Intr-o luni

Cand s-au complicat atat de mult lucrurile? 

Pana mai ieri aveam libertatea de a privi apusul si de a scrie poezii despre el, de a fugi de la serviciu direct in bratele Lui, iar bratele lui ma primeau si vindecau tot ce era stricat.

Nu mai sunt Raze. Raze a devenit adult, face in curand 26 de ani si are zile cand nu mai stie sa rada.
Fiindca Raze a crescut. Si s-a prins intr-o panza lipicioasa din care simte ca nu mai poate scapa, panza care se cheama maturiate.

Problema e ca inca mai vreau sa ard. 

Vreau sa imi mai simt sufletul tremurand si vibrand si ochii sclipind si vreau sa mai pot scrie si canta. Sa ma las coplesita de emotii si sa le dau afara cum pot.

Sa am hobby-uri.
Vreau sa mai pot zbura.
Vreau sa mai pot iesi in sacru cu ocazii mici, nu doar cand vine Craciunul. Si vreau sa iubesc. Sa ard si sa ma topesc de dragoste.
De dragoste de orice.

Si o sa ma tin cu dintii sufletului de treaba asta, pana cand cei din jurul meu vor intelege ca asta sunt. 

Si daca nu vor intelege, pana cand voi gasi alti oameni care sa creada in acelasi lucru ca mine.

Concert Celelalte Cuvinte

Am fost la concertul aniversar Celelalte Cuvinte, de la Sala Palatului.

A inceput la 20:00 si s-a terminat la 24:00.

Au facut o retrospectiva a celor 30 de ani impreuna.

Eu: "Ah! In 2004 terminam liceul!", "Ah! In 1997 aveam 12 ani!", "Ah, in 1992 incepeam clasa I!", "Ah, in 1982.... !!!".

Cantecele mai vechi m-au teleportat intr-o lume la care eu nu am avut acces si pe care o vad acum ca fiind colorata si mult mai sensibila decat cea din prezent.

Concertul a fost o incantare. Dincolo de sonorizarea perfecta si de forta lor de pe scena, au transmis atat de mult! Se putea simti bucuria de a canta si de a fi in fata noastra.

La "Ramai" solistul s-a oprit din cantat, era gatuit de lacrimi.

Undeva, in sala mai era cineva care isi striga siesi inauntru: "Ramai!"

Nu in lumina

Nu imi pot aminti de tine in lumina puternica.

Am nevoie de intuneric, de semi-obscuritate, de crepuscul.

Nu imi pot aminti de tine in lumina puternica asa cum nici visele nu mi le pot aminti daca dimineata privesc spre soare. 

I Follow Rivers

Am innebunit cu melodia asta!!!!!!!!!!!!!!

Exact cantecul pe care il asteptam! 

Sau asa:

Oh, I beg you, can I follow?
Oh, I ask you, wanna always
Be the ocean, where I unravel

Tomi a implinit 1 an

A trecut si septembrie.
Septembrie in general imi place, dar luna octombrie mereu mi s-a parut grea.
Iar azi am asa o senzatie, care n-are nici o treaba cu toamna si octombrie.
Dar cu ce are? Cine stie?
Cu hormonii, cu menopauza ce va sa vina peste vreo 20 de ani :)
Mint.
Cu faptul ca nu e asa cum vreau eu. Cand pierd controlul, ma apuca panica.

Azi e ziua lui Tomi. Se implineste 1 an de cand l-am gasit in scara blocului, mieunand de mama focului. L-am luat in brate si mi s-a suit pe umar torcand salbatic. Credeam ca o sa se rupa de atata tors.
Liliac alb plin de purici.
Iar azi e o mandrete de motan, dar la fel de lipicios.

Ne-am straduit zilele astea sa tinem secret ca e ziua lui, ca vrem sa ii facem o surpriza, i-am spus totul la ureche Lunei. Dar tot a aflat. Asa ca azi de dimineata a venit in pat peste noi si s-a trantit pe piepturile noastre, pupandu-ne cu nasul ala rece.

Rau, ratusca, ramurica

Prin mine curge un râu.
Susură şi e rece.

Amsterdam

Sambata am mers la Amsterdam.

Prima zi de soare.
Inca de pe autostrada am simtit acea senzatie care te anunta ca esti pe cale sa te indragostesti iremediabil. 

