii ce cred? Cred ca acum, seara fiind, esti pe prispa acelei case unde ma astepti impreuna cu mama. Este vorba de casa aia care are in spate muntii si in fata marea. Esti pe prispa, ai o Silva neagra asezata langa, tii chitara in brate, incerci sa canti Stand by me si te gandesti cum sa faci sa ma suni sa imi dai sa aud marea si sa imi canti la chitara in telefon sa vezi daca recunosc melodia, daca ti-au iesit bine acordurile.

As vrea atat, atat de mult sa gasesti calea aia de a ma suna. Suna-ma si canta-mi si lasa-ma sa iti urez La multi ani, caci atata timp cat eu voi trai va fi mereu ziua ta, vei trai si tu chiar daca vei fi mereu la 25 de ani.

Agonie

Viata mea este intre agonie si extaz.
De la cele mai inalte culmi ale fericirii, in cele mai negre abise.

Cand m-am mai confesat si am spus ca pentru mine orice clipa de fericire atrage dupa sine durere, mi s-a spus ca nu e ok sa gandesc asa.

Si totusi cum se face ca dupa varful vietii vine valea plangerii?
Cum se face ca daca imi permit sa fiu fericita pret si de o clipa, in secundele urmatoare trebuie sa platesc dublu? Trebuie sa ma prabusesc si sa ma zvarcolesc ca un vierme calcat?

Cand am zis ca am gandit ca ar fi mai bine sa nu fiu, iar mi-am atras reprosuri.. ca nu e ok o astfel de gandire.
Dar ce stiti voi despre disperarea de a nu putea schimba lucrurile? despre durerea pierderii? despre negrul diminetii? Ce stiti voi despre cum e sa vrei sa iti smulgi carnea de pe tine de durere? Ce stiti voi!?

Nu stiti nimic. Nu stiti tot ce am vazut, ce am trait, la ce chinuri m-am supus.
Cand o viata intreaga esti doar ca sa fii, de ce ai crede despre tine ca poti fi mai mult?

Si daca, printr-o minune, cineva iti arata ca poti fi mai mult si incepi sa crezi ca tie, viermele, ti-ar putea creste aripi. Ce faci atunci cand la incercarile tale de zbor esti pravalit la pamant si ti se rup caricaturile alea de aripi de incepusera sa iti creasca. 
Toata viata mea am crezut ca voi ajunge cineva, daca nu sa schimb lumea asta mare, macar sa schimb in bine viata cuiva; si aceea e tot o lume.
Am crezut ca pot sa fiu mai mult.

Dar... intr-o zi, cu ani in urma am zis fratelui meu.. "Poti sa fii tot ce vrei tu sa fii". Si apoi el a murit.

Tu

Aveai parul facut in tepi. Hanoracul tau rosu flausat venea peste o bluza de trening gri si pantaloni largi.
Aveai trupul subtire, de baietandru si erai mai scund decat mine. Te-am simtit lipindu-te de mine si cum mi-am pus barbia in găoacea gatului tau si carnea ta era mladie si tanara si atat de cunoscuta.

Eram in vis si te-am vazut venind. In vis mintea mea de om treaz a constientizat ca e doar vis si am gandit ca trebuie sa profit de vis ca sa te imbratisez.
Caci zile intregi din ultimii 6 ani, 4 luni si 17 zile m-am rugat si am visat si am urlat macar pentru atat. Pentru a te mai putea simti macar o data. Macar o data sa iti vorbesc, sa te ating, sa iti aud vocea, sa iti pot spune ca te iubesc si sa ma auzi.
In vis nu ti-am zis nimic din toate astea, ci doar m-am repezit ca un om tare insetat spre cel mai ademenitor izvor, m-am repezit spre tine si te-am imbratisat. Si erai tu. In găoacea gatului tau cum stateam, imi imbratisam fratele ce a ramas mereu tanar si eram fericita. Pentru prima data de cand ai plecat, am fost fericita cu gandul la tine. Si acum simt la fel... ca am primit un dar nepretuit aseara. E prima data cand te visez si nu plang de durere. Am plans de fericire.