Fiinta de lumina

Ti-am facut parastasul de 7 ani. Lucrurile au mers deosebit de bine, am avut spor in tot ce am pregatit, vreme buna.
L-am luat pe tata si am plecat spre tara cu noaptea in cap, ca sa stau singura in biserica si sa te pomenesc.
Dar nu am fost singura pentru ca de niciunde pe usa a intrat verisorul, ca mai apoi sa vina si matusa, ca apoi sa fie si afara unchiul. Cand matusa m-a luat de mana si m-a strans, am simtit cum se scurge din mine toata salbaticia asta de om neimblanzit, ca o fiara ce in singuratatea ei devine si mai fiara.

Am mers toti la cimitir si te-am tamaiat si ne-am gandit la tine. Si am realizat ca a fost ultima "vesnica pomenire", ultimul pachet ce ti l-am trimis pe acest "tren".

In biserica insa, am avut o viziune. Si te-am vazut stand in soare, cu parul tepi, un tricou inchis la culoare pe tine, intr-un soare ca cel din ziua cand mi-ai fost luat. Zambeai, radeai cu toata fata. Erai bine, erai fericit si, desi erai indreptat spre mine, te pregateai sa imi intorci spatele si sa apuci pe o alee din acel parc luminos si sa pleci de tot. Te-am vazut cu ochii mintii atat de aievea! Asteptai. Inca asteptai sa vina ziua de fix 7 ani si sa te indrepti spre lumina.

Stiu, am cu tarie convingerea, de fapt sper din tot sufletul ca pana la acea data sa imi vii in vis. Vino ca sa te mai vad macar o data, sa te pot imbratisa, vino si spune-mi ca e bine acolo unde esti.
Ca si daca a fost rau, a trecut. Si ca te vei urca pe corabie precum Bilbo Baggins in Lord of the Rings si vei pleca spre acel taram al vesnicii, in lumina.

Pentru mine este o a doua despartire. Caci in tot acest timp, te-am simtit prins, te-am simtit pe aici. Iar acum simt foarte puternic ca te indepartezi si mai mult. Sper sa te indepartezi in lumina, intr-o fericire pe care noi cu mintea noastra de aici nu o putem percepe.
Fii tu fiinta de lumina.

Se fac 7 ani

Bai suflet drag, se fac 7 ani.

Ce inseamna asta? Ce ar trebui eu sa fac? la 7 ani se dezleaga sufletul de durere? se taie si ultima legatura cu lumea asta si a noastra cu a ta?

Cert este ca ma simt ca si cum ti-as zice iar adio si in acelasi timp, e foarte ciudat, simt ca e ca si cum te-as regasi.

Am inceput sa adun lucruri: o camasa, lenjerie, sosete, papuci de casa, ti-am luat pana si o paturica gri pufoasa care sa iti tina de cald cand vine iarna. Si tot imi vine sa adun ca un harciog toate lucrurile de care ai avea nevoie si sa ti le pun la colet, de parca acum sigur ti-ar ajunge.

Am incercat sa ma uit si prin hainele tale, cele care au mai ramas in sifonierul tau neatins, din camera ta neatinsa; timpul a inlemnit in loc in acea camera. Am incercat, pentru in realitate nu am putut sa ma despart de nimic. De nimic. Cand am gasit tricoul tau verde pin, decolorat de soarele din vama, am crezut ca innebunesc. Nu este firesc. Nu este firesc ce s-a intamplat si nu este firesc ca dupa atata vreme inca sa mai doara asa.

Sambata facem parastas, voi putea sa iti trimit toate aceste lucruri stranse si papica. Pentru ca sunt limitari impuse din cauza pandemiei, ne vom rezuma la biserica, oricat as fi vrut sa ne strangem toti ai nostri, sa bem o bere si sa te cinstim.

Azi mi-a zis verisorul meu (al nostru de fapt), cu care nu am mai tinut legatura, ca vrea si el sa vina. Si, m-a emotionat enorm pentru ca vine pentru tine, pentru noi, pentru sangele asta din vine care ne uneste. Si stiu ca nu ma voi putea abtine, pentru ca s-au adunat prea multe in sufletul asta al meu, prea multa insingurare.
Vine pentru ca ai fost iubit. Si pentru ca sunt atat de multi oameni care te-au iubit si te-au apreciat. Iar acest lucru ma emotioneaza cumplit pentru ca imi arata ca ai lasat bucurie pe unde ai calcat, ca sufletul tau drag a adus lumina acestor oameni care inca te cauta, chiar si dupa aceasta vreme. Asta ma face sa fiu mai putin singura, caci iubirea si dorul de tine sunt impartasite.