marți, 27 septembrie 2011

Rau, ratusca, ramurica

Prin mine curge un râu.
Susură şi e rece.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Amsterdam

Sambata am mers la Amsterdam.

Prima zi de soare.
Inca de pe autostrada am simtit acea senzatie care te anunta ca esti pe cale sa te indragostesti iremediabil. 

Si asa a fost.
Am parcat pe malul raului Amstel si am mers pe jos spre centru. 


Canalele sunt superbe. Oamenii sunt binevoitori si ospitalieri. Biciclete peste tot, atat de multe incat devenea debusolant. 


Am baut o cafea pe malul Amstelului si ma simteam ca intr-un basm. 


Centrul Amsterdamului a fost foarte aglomerat. Nu am mai vazut atat de multa lume intr-un loc decat la concerte.
Casutele sunt deosebite, usor strambe. Am aflat ulterior de ce. Cand ridicau greutatile in podul casei, aceasta arhitectura ii ajuta pe localnici sa nu zdrobeasca fatadele. 


Dupa ce am mancat CEA MAI BUNA placinta cu mere, normal, am vrut sa ne indreptam spre acel loc atat de disputat: Red District. E la doi pasi de centrul istoric.

Te intampina o Condomerie, apoi magazinele de jucarii, Coffee Shops si apoi fetele. In vitrine, in deux-pieces, tocuri, frumoase, ademenitoare. Totusi, ciudat sa vezi oameni de vanzare.


Si cu toate astea, atmosfera de depravare din Cartierul Rosu nu ia din frumusetea orasului. Acest lucru este posibil pentru ca Amsterdam ofera atat de multe pentru toate gusturile.
Daca vrei distractie - Red District, daca vrei cultura - muzeele, daca vrei liniste si privelisti incantatoare - e suficient sa iti lasi purtate picioarele de-a lungul unui canal. 


I'amsterdam. In cel mai simplu si frumos mod.


Duminica am mers la Bruge.

vineri, 23 septembrie 2011

Bruxelles

S-a terminat vacanta.
De fapt, s-a terminat de vreo 5 zile, insa mi-a luat timp "sa ma trezesc" :)

Anul acesta am vizitat Belgia. Am profitat de ocazia ca fosta mea colega de facultate, prietena buna care locuieste in Bruxelles, ne-a invitat la ea.
Ne-am cumparat bilete de avion din timp si ne-am intins aripile.

Se spune ca in Belgia vremea este mai buna in septembrie decat in august. Daca in Bucuresti ne incalzeam la 36 de grade, am aterizat in Bruxelles la 14 grade pe ploaie marunta.
Am fost culesi de un "pisoi ud" :) de la aeroport si ne-am inceput aventura.

Am fost cazati la 20 de minute de centrul orasului, in cartierul european. Multe cladiri de birouri, sedii ale diverselor institutii europene - destul de reci si inexpresive. Insa, centrul te copleseste prin cladirile vechi, de o arhitectura minunata, foarte frumos puse in valoare si de spectacolele de lumina organizate pe inserat.


Zona Mont des Arts ofera o priveliste frumoasa spre Grande Place unde cladirea primariei domina. 


Catedrala Saint Michel si Sainte Gudule merita vizitata; stil gotic, maiestuoasa, vitralii superbe. 


Parc du Bruxelles este cochet si sta dovada a placerii de a face sport. Am vazut de multe ori oameni care in pauza de pranz ieseau sa faca jogging.

Manneken Pis, dracusorul ala care face pipi, e urat foc. 


Si mai urata este "surioara sa", Janneken Pis, care sufera de aceeasi incontinenta urinara.


Parc du Cinquantenaire este frumos cu celebra sa poarta si adaposteste Muzeul Razboiului un mic paradis istoric foarte bine pus in scena. Gratis, pe deasupra. 


Bere multa si buna. Se spune ca daca stai un an in Belgia, poti in fiecare zi sa bei un alt tip de bere.



Gauffres, peste tot, cu de toate. Cele mai bune, cele simple.

Ciocolata, mmmm :)

Nu am ajuns la Atomium si nici la Muzeul de Stiinte Naturale despre care am auzit lucuri foarte interesante.

Oamenii sunt degajati, foarte multi "eurocrati", dar si multi arabi, tigani si romani. 
In Bruxelles am vazut pentru prima data o femeie purtand valul islamic ce o acoperea integral; nici macar ochii nu erau liberi. 

E un oras foarte verde, datorita ploii zilnice nu exista praf. Centrul este curat, insa cartierele din jurul lui sunt la fel de murdare ca si in Bucuresti. 

Desi, centrul este plin de turisti, Bruxelles ramane un oras cuminte, care se duce la culcare devreme.

Fermecatoare sunt stradutele, cladirea Old England de pe Mont des Arts care adaposteste Muzeul Instrumentelor Muzicale, apusul in Parc de Bruxelles, noptile cand strazile sunt pustii, mesajele de pe cladiri. 


Sambata, insa, am fost in Amsterdam :)

vineri, 26 august 2011

Prin fragmente

In "Harry Potter" se vorbeste despre o practica magica straveche ce presupune fragmentarea sufletului in bucatele care raman agatate de diverse lucruri, oferindu-i nemurirea celui care s-a folosit de ea.

Intr-un mod alb si mult mai frumos, acelasi lucru facem si noi. In fiecare persoana, loc, carte, cantec pe care iubim lasam o particica din suflet, devenind astfel nemuritori.

Trece vara

Trece vara.
In caldura torida de afara gasesc ceva schimbat. O umbra care imi arata ca este pe sfarsite.
O sa imi fie dor de ea.
Pentru ca vara linisteste.
Sub efectul soarelui, nebuniile si visele pe care le-am avut tot anul, se topesc si ies prin piele colorand-o.

AMR: 7! pana la concediu.
AMR: 12! pana plec.

Anul acesta imi iau sacul la spinare in septembrie. August s-a decalat un pic.
Si ma asteapta un loc nou pe care sa il descopar. Ma voi imbiba cu prezenta lui si imi voi lasa si acolo o particica din suflet.

De-abia astept!!!

Apoi, retur la realitate si mici bucurii.