Si asa a fost.
Am parcat pe malul raului Amstel si am mers pe jos spre centru. 

Canalele sunt superbe. Oamenii sunt binevoitori si ospitalieri. Biciclete peste tot, atat de multe incat devenea debusolant. 

Am baut o cafea pe malul Amstelului si ma simteam ca intr-un basm. 

Centrul Amsterdamului a fost foarte aglomerat. Nu am mai vazut atat de multa lume intr-un loc decat la concerte.
Casutele sunt deosebite, usor strambe. Am aflat ulterior de ce. Cand ridicau greutatile in podul casei, aceasta arhitectura ii ajuta pe localnici sa nu zdrobeasca fatadele. 

Dupa ce am mancat CEA MAI BUNA placinta cu mere, normal, am vrut sa ne indreptam spre acel loc atat de disputat: Red District. E la doi pasi de centrul istoric.

Te intampina o Condomerie, apoi magazinele de jucarii, Coffee Shops si apoi fetele. In vitrine, in deux-pieces, tocuri, frumoase, ademenitoare. Totusi, ciudat sa vezi oameni de vanzare.

Si cu toate astea, atmosfera de depravare din Cartierul Rosu nu ia din frumusetea orasului. Acest lucru este posibil pentru ca Amsterdam ofera atat de multe pentru toate gusturile.
Daca vrei distractie - Red District, daca vrei cultura - muzeele, daca vrei liniste si privelisti incantatoare - e suficient sa iti lasi purtate picioarele de-a lungul unui canal. 

I'amsterdam. In cel mai simplu si frumos mod.

Duminica am mers la Bruge.

Bruxelles

S-a terminat vacanta.
De fapt, s-a terminat de vreo 5 zile, insa mi-a luat timp "sa ma trezesc" :)

Anul acesta am vizitat Belgia. Am profitat de ocazia ca fosta mea colega de facultate, prietena buna care locuieste in Bruxelles, ne-a invitat la ea.
Ne-am cumparat bilete de avion din timp si ne-am intins aripile.

Se spune ca in Belgia vremea este mai buna in septembrie decat in august. Daca in Bucuresti ne incalzeam la 36 de grade, am aterizat in Bruxelles la 14 grade pe ploaie marunta.
Am fost culesi de un "pisoi ud" :) de la aeroport si ne-am inceput aventura.

Am fost cazati la 20 de minute de centrul orasului, in cartierul european. Multe cladiri de birouri, sedii ale diverselor institutii europene - destul de reci si inexpresive. Insa, centrul te copleseste prin cladirile vechi, de o arhitectura minunata, foarte frumos puse in valoare si de spectacolele de lumina organizate pe inserat.

Zona Mont des Arts ofera o priveliste frumoasa spre Grande Place unde cladirea primariei domina. 

Catedrala Saint Michel si Sainte Gudule merita vizitata; stil gotic, maiestuoasa, vitralii superbe. 

Parc du Bruxelles este cochet si sta dovada a placerii de a face sport. Am vazut de multe ori oameni care in pauza de pranz ieseau sa faca jogging.

Manneken Pis, dracusorul ala care face pipi, e urat foc. 

Si mai urata este "surioara sa", Janneken Pis, care sufera de aceeasi incontinenta urinara.

Parc du Cinquantenaire este frumos cu celebra sa poarta si adaposteste Muzeul Razboiului un mic paradis istoric foarte bine pus in scena. Gratis, pe deasupra. 

Bere multa si buna. Se spune ca daca stai un an in Belgia, poti in fiecare zi sa bei un alt tip de bere.

Gauffres, peste tot, cu de toate. Cele mai bune, cele simple.

Ciocolata, mmmm :)

Nu am ajuns la Atomium si nici la Muzeul de Stiinte Naturale despre care am auzit lucuri foarte interesante.

Oamenii sunt degajati, foarte multi "eurocrati", dar si multi arabi, tigani si romani. 

In Bruxelles am vazut pentru prima data o femeie purtand valul islamic ce o acoperea integral; nici macar ochii nu erau liberi. 

E un oras foarte verde, datorita ploii zilnice nu exista praf. Centrul este curat, insa cartierele din jurul lui sunt la fel de murdare ca si in Bucuresti. 

Desi, centrul este plin de turisti, Bruxelles ramane un oras cuminte, care se duce la culcare devreme.

Fermecatoare sunt stradutele, cladirea Old England de pe Mont des Arts care adaposteste Muzeul Instrumentelor Muzicale, apusul in Parc de Bruxelles, noptile cand strazile sunt pustii, mesajele de pe cladiri. 

Sambata, insa, am fost in Amsterdam :)

Prin fragmente

In "Harry Potter" se vorbeste despre o practica magica straveche ce presupune fragmentarea sufletului in bucatele care raman agatate de diverse lucruri, oferindu-i nemurirea celui care s-a folosit de ea.

Intr-un mod alb si mult mai frumos, acelasi lucru facem si noi. In fiecare persoana, loc, carte, cantec pe care iubim lasam o particica din suflet, devenind astfel nemuritori.

Trece vara

Trece vara.
In caldura torida de afara gasesc ceva schimbat. O umbra care imi arata ca este pe sfarsite.
O sa imi fie dor de ea.
Pentru ca vara linisteste.
Sub efectul soarelui, nebuniile si visele pe care le-am avut tot anul, se topesc si ies prin piele colorand-o.

AMR: 7! pana la concediu.
AMR: 12! pana plec.

Anul acesta imi iau sacul la spinare in septembrie. August s-a decalat un pic.
Si ma asteapta un loc nou pe care sa il descopar. Ma voi imbiba cu prezenta lui si imi voi lasa si acolo o particica din suflet.

De-abia astept!!!

Apoi, retur la realitate si mici bucurii.

Lucruri care imi fac placere

Lucruri care imi fac placere

Telefonul unui prieten cu care nu ai mai vorbit demult.

Un cadou neasteptat.

O melodie exceptionala pe care o auzi pentru prima data si incerci sa o patrunzi.

Melodia exceptionala pe repeat.

Transferarea datelor din telefonul vechi in cel nou.

Dimineata.

Soare si vant dimineata.

Mirosul de cafea.

Sarutul pe ceafa.

Sa privesc pisicile cum se joaca.

O idee de ureche

De ieri m-a apucat de o ureche o idee.
M-am hotarat sa-mi amintesc in fiecare clipa, de fiecare moment prezent si sa il traiesc.

Trec orele foarte repede.
Si zilele trec iute.
Si dupa un ciclu dintr-acesta, realizez ca ultima data era luni, iar acum e vineri.
Imi povestea o colega de la o firma vecina, ca i s-a intamplat sa rateze momentul infloririi copacilor. Ultima data isi amintea de copaci ca fiind inzapeziti si dintr-o data i-a vazut verzi.

Vreau ca fiecare clipa, chiar si cand merg pe strada, cand tastez, indiferent ce fac, sa fie o actiune asumata. Nu vreau sa mai fac nimic fara sa constientizez. Iar cand fac, sa imi dau silinta sa fie perfect. Iubitul meu imi zice ca o sa obosesc... vom vedea.

Aseara am fost la inot. Desi am inotat doar 30 de min. din ora acordata, mi-am dat silinta ca acelea sa fi fost perfecte.
Am iesit din apa si cat l-am asteptat pe Delfin, am privit bazinul... animat intr-un fel emotionant de bratele care taiau apa si sustinut de fosnaitul valurilor artificiale. Super! Privind, realizam ca acolo se petrecea actiunea, acolo era viata, iar eu priveam din afara la ea. 

A fost ultima data cand s-a intamplat asta.

 

Back Home

Imi cautam drumul prin metrou. Prin ganduri si fluturari...rataceam in intrebari.
Si deodata mi-am aruncat ochii pe Mp3 player.
2 cuvinte inscriptionate pe marginea lui.
Raspunsul: 

BACK HOME.

Incolacire

Dezamagirea este direct proportionala cu asteptarile pe care le avem de la ceilalti.
Ne place sa ne infasuram in jurul lor, asa cum vita-de-vie isi intinde carceii si se incolaceste; in loc sa stam drepti, bine-infipti in propriul "pamant".

Eu refuz sa ma mai incolacesc. Din teama ca aracul meu va cadea la prima furtuna sau din teama ca odata incolacita nu mai voi mai putea desprinde... din teama de un arac efemer...
Asa ca raman cu carceii in aer, ii vad cum se lasa miscati de vant... 

