De-ai putea

De-ai putea sa vezi vreodata tot ce-mi trece prin ochi cand te vad
N-ai mai putea sa te opresti din plans,
N-ai mai vedea.

De-ai putea sa simti vreodata ce-i in inima mea cand lipsesti
N-ai mai putea sa stii pe unde esti,
Te-ai rataci.

De-ai putea s-auzi vreodata tot ce nu pot sa-ti spun cand vorbesc
N-ai mai putea sa-mi spui ca ai sa pleci,
N-ai mai putea pasi.

Chilian

Fulgi

Deja 6 decembrie.
Inca 13 zile pana la ziua mea, 19 zile pana la Craciun si 25 de zile pana la final de an.
Am pasit deja in ceea ce se cheama sarbatori de iarna... si de ieri, dupa ce am fost la cumparaturi de dulciuri, m-a cuprins o senzatie de implinire sufleteasca.

Mi-am inceput ziua cu daruri pitite prin toate cizmele, apoi un drum placut cu metroul si mers pe jos pana la firma. O surpriza care m-a incalzit foarte tare si mi-a atras atentia ca ... vine iarna si ca mai e cineva cu mine in acest anotimp rece.

Fulgi de cocos, fulgi de nea... pe haine, in suflet. 
Azi ma simt fericita... fericirea de care vorbeam in postarea trecuta :)

Scrisoarea unui adult catre Mos Nicolae

Draga Mos Nicolae, 

Iata-ma la aproape 27 de ani scriindu-ti din nou. Iti scriu in casuta noastra…in sfarsit din casuta noastra.

Anul acesta a fost un an al schimbarilor, cu multe lucruri noi in viata mea, cu descoperiri si decizii. Il consider un an de turnura, decisiv, nu tocmai usor, dar cu multe clipe frumoase.

Totusi, iata-ma scriindu-ti ca sa te rog sa-mi aduci sanatate, voie buna, pace sufleteasca..mie si celor dragi mie. Si fiecare zi sa imi fie plina de verde sclipitor si de fericire. 

Lucruri materiale…pot fi atatea, insa nimic din ce mi-ar fi imposibil sa obtin muncind, atata timp cat sanatate fizica si psihica avem. Mult mai importante mi se par cele enumerate mai sus.

Te pup, draga Mos Nicolae.

Vino la noapte si picura-ne in suflet pentru fiecare zi a anului, mie si celor dragi mie, bucuria pe care am simtit-o cand mica fiind, am gasit dimineata papusa la care visam.
:)

Dimineata de noiembrie

O dimineata cu soare rotund si palid, ivindu-se din ceata.

Una din ultimele dimineti de noiembrie cu aer rece si nerabdare in suflet.

Conservare

Am inceput sa recitesc "Strada Le Havre". Cred ca au trecut mai bine de 4 ani de la prima citire si imi amintesc ca a avut un puternic impact.
Cartea este o poveste de dragoste optimista, cu final frumos, numai ca de dimineata m-am cramponat de un pasaj in care era descrisa viata gri si singuratica a unui personaj.

Evit sa mai ascult cantece triste, sa vad filme sau sa citesc lucruri triste.
Aseara, ascultam "She wolf" al lui Guetta (nu, nu am cazut in cap.. doar ca melodia e chiar super) si auzind pasajul:
"But I can't compete with a she wolf who has brought me to my knees
What do you see in those yellow eyes
Cause i'm falling to pieces"
nu am mai putut sa ascult si am oprit.

Imi conserv starea de bine, pentru prima data in viata chiar ma feresc de intuneric. Nici Placebo nu am mai putut sa ascult, tocmai pentru ca ei canta despre lucruri care se pierd, despre neacceptare, dependenta, durere.
Or, eu nu le mai vreau.

Vreau ca echilibrul aceasta pe care il simt, veritabil sau nu, sa ramana echilibru. 
Chiar si la nivel subconstient, nu pot accepta ca ceva sa il perturbe.

Asa ca inchei cu ultimul cantec Pink, care .. e .. optimist. :)