Te trezesti dimineata, soarele a rasarit deja si ii simti caldura pe piele.
Ai inca amorteala somnului si prin ea privesti in jurul tau.
Dealuri de jur imprejur, o aglomeratie de case micute, cu acoperisuri rosii, cu flori la geamuri, pe stradute intortocheate si din loc in loc cate o casa aruncata pe dealuri.
Biserica troneaza in mijloc cu turla ei inalta, parca vrand sa impunga cerul, dar faptul ca se afla intr-o vale o impiedica.
E liniste. "Vesnicia s-a nascut la sat".
Iar tu, simplu vizitator al acestor locuri de poveste, te simti mai aproape de cer si de esenta vietii.. De parca ai face parte din vesnicia locului.
"O
gaza efemera se naste la ora noua dimineata, in plina zi, ca sa moara
la ora cinci spre seara; cum ar putea ea sa inteleaga noaptea? Mai da-i
cinci ore de existenta, si atunci va vedea si va pricepe ce e
noaptea".... Vezi, ma intreb mereu cum ar fi fost daca nu te-as fi
cunoscut...daca viata mea s-ar fi terminat cu cateva ore inainte de a te
fi intalnit..
Panza de paianjen, Cella Serghi
Pour que tu m'aime encore pe repeat.
Prin geamul deschis intra mireasma de vara, de copaci inverziti, asfalt incalzit, liliac inflorit si stele aprinse. In seara asta am impresia ca si stele au miros.
Stelele pe care le privesc eu acum te lumineaza si pe tine, sub acelasi infinit cer.
J'irai chercher ton coeur si tu l'emportes ailleurs.
Am mers sa aprind lumanari la biserica din parc, am cerut doua: una pentru
vii si una pentru morti.
M-am oprit la morti sa aprind mai intai pentru ei, ca
omagiu, dar o doamna m-a indemnat: "mai intai se aprinde la vii".
I-am
multumit si mi-am amintit ca inainte de toate trebuie SA TRAIM.
Am citit o carte de care m-am ferit: "Viata pe un peron" a lui Octavian Paler.
Citind, am tot sperat ca "viata" nu se va opri la "peron" si ca personajul, acest eu al meu si al tau, va reusi sa paraseasca "gara" spre a cauta lumea. Nu a astepta un tren care nu mai vine, ci a parcurge la picior, daca trebuie.
“Apoi m-a coplesit o mare emotie, uitandu-ma cum se facea ziua. Parca vedeam totul, cum sa zic, de la o mare inaltime. Si m-am gandit cat de orbi suntem in fiecare dimineata. Se lumineaza aceasta stea pe care ne nastem si murim, iar noi nu gasim ceva mai bun de facut decat sa ne controlam, plictisiti sau grabiti, ceasul. Noaptea se retrage undeva in neant si ne regasim pe noi insine si lucrurile din jur fara sa ne miram cel putin, incat nici macar nu le mai observam. Ni se pare o datorie a pamantului sa se lumineze la ora prevazuta. Si astfel, in loc sa aiba gust cosmic, dimineata are gustul pastei de dinti.”