 

Tot ce vrei sa fii

Ai freamatul in tine.
De undeva din departare se aude Amy MacDonald cantand This is the life... and you wake up in the morning and your head feels twice the size.
Te simti tanar, iar parerea ca poti sa fii tot ce vrei sa fii te arde inauntru.

A fi ales

"A fi ales este o noţiune teologică; ea înseamnă că, fără vreun merit, printr-o sentinţă supranaturală, din voia lui Dumnezeu ori dintr-o toană a lui, eşti ales pentru ceva excepţional, ieşit din comun. Această convingere le-a dat sfinţilor tăria de a suporta cele mai teribile cazne. Noţiunile teologice se oglindesc (şi par atunci propria lor parodie) în banalitatea vieţilor omeneşti; pe toţi ne doare (mai mult sau mai puţin) micimea vieţilor noastre din care am vrea să evadăm, să ne înălţăm. Cu toţii am cunoscut iluzia (mai mult sau mai puţin intensă) că merităm această înălţare, că sîntem predestinaţi si aleşi pentru ea.

Sentimentul de a fi ales există, bunăoară, în orice relaţie de iubire. Iubirea este, prin definiţie, un cadou nemeritat; să fii iubit fără merit e chiar dovada adevăratei iubiri. Dacă o femeie îmi spune: te iubesc pentru că eşti inteligent, pentru că eşti cinstit, pentru că-mi faci cadouri, pentru că nu alergi după fuste, pentru că speli vasele, atunci voi fi dezamăgit; iubirea asta pare ceva interesat. Dar ce plăcut e să auzi: te iubesc la nebunie, chiar dacă nu eşti nici inteligent, nici cinstit, chiar dacă eşti mincinos, egoist, ticălos.

Cînd are omul, pentru întîia oară, iluzia că este ales? Probabil ca sugar, cînd primeşte îngrijirea maternă fără vreun merit — şi o cere cu atît mai energic. Educaţia ar trebui să-i risipească această iluzie, să-l facă să priceapă că în viaţă totul se plăteşte. Adesea însă e prea tîrziu. Aţi văzut desigur o fetiţă de zece ani care deodată, vrînd să-şi impună voinţa în faţa prietenelor, dar neavînd argumente, le spune tare, cu un inexplicabil orgoliu: „Pentru că aşa spun eu"; sau: „Pentru că aşa vreau eu." Fetiţa aceea se simte aleasă. Dar într-o zi va spune „pentru că aşa vreau eu", iar cei din jur vor rîde de ea. Ce poate să facă, cel care se vrea ales, pentru a dovedi că e ales, pentru a crede el însuşi si a-i face pe ceilalţi să creadă că nu
aparţine lumii de rînd?"

Milan Kundera - Lentoarea

Poiana Izvoarelor

Ultima noastra iesire din Bucuresti a fost in Muntii Bucegi.

Ne-am cazat la Poiana Izvoarelor (1455m altitudine) si de acolo am pornit pe trasee.

Am plecat din Bucuresti cu trenul personal de 6:30, costul unui bilet la clasa a-2-a fiind de 15 lei.

Am ajuns in Busteni la 9:50. Mare ne-a fost uimirea sa descoperim un tren personal model nou, dotat cu aer conditionat si usi pe senzori... Mai tineti minte cum aratau personalele? :)

Din Busteni, am pornit pe jos catre Gura Diham. Exista si optiunea de a lua "Titi-carul" de la gara. Platesti 5 lei si te aduc ei la Gura Diham. Totusi, de remarcat ca nu isi respecta programul.

De la Gura Diham am pornit pe traseul marcat cu linie rosie, catre Poiana Izvoarelor. Traseul este usor si placut. Dupa 1h30 ne aflam sus. 

Cabana ofera 2 tipuri de cazare: 30 lei camera cu grup sanitar pe hol si 70 lei camera cu baie in camera.

Doamnele de la cabana sunt foarte dragute si ne-au oferit cele mai bune camere, in corpul nou-construit.

Camerele sunt primitoare, curate, cu apa calda, cu prosop in baie si sapun.

Nu asa cum reiese din comentariile de pe internet, care la inceput ne-au descurajat. Am inteles ca multi il critica pe actualul patron al cabanei, insa noi ne-am intersectat cu acesta si nu am avut neplaceri.

De precizat ca sambata fiind, noi am fost singurii oaspeti ai cabanei. Cu siguranta, multi ocolesc locul din cauza celor citite pe net. Totusi, poate ca asa e mai bine. In absenta lor, locul isi pastreaza curatenia si aerul de oaza de liniste.

