Road to Mandalay

Soare, soare, soare!

Prin ploaie

Pentru ca oricine isi doreste o "imbratisare" atunci cand "ploua".

De la aceeasi Eungyung.

Bucurestiul si baltoaca

Azi dimineata, inotand pe strazi, m-am intersectat ca de obicei cu pustii care mergeau la liceu.
Doua fete, una incaltata cu cizme, cealalta cu adidasi, mergeau si ele.
Cea cu cizme zice: "Sa moara familia mea de n-am luat apa".
Cea cu adidasi: "Familia mea a murit demult".

Eu, din fericire, n-am luat apa. Cizmele mele, supranumite "Cauciucuri de iarna", au dovedit ca nu au fisuri.

Mai tineti minte gumarii? Cand eram mica, eram fortata sa-i incalt... Ii uram.
Azi, in Bucuresti, sunt bineveniti. 

Doar miercuri

Azi am avut o zi normala, dar spre final... in fine... poate ca ar trebui sa accept ca uneori chiar nu (voiam sa zic "poti", dar o sa folosesc, asa cum trebuie, pers 1 sg), chiar nu pot sa schimb oamenii, sa ii fac sa fie mai buni, sa le pese.

Poate cand o sa pot sa accept 100% ca, desi vreau bine, iese rau si ca nu e vina mea, atunci o sa imi fie mai bine.

Dar deocamdata, nu e asa.

Asa ca am plecat de acasa la sala, intoarsa, si am sperat din tot sufletul sa nu fie acolo niciunul din amicii mei de fiare. Nu a fost nimeni cunoscut.

Am putut sa ma urc pe bicicleta si timp de 40 de minute sa pedalez ca si cum as fi intr-o carapace, intr-un loc unde sunt doar eu, fara el, fara celalalt, fara tine si chiar fara mine. Doar muzica, incordare, muschi si efort.

A mers.

La minutul 10 am inceput sa ma uit in jur, la minutul 20 am remarcat ca pe HBO vor difuza Walkiria si Amurg, iar la 30 am decis sa mai pedalez pana la 40 ca sa finalizez in acelasi timp cu albumul pe care il ascultam la urechelnita.

Am plecat triumfatoare.

Si mi-am amintit si o melodie pe care nu am mai ascultat-o de vreo 4 ani.

E aici, jos.

Visand la soare

Desenata de prietena mea din Coreea.