Am cumparat haine pentru tine, de fapt pentru unul din prietenii tai. Am cumparat un tricou negru, niste jeansi verde inchis, un hanorac portocaliu calduros, tenisi.
Mi s-a parut atat de trist ca tie, TIE, nu voi mai putea sa iti cumpar. Ca am aproximat masura pantalonilor stiindu-te pe tine... Ca mi-ar fi placut sa te vad imbracat cu aceste haine. Ca nu vei mai fi niciodata. E nedrept.
Apoi, duminica am fost singura in camera ta si am selectat hainele pe care le voi da de pomana. Sa le porti pe lumea cealalta. Cu fiecare hainuta pe care decideam sa o dau, mureai inca o data, puiutul meu.
Tricoul cu Micul Print va ramane in sifonierul meu, agatat ca si pana acum de un umeras. Si voi pastra din tricouri cateva ca sa pot sa le arat copiilor mei si sa le zic ca au fost ale tale.
Inca purtau mirosul tau.. Stii ca desi le-am spalat, inca poarta mirosul tau?
Timpul acesta care a trecut, acest aproape 1 an, nu a facut ca durerea sa fie mai putina. Ci doar sa o simt mai rar.
Insa in ultima vreme, toata aceasta durere pe care m-am straduit sa o bag sub pres, a inceput sa iasa de sub pres.
Au fost odata ca niciodata 2 copii, un baiat si o fata, frate si sora, Soarele si Luna. Cat era ziua de lunga se jucau cu masinutele lor, Pirelli si Sena, cu jucariilor lor, Maca si Dober, si isi imaginau lumi minunate.
Intr-o buna zi au crescut si au plecat sa cucereasca lumea, dar viata nu este un basm, in care toti sa aducem apa vie si apa moarta, sa infrangem zmeii, sa recuperam merele de aur.
Din Soarele si Luna, am ramas doar eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu