Umbra unui pictor

Ai inceput sa pictezi. Si pe un fundal tipator ai inceput sa asterni linii.
Linii drepte, linii frante.

Incepe sa prinda contur. Din toata pictura distingi clar o privire si un zambet. O privire care se incalzeste cand te vede, un zambet care infloreste cand simte ca te apropii cu pensula ca sa asterni culoarea. Simti panza cum vibreaza cand desenezi pe ea?

Cum ar fi, ca intr-un mit al lui Pygmalion rasturat, pictura sa se indragosteasca de autorul ei?
Ar putea ea sa ceara zeilor sa o transforme intr-o fiinta vie, din carne si oase, care sa ii poata intoarce pictorului fiecare atingere, sa il poata privi in ochi si sa il faca sa se coloreze la randul lui de placere?

Din pacate, insa, picturile nu au glas pentru a cere nimic zeilor.

Doar pictorii pot pune suflet in pictura lor si o pot preschimba in ce doresc ei, transformand culorile tipatoare din fundal intr-un apus magnific de soare, transformand liniile frante in curbe gratioase, pastrand liniile drepte pentru a da stabilitate si spre a le face sa se inalte catre cer.

Un pictor indragostit de lucrarea lui, va stii cum sa transforme fundalul tipator intr-unul care sa puna in lumina privirea ce l-a vrajit si care s-a lasat vrajita de el.