Passing through 2013-2014

Cumpana dintre ani. Ne luam la revedere de la un an si ne punem sperantele in cel nou, ca o sa fie mai bun, mai sanatos, mai fericit. Eventual luam si niste hotarari de care vom uita in cel mult 3 luni. Avem nevoie sa inchidem un capitol si sa deschidem unul nou.. pentru ca avem nevoie sa speram.

Dar ce inchid ?

Inchid un an pe care daca ar fi sa il compar, as spune ca se aseamana cu o calatorie intr-o barca cu vasle pe o mare intindere de apa : am prins si vreme buna cand mi-am permis sa privesc cerul, dar au fost si furtuni care mi-au obosit bratele incercand sa ma tin la suprafata, sleindu-mi puterile. 

Am calatorit, am vazut locuri si lucruri frumoase, am iubit si iubesc, m-am simtit si ma simt iubita. M-am rugat si i-am multumit lui Dumnezeu. Pot sa imi amintesc clar cateva momente cand am plans de fericire. Stiu de cine imi sunt legate aceste momente. Am citit. Am facut sport. Am reinceput sa studiez pianul. Am simtit ca traiesc. 

Au fost si momente intunecate. Au fost clipe foarte triste, clipe in care m-am zvarcolit, dar nu mi-am pierdut speranta ; nu ai cum sa incetezi sa mai crezi sau sa lupti cand iti simti sufletul plin. 

Apoi a veni luna septembrie..si nimic nu a mai fost ca inainte. Anul asta mi-a rapit intr-un mod crud fratele (am vrut sa zic.. « un om pe care il iubesc » sau « pe cineva drag »… dar nu reflecta amalgamul de sentimente pe care cuvantul « frate » il cuprinde, acel cordon ombilical sufletesc care te leaga fara iti poti explica de cel ce iti e frate sau sora). 

Nu am fost singura in clipele acelea, mi s-a dovedit ca am multi prieteni, iar Fratello si mai multi. Nu m-am simtit nici macar o secunda singura si am primit atat de mult sprijin.  

Si am inteles ca in astfel de clipe nimeni, indiferent, cat de bine isi mascheaza durerea, nu trebuie lasat singur…o imbratisare la momentul potrivit nu sterge durerea, dar da mai mult curaj pentru a o infrunta. 

Multumesc din suflet pentru toate vorbele bune, drumurile facute, imbratisarile si rabdarea de care cei care tin la mine au dat dovada. 

Asa ca finalul de an, ma prinde inca in incapacitate de a intelege pe deplin sau de a accepta, dar cu o mare dorinta de a trai si de a iubi. 

Ce imi doresc de la noul an ?

Sa nu imi mai rapeasca pe nimeni din cei prezenti in viata mea.

Sa ma lase sa imi revin, sa nu imi mai ofere surprize neplacute. Sa pot sa reincep sa respir si sa imi simt inima usoara. Sa am in fiecare secunda din viata mea verdele sclipitor si sa fim sanatosi psihic si fizic. 

La multi ani! Fie ca sperantele noastre sa se concretizeze!

Tot nu pot

M-am uitat azi la pozele de cand  ne-am mutat si te-am regasit si pe tine acolo. 

Eu tot nu pot sa realizez pe deplin ca minunea asta care ai fost tu nu mai exista. Mi se pare ireal si parca tot as zice ca o sa ma trezesc si a fost un vis urat, ca o sa imi raspunzi la telefon si o sa ne plimbam in IOR si o sa vorbim despre vrute si nevrute, ca o sa vii sa impodobim bradul, ca o sa imi mai canti la chitara, ca o sa iti mai vad ochii privindu-ma si altfel decat din poza cu tine de care nu ma pot desparti. 

Ai fost si esti un suflet minunat. Nu o spun pentru ca esti fratele meu, ci pentru ca de-a lungul timpului am putut sa vad. 

Am invatat atatea de la tine. Tu ai avut mereu aceea lejeritate de a vorbi si de a interactiona sincer cu oamenii, care mie inca imi lipseste.

De la tine am aflat de Jager si acum mereu asociez aceasta bautura cu tine. Am o sticla in frigider si mereu cand beau mai pun si la muscata putin, asa cum faceau bunicii nostri..ca sa poti sa bei si tu. Cate superstitii…nu as fi zis ca voi crede vreodata in ele…dar ma agat de orice. 

Stii ca in seara de Ajun am reusit sa ii adun pe toti la noi acasa ? Matusa si Unchiu’, tata…au venit si am impodobit bradul impreuna. Cu un an inainte ai fost aici si m-ai invatat sa fac poze cu timp indelungat de expunere. Si tot nu pot sa cred ca nu mai esti. 

Sunt un om al carui suflet sangereaza de dor si de durerea lipsei tale. Nu, nu pot sa zic ca esti plecat intr-o calatorie..nu pot pt ca stiu realitatea. Tot ceea ce sper este ca la un moment dat ne vom intalni si vom sta si vom povesti tot.. Si iti voi povesti despre cum este sa ai un copil, despre cum este sa imbatranesti..despre toate lucrurile pe care tu nu ai apucat sa le mai traiesti. 

Am implinit 28 de ani. E primul an in care nu ma gandesc ca am mai imbatranit 1 an, ci multumesc ca am mai trait 1 an. Asa cum sunt, cu bune cu rele, am mai trait 1 an si ma rog sa traiesc suficient de mult si de bine ca sa am sa iti povestesc lucruri frumoase. Sa fii mandru de mine, de acolo de unde esti..poate ma privesti. 

Nu stiu cum m-ai perceput pe mine, daca am fost sora pe care ti-ai dorit-o sau sora de care aveai nevoie, daca am putut sa iti fiu macar putin mama care ne lipsea, daca ti-am fost prieten. Dar, spre exemplu, stiu ca de fiecare data cand m-ai vazut fumand..asa de pofta cum ziceam eu..te uitai la mine ca si cum te-as dezamagi, ca si cum eu as fi mai buna de atat. 

Mai stiu apoi vreo 2 dati cand am mers doar noi 2 la tara, de magia sinelor de tren pe care am stat impreuna. Mai stiu ziua aia din martie cand am stat in leagan la matusa si am povestit si mi-ai daruit o zambila in ghiveci…acelasi verde. 

A mai fost o iarna veche..nu mai stiu… cred ca iarna lui 1999? eram mici. Am mers sa ne plimbam pe la piata la Salajan, sa cautam casete cu muzica…se auzeau cantecele la moda atunci..3 sud est… :) si am mers doar noi 2 si ne-am uitat la jucarii, la fulgii de nea care veneau de sus asa de frumos.. A fost minunat. 

La tine in camera am gasit o jucarie de plus, ET de plus, pe care l-ai primit cadou de la colegii tai de serviciu cu mult timp in urma. Desi l-am lasat in sanctuarul care a devenit camera ta, tata mi l-a adus in seara de Ajun fara sa mai intrebe nimic. Ai avut grija sa imi faci un cadou..acum sta frumos in casa noastra si cand il ating ma gandesc ca l-ai atins si tu.

Vis frumos

Te-am visat. E primul vis in care mi te arati asa cum erai tu, fara sa fii suparat, incercanat, fara sa imi fie frica de tine.

Eram acasa. Eu aveam sifonierul deschis (acolo unde acum sunt hainele tale inca puse), voiam sa ma schimb de haine si ma tot gandeam cu ce sa ma imbrac. Am ales un umeras cu o bluza crem. Tu erai pe acolo si vorbeam. 
La un moment dat ai zis ca "Hai sa nu mai vorbim despre asta pentru ca iar imi aduc aminte de ce s-a intamplat" si te-a cuprins tristetea pentru te refereai la nenorocirea asta. Ti-am luat fata in palme si te-am pupat: pe frunte, pe ochi, pe obraz. Si acum imi amintesc mirosul tau si textura pielii, exact asa cum erau in realitate. 
Ti-am zis ca te iubesc atat de mult in timp ce te pupam. La cat m-am rugat in ultimele 2 luni sa imi auzi cuvintele si azi-noapte in vis le-ai auzit. Macar in vis.

Apoi tu ai luat din sifonier o bluzita verde usor transparenta si mi-ai dat-o. Mi-ai zis ca ar fi mai potrivita. Am asezat-o pe pat si ma uitam la ea. Nu era ceva ce as purta in mod obisnuit, dar mi-am propus sa o port pentru ca mi-ai ales-o tu.

Si m-am trezit. M-am trezit zambind. Pentru ca am putut sa iti zic te iubesc si sa te strang in brate. Si te-am simtit. Efectiv ti-am simtit corpul si mirosul ca si cum ai trai.
Ma bucur teribil ca te-am visat asa.

De parca de ieri iti e bine unde esti. De parca esti tot tu, dar in alta parte.
Mai vino in visele mele. Mai lasa-ma sa te tin in brate.
Imi lipsesti la fel de mult, parca tot mai mult.