29 octombrie

Azi e 29 octombrie.

Azi am voie sa ma gandesc la acea persoana care nu imi apare nici macar in vis.
Am voie sa imi amintesc si sa ma las prada amintirii, sa simt nodul in gat si sa ma cred invaluita de o lumina.
Azi, daca o frunza cade din pom cand trec pe langa el reprezinta un semn, sau rasaritul reflectat salbatic in gemurile blocurilor sau cerul. 

Caut. Caut semne ca inca e.

Dor de blog

Pana si eu mi-am parasit blogul. 
Si mi-e mila de el, pentru ca il vad ca pe un pom, un mar de exemplu, acoperit de frunze moarte si panze de paianjen.
Ar trebui sa ma transform in Fata Mosului si ii curat ramurile, sa il ud si sa-l ingrijesc pentru a rodi mere rosii, frumoase si curate.
Numai ca sunt momente si senzatii, care nu pot fi prinse in scris... fie pentru ca sunt prea intense, fie doar comune.

Toamna

Ieri a fost o zi de toamna veritabila. 

Cea pe care o canta cei care zic ca iubesc toamna. 

Contrast puternic intre cer si frunze uscate, miros de pamant jilav, dar un soare atat de cald si cufundat intr-un apus stralucitor. 

Pana si blocurile noastre gri luceau arzator si erau frumoase. 

Iar seara a tradat minunea din timpul zilei. Ea si umbrele care zambeau pe strazi.

Ne-poveste

Am fost atat de prinsa zilele astea, incat nu am mai apucat sa povestesc. 

Ca Tom a devenit o obraznicatura, ca am fost in week-end la Bran pentru 2 zile cu niste prieteni, ca m-am intors de la Bran bolnava si ca am zacut acasa inca 2 zile, ca luni pe 18, Tian a implinit 7 ani. 

Nici ca am avut mult de lucru, analize de piata si grafice si evolutii - pe care le ador... Sau ca era sa il pierd pe Tom.
 

Nu am povestit nici ca am fost baby-sitter de cateva ori sau ca nepotica mea ma striga Raze. 

Nici ca in week-end a murit dl Ion Olteanu, om care si-a dedicat viata sprijinirii sistemului non-guvernamental in Romania, cel care mi-a acordat sansa de a pleca in Franta si mi-a intors viata pe alt drum.

River flows in you, la pian

Niciodata nu mi-au placut mainile mele, parca erau prea butucanoase, prea mari, prea...

Insa, din iunie de cand am inceput activitatea pianesca, pe zi ce trece le apreciez tot mai mult. Degetele mele parca sunt mai lungi, forma mainii mai echilibrata si imi plac pentru ca acum stiu ce minuni pot lua nastere din miscarea lor. 

Aseara am decis sa incerc sa invat "River flows in you", stiti voi... melodie - piatra de hotar.
Si am inceput timid, cu mana dreapta doar, iar degetele se razvrateau: in loc de "la" apasau un "si", in loc de "la-do" calcam stramb. 

Insa, dupa eforturi si cativa peri albi, am reusit sa invat primele masuri si cateva fragmente mai usoare.
Am banuit la bun inceput, inainte de a incepe lectiile ca "River flows in you" este o melodie de "la", pentru ca nici o alta nota nu exprimă curgerea precum "la". 

Azi ma simt insufletita de un aer melodios. Imi privesc mainile pe tastatura, cu unghii scurte, ne-inrosite si imi par mai frumoase ca niciodata.