Eu tot astept ca intr-o zi sa ma trezesc si sa nu mai doara. Sa nu imi mai zboare gandul la tine si o lacrima sa imi curga mai intai din ochiul drept, sa nu imi mai vina sa urlu, sa nu mai tresar cand vad pe strada baieti care iti seamana, sa nu mai visez urat, sa nu mai simt ca ma bucur ca traiesc dar ca totul e efemer, sa nu ma mai simt incatusata de durere.
Tot astept ca si cum cineva sau ceva din viata mea ar putea sa imi ia durerea. Simt nevoia sa vorbesc cu cineva despre ce simt, in speranta ca o sa ma mai eliberez. Dar nimeni nu ma mai asculta, poate ca e timpul sa imi treaca. Dar nu trece!!!!!!!!!
Am asteptat primavara ca sa nu ma mai doara pentru ca iarna era frig. Acum astept vara ca sa nu ma mai doara pentru ca vad pomii infloriti. Vara o sa ma gandesc la mare si cat o iubeai si o sa astept toamna ca sa nu mai doara.
Cat am stat in curtea firmei, in soare, privind cerul si pomii infloriti, am realizat ca nu o sa treaca niciodata. Ca niciodata nu o sa dispara. Ca niciodata nu o sa incetez sa imi para rau sau sa imi fie dor. Golul nu va mai fi plin. Nu voi intelege niciodata. Nu voi accepta niciodata. Lipsa ta o sa fie lipita de mine ca o a doua piele, toata viata.
Tu nu mai esti cu mine si nu o sa mai fii niciodata. Insa, zilnic, cu mine va fi absenta ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu