miercuri, 29 iunie 2011

A fi ales

"A fi ales este o noţiune teologică; ea înseamnă că, fără vreun merit, printr-o sentinţă supranaturală, din voia lui Dumnezeu ori dintr-o toană a lui, eşti ales pentru ceva excepţional, ieşit din comun. Această convingere le-a dat sfinţilor tăria de a suporta cele mai teribile cazne. Noţiunile teologice se oglindesc (şi par atunci propria lor parodie) în banalitatea vieţilor omeneşti; pe toţi ne doare (mai mult sau mai puţin) micimea vieţilor noastre din care am vrea să evadăm, să ne înălţăm. Cu toţii am cunoscut iluzia (mai mult sau mai puţin intensă) că merităm această înălţare, că sîntem predestinaţi si aleşi pentru ea.

Sentimentul de a fi ales există, bunăoară, în orice relaţie de iubire. Iubirea este, prin definiţie, un cadou nemeritat; să fii iubit fără merit e chiar dovada adevăratei iubiri. Dacă o femeie îmi spune: te iubesc pentru că eşti inteligent, pentru că eşti cinstit, pentru că-mi faci cadouri, pentru că nu alergi după fuste, pentru că speli vasele, atunci voi fi dezamăgit; iubirea asta pare ceva interesat. Dar ce plăcut e să auzi: te iubesc la nebunie, chiar dacă nu eşti nici inteligent, nici cinstit, chiar dacă eşti mincinos, egoist, ticălos.

Cînd are omul, pentru întîia oară, iluzia că este ales? Probabil ca sugar, cînd primeşte îngrijirea maternă fără vreun merit — şi o cere cu atît mai energic. Educaţia ar trebui să-i risipească această iluzie, să-l facă să priceapă că în viaţă totul se plăteşte. Adesea însă e prea tîrziu. Aţi văzut desigur o fetiţă de zece ani care deodată, vrînd să-şi impună voinţa în faţa prietenelor, dar neavînd argumente, le spune tare, cu un inexplicabil orgoliu: „Pentru că aşa spun eu"; sau: „Pentru că aşa vreau eu." Fetiţa aceea se simte aleasă. Dar într-o zi va spune „pentru că aşa vreau eu", iar cei din jur vor rîde de ea. Ce poate să facă, cel care se vrea ales, pentru a dovedi că e ales, pentru a crede el însuşi si a-i face pe ceilalţi să creadă că nu
aparţine lumii de rînd?"

Milan Kundera - Lentoarea

5 comentarii:

  1. Nu trebuie sa faca nimic altceva decat ceea ce simte ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca nu are conditii se poate spune pasiune, foc de paie? Pe un om il iubesti PENTRU CA...Si acest cadou trebuie sa-l meriti altfel sentimentul de vina e prea apasator.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu e vorba de ce trebuie sa faca.

    RăspundețiȘtergere
  4. Claudiu, as zice ca iubirea ideala este sa iubesti un om pentru ca E... si atat.
    Nu pentru ce iti ofera, caci atunci devine un sentiment interesat, ci pur si simplu.

    Insa recunosc ca ne vine din ce in ce mai greu sa renuntam la "conditii".

    RăspundețiȘtergere
  5. Pentru ca E...si urmeaza calitatile, eu nu m-am referit la oferta. Astea sunt tot conditii.

    RăspundețiȘtergere