La Cab. Poiana Izvoarelor poti manca o ciorba delicioasa cu 7 lei sau omleta cu 7,5. Berea costa 6 lei, iar apa minerala 5,5 lei o sticla de 1/2 litru. De mentionat totusi, ca langa cabana se afla un izvor cu apa potabila.

La cabana l-am regasit si pe Copilu', motanul smecher de munte de care mi-era foarte dor.  

Pranzul l-am luat pe dealul de langa cabana, de unde se vad frumos Coltii Morarului si Busteniul.

Dupa-masa, ne-am aventurat pe traseul Pichetul Rosu - Valea Bucsoiului - Valea Rea - Vf. Prepeleac (1700m).

In Valea Bucsoiului am gasit zapada si un peisaj care ne-a taiat respiratia.

Cand am ajuns la Prepeleac, deja ne apropiam de inserare asa ca am pornit-o inapoi cu spor. 

A doua zi, dupa omleta delicioasa de la cabana, ne-am stabilit drumul: Pichetul Rosu - Cabana Diham - Poiana Frasinetului - Cabana Steaua - Muchia Bradetului - Predeal.

La Cabana Diham am fost impresionati de peisaj, insa ne-am bucurat ca nu ne-am cazat acolo: galagie, motoare, masini, alcool; total diferit de linistea de la Poiana Izvoarelor.

Drumul spre Predeal a fost placut, in coborare. Am vazut la un moment dat urme de urs, iar baietii se jurau ca au auzit zgomote suspecte in padure...

Dupa ce am iesit din padure, am preferat sa mergem pe sosea, in loc sa o luam din nou pe traseul marcat cu linie albastra: 4 km pana in centrul Predealului.

Trenul era prevazut la 17:12, dar a avut intarziere de 50 de minute.

Am ajuns cu bine in Bucuresti in jurul orei 22 cu oboseala in picioare, dar cu pace si zambete in suflet.

Poze mai tarziu, acum  nu ma lasa blogspot-ul.

Mancarime in spatele sternului

Cand va simtiti liberi? Si cum se manifesta?

Pe mine ma apuca o senzatie de mancarime in spatele sternului, incat imi vine sa alerg si sa imi doresc ca bratele mele sa fie aripi.

As plana atat de usor in inaltul cerului. Si as zbura cu o viteza ametitoare.

Starea asta imi este declansata fie de un cantec care imi place, fie de cantatul la pian, de un apus sau de vantul care bate mai tare.

Cred, totusi ca e intrinseca. Si latenta.

Azi spre exemplu ascultam ceea ce am atasat mai jos, lucram la o analiza de vanzari si am simit mancarimea din spatele sternului.

Aseara, am profitat de absenta iubitului, am dechis larg fereastra de la camera si am inceput sa exersez. Din nou aceeasi senzatie.

E ca o chemare.

Focul diamantului

Colegul meu cel nou are o pasiune pentru diamante. Una cladita in timp, cu experienta si daruire.
Mi-a vorbit intr-o zi despre ceea ce se numeste "focul diamantului". Sclipirea pe care un diamant veritabil o are cand il plimbi in lumina. Poate fi atat de puternica, incat poti simti cum iti arde retina.

O eventuala definitie: 

"De-a lungul mileniilor s-a incercat slefuirea rocilor brute de diamant, pentru a le da si mai multa stralucire. Necesitatea taierii si slefuirii lui a venit ca urmare a identificarii proprietatilor diamantului de a reflecta si a refracta lumina, astfel ca prin fatetare si plasat bine intr-o lumina puternica, aceasta putea intra prin fatete in interiorul diamantului, de unde razele de lumina se reflectau inapoi dandu-i o stralucire unica, asa numitul "foc" al diamantului. Cu cat "focul" unui diamant este mai bun, cu atat si pretul este mai mare, de asemenea."

La fel ca diamantele, si oamenii isi au focul lor. O stralucire care arde, nu retina, ci sufletul.

Iubitul

Un mare compliment pe care ti-l poate face persoana iubita, este sa inceapa sa asculte muzica ce-ti place tie. 
Iubitul asculta Placebo :X

Pian

Imi continui lectiile de pian. In iunie se face un an de cand invat.
Ma pot lauda cu urmatoarele: Fur Elise, My heart will go on (Titanic, daca mai e nevoie), Cantec de primavara - Mozart + studii din diverse metode. 

Lucrez din greu la Balada pentru Adeline si am inceput de duminica, Valurile Dunarii.

De la o vreme, exersam la orga, pentru ca pianul, ca si doamna mea profesoara, este bolnavior. Orga are sunet clar, e cameleon daca vrea.
Insa pianul are note calde si vii.  Chiar daca pe alocuri e dezacordat, chiar daca scartaie sau clapele se apasa atat de greu, pe el il simt cum freamata la atingerea mea.

Miros imaginar

Mi-a venit in nari un miros imaginar de mar, cu orez cu lapte vanilat si chec facut casa. 

Combinatia pe care o simteam in fiecare dimineata de dupa mosii de vara/iarna cand mamaia de la tara venea de la impartit.  

Cate dimineti nu mi-au inceput leganate de mirosul asta dulce... :)

Marea

Incepusem sa visez la mare de ceva vreme.
Ma tot gandeam la un post pe care il publicasem pe weblog, cand locuiam acolo.
Ziceam asa:

"Pe cine nu il apuca subit dorul de mare atunci cand e soare si cald afara? Eu asociez caldura si aerul proaspat cu marea, o mare albastra rau si foarte mare :)

Inchipuieti ca te afli pe malul marii, pe nisip. Esti un pic mai gros imbracat pentru ca bate vantul si tragi de manecile hainei ca sa iti cuibaresti mainile. Auzi in departare pescarusii cum se ciondanesc pe cine-stie ce bucata de mancare si deslusesti venind prin vant sunetul unui cantec, te straduiesti sa iti dai seama ce melodie e, dar nu poti pentru ca marea urla. Cum stai tu pe nisip si respiri, simti in plamani sarea marii si uneori pe pielea ta mai ajung picaturi din apa ei. Tocmai adineauri ai simtit pe buze un strop de sare! Iti umezesti buzele si ridici ochii spre cer, un cer de primavara, albastru-alb pe care marea il oglindeste.

Eu m-am intins pe nisip, privesc cerul si ascult marea. Tu?"

Ma tot gandeam ca nu am mai vazut-o demult, ca ii uitasem mirosul.
Si in a doua zi de Pasti, prietenii nostri ne-au ispitit. Ne-am urcat in masina si am plecat spre ea.
Drum usor, entuziast, pentru ca stiam ce urmeaza.
Am coborat la ea pe la Plaja Modern din Constanta.. plaja murdara si neingrijita. Insa ea! Ea era mai albastra ca niciodata, mirosea a sare si imi aparea in fata ochilor asa cum imi aparea in vis. Superba.

Nici nu am mai vazut in jur.
Din nou, atingerea ei m-a furnicat si am realizat ca o iubesc mai mult decat pe orice mare greceasca, pentru ca ea e neagra, turbata si pentru ca in fata ei pot sa stau doar privind-o in timp ce imi trag manecile hainei ca sa imi cuibaresc mainile.

La fântână

N-am mai stat demult la fântâna de la Universitate, răsfăţându-mă în soare, împărţind banca cu un străin şi auzind apa clipocind. 

Lucrurile astea imi păreau rutină acum câţiva ani, iar azi scriu despre ele ca despre o ieşire în sacru. 

:)

Culmea curateniei

În această dimineaţă, am cunoscut culmea curaţeniei.
M-am trezit ca de obicei la 6:30 şi am fugit să ma împrospătez.
Întorcându-mă în cameră, am observat că în blocul de vizavi e un nenea care spală insistent gemurile..
La 6:30!?!?!

Inocent, m-am gândit că poate are un program de lucru aparte.
S-a facut 7:00. Individul spăla acelaşi geam.
La 7:10 spăla acelaşi geam.
La 7:20 idem.
La 7:30, când am plecat eu, spăla acelaşi geam.

Ori a pierdut un pariu, ori are o problemă grava de sănătate mintală.
E acel tip, care ascultă manele la maximum. O fi vreo legatură? :D

Libertatea macului

Mi-am pus azi pe desktop-ul de la serviciu, imaginea pe care o folosesc pe blog ca header. Şi m-am trezit gândindu-mă de ce imi place atât de mult. 

Am cules-o de pe deviantart cu ani în urmă, când am căutat termenul "freedom".
Reprezintă un mac roşu-roşu, care scoate capul prin sârma unui gard şi se crede liber.
Libertatea lui este de doua ori efemeră: o dată pentru că rădăcinile i-au rămas în pământul închisorii şi pentru că e atât de firav, încât orice rafală de vânt ar putea să îl zburătăcească.

Libertatea lui e efemeră. E o impresie. 

Totuşi, la fel ca macul, toti tindem către libertate.
La fel ca el, vom trece de garduri şi vom râde în soare, dar rădăcinile noastre vor rămane mereu în pământul din care am răsărit.

Laughing in the open air

Mi se face câteodată dor să rad în aer deschis. Exprimarea asta mi-a venit, ascultând o melodie pe care o tot difuzau la radio într-o perioadă.

Laughing in the open air.

Era ceva legat de “only the young can break away”. Şi mereu când ascult, realizez că şi eu mă încadrez în categoria asta.

Mă simt mai tânară decât m-am simţit când eram “mai tânară”. Şi mi-e drag pentru că simt o libertate intriseca care zice fuck it!! serviciului, stresului şi tuturor lucrurilor mature de zi cu zi. Poţi să faci orice, atâta timp cât nu uiţi cine eşti.

Primavara asta nu se grăbeşte să vină. Însă, înăuntru cred că toţi o simţim.. şi stăm ghemotociţi pe o margine a sufletului gata să plesnim ca nişte boboci de floare şi să facem bungee jumping sufletesc.

Cercuri în copaci

Şi în noi creşte ceva, aşa cum cresc cercurile în copaci. 

Rugăciunea detectivului Arthur

Rugăciunea detectivului Arthur
Emil Brumaru

Nimeni şi nimic nu mă poate opri, la ora cinci după masă,
Cînd lumina e albă şi-n magazii toamna miroase a praf adormit,
În iarbă să pun un pantof cu şireturi subţiri de mătasă,
Aşteptînd să se umple cu flori, şi să fiu fericit...

Nimeni şi nimic nu mă poate opri să caut prin şanţuri bucăţi de ziare,
Să iubesc către seară apa şi pietrele mari de sub poduri; oh, istovit,
Să sărut o scară ce putrezeşte în brusturii de lîngă ziduri amare,
În timp ce furnicile trec, şi să fiu fericit...

Nimeni şi nimic nu mă poate opri să ascut pe o treaptă a casei satîrul tocit,
Cu care tai carnea suavă de fluturi, ce-i visul motanilor mei,
Să-ngenunchez pe podele în faţa sticlelor lungi de oţet şi ulei,
Fără sfială plîngînd, şi să fiu fericit...

Nimeni şi nimic nu mă poate opri să desfac în amurg un ceasornic de fată
(el are rotiţe de înger!); să găsesc păianjeni bătrîni în pompe stricate de flit,
Şi pe a şaptea ceşcuţă din sumbrul dulap, o amprentă ciudată,
Şi-apoi să umblu tăcut prin odăi, şi să fiu fericit...

Ne-înec

Oare ce de inima mea are ritmuri atât de diferite? 

În unele momente, bate aşa de tare, mânată de o iubire care nu îşi găseşte rostul.
Ca şi cum ea, organ mişcător, s-ar afla în mijlocul unui ocean de iubire, ale cărui valuri o izbesc, o răsucesc şi o întorc pe toate părţile, iar ea, ca nebuna, se bucură de jocul lor fără frica înecului.
 

...Normal, pentru că inimile nu se îneacă cu iubire.

Deja dor de mare

Îmi este atât de dor de mare, încât nările mă ustură dorind miros de sare, iar pielea mă mănâncă cerând nisip ud. 

Ochii mei nu vor decât albastru, iar buzele cerşind atingerea brizei.
Hainele mă strâng.

Oscar si Tanti Roz - Eric Emmanuel Schmitt

Aloe mi-a recomandat Oscar si Tanti Roz. Am cautat-o mai bine de 4 luni prin librarii, iar luni mi-am refacut abonamentul la biblioteca de cartier. Unde am gasit-o. 

Am citit-o repede. 

Cu gustul ca regasesc in ea ceva ce eu am pierdut demult. Acel ceva pe care il vreau inapoi dar e prea greu de atins. 

E povestea un baiat de 10 ani, bolnav de leucemie, care afla ca moare. El decide ca in fiecare zi sa-i scrie lui Dumnezeu o scrisoare.

Mandala mea inversă

Am un descântec făcut special pentru tine.
Cuvinte care iau naştere doar pentru tine.
Frânturi de propoziții care te cheamă şi îţi invocă prezenţa.

Mă înconjor de cuvinte.
O mandala inversă... nu pentru a mă feri, ci pentru a te aduce mai aproape. 

Pielea mea

Pielea mea reacționează sub atingerea ta.
Se aprinde, pâlpâie și se înfioară ca și cum ar vrea să devină o entitate de sine stătătoare și să se apropie și mai mult de tine. 

Tu știi asta și profiți.
La fel cum și eu profit de felul în care reacționează respirația ta.

Dansul flăcărilor

Când arzi pe dinăuntru, prin porii tăi se vede o strălucire aparte.
Neavizaţii ar spune că ţi-a rămas pe piele nisip de astă-vară sau că ai stat prea aproape de lumina lunii. Cauze exterioare.

Doar avizaţii îşi dau seama că înauntru arzi, pentru că ei te privesc în ochi şi văd dansul flăcărilor pe pereţii tăi oculari.

Felinarul

Oare luntraşul care străbate ceaţa, admiră frumuseţea din lumina felinarului său?

Dez-văluire

Hâş, fâş, hâş, vâj!
Am dat pânzele de păianjen la o parte..

Mă lovisem de ele încercând să fac puţină curăţenie prin blog, gândindu-mă ce bună gospodină sunt, de-au apucat să crească.

...şi s-au lipit de mine... Sub formă de amintiri.
O pânză fină şi sclipitoare, plină de rouă - primăvara cu preamultul ei suflet - pânză elastică şi lipicioasă de care mi-a fost foarte greu să scap.
O pânză portocalie care mirosea a lavandă.
Alta pânză sărată, despre care aş fi zis că e de culoare albastră.
Apoi pânzele arămii, scorţişoreşti.

Mă învăluiseră...numai că eu... de trei ori m-am scuturat şi numaidecât m-am dez-văluit de amintiri. 

Rochia perfecta!

The Enchantress of Florence - Salman Rushdie

Ultima carte citita este "The Enchantress of Florence" ("Seducatoarea din Florenta") scrisa de Salman Rushdie.

 

Cat am citit-o, m-am simtit cuprinsa de o vraja, as putea spune chiar ca am fost sedusa.

Nu se compara nici o alta carte citita pana acum. Stilul narativ este delicios, sensibilitatea cu care sunt redate anumite pasaje este debordanta, iar ironia si erotismul - fantastice.

 

"Seducatoarea din Florenta", publicata in 2008, reia una din temele favorite ale lui Rushdie - intruziunea visului in lumea reala (sau a realului in vis?).

 

Naratiunea se desfasoara pe doua planuri: regatul indian lui Akbar si Florenta renascentista. Prin intermediul povestirii cele doua planuri se intersecteaza, ajungand sa se omogenizeze.

 

Rushdie pune din nou fata in fata Orientul si Occidentul, unindu-le printr-un personaj de poveste: printesa ascunsa, covarsitor de frumoasa, o seducatoare sau o vrajitoare. 

O lectura frumoasa.

In anul 2

Azi am dat examen la pian si l-am luat :D

Am intrat cu brio in clasa a doua, cf. regulilor scolii de muzica!!!!!!!!

Ura, ura, ura!! De trei ori Ura!! :p

Doar LOL!

Pian cover, Haggard, model in viata :)

Mi-am gasit modelul in viata!

Felul in care canta la pian tipa de mai jos imi da fiori. Iar cantecul suna incredibil!!!!

Sparkling

Ceata sau altceva mi-a creat azi o stare de sclipire sufleteasca.

Poate pentru ca afara nu vad mai departe de 10 metri, ma face sa vad mai adanc inauntrul meu.
Si vad ca uneori ma regasesc cu ce eram, ma intretai cu ce vreau sa fiu si vibrez alaturi de ceea ce sunt.

Vietile noastre sunt formate din dorinte, dar nu cred ca se rezuma doar la termenul "eu vreau".
"Eu sunt" pare mult mai atractiv, ascunde intelepciune si impacare, si poate ca ar trebui sa ne stea drept reper.