Nici un tren spre mare

Am fost oarba. Si te-am pierdut. Ma simt vinovata. 
Sunt lucruri pe care nu pot sa le diger, le aud, le ascult, dar nu le inteleg. Ca si cum m-as uita la un spectacol ce nu are legatura cu noi. 
Stii cum sunt eu, cu ochii larg deschisi privesc lucrurile ce imi fac rau, eu trebuie sa stiu chiar daca apoi imi bantui visele. 

Ieri...ieri am facut parastasul de 1 an. A fost cel mai greu din toate cele pe care le-am facut, din toate punctele de vedere. 
Am ramas apoi cu prietenii tai, am stat la cimitir si ti-am pus muzica ce iti place, am vb cu ei despre ce ai fi vorbit si tu. Dar stii, de data asta nu a trecut nici un tren spre mare. 

Mormantul tau arata asa de frumos cu toate crizantemele galbene si mov si rosii. Tu straluceai in poza cea noua pe cruce cu tricoul tau cu Micul Print. 

Baaaai, ma doare sufletul. Vreau sa nu ma mai doara. E agonie si nu mai am forta sa o simt. Nu e corect, mai. Mi-e dor de tine.