1 an

Anumite zile capata importanta pentru ca noi le-o dam. Ele sunt zile, la fel ca restul zilelor din an.
Cu toate astea, e in firea noastra sa aniversam, sa celebram, sa comemoram.

A fost odata ca niciodata... au fost odata ca niciodata 2 frati, Soarele si Luna, cu aceeasi culoare in ochi care venea de la mama lor.
Te asteptam la tara in vacanta de vara, imbracam papusile cu hainele cele mai frumoase, puneam flori din gradina in camera pentru ca doream sa fii partas la universul meu de copil.
Aveai o rata de jucarie, Maca Ratzy, cu ea dormeai, era prietenul tau cel mai bun in copilarie. Ai o poza cand aveai 2-3 ani si in spatele tau se vede coada Macai, ce ne mai amuzam.
Cand eram mici, tata ne ducea la restaurantul de pe vaporasul din IOR, mancam din farurii pe care scria "Segarcea".
Prima mea amintire cu tine este de cand erai mic de tot, eu aveam 3 ani. Erai in dormitor, in patut, aveam draperiile trase pentru ca desi era amiaza, lumina soarelui intra stinsa, mama era in camera. Era cald. De aceea tind sa cred ca aveai cateva luni.
Intr-o vara am avut puisori de gaina. Ne ciuguleau dintii si mie cercerii cei de argint cu piatra albastra. Au crescut si i-am dus la tara, probabil cand au crescut i-am mancat.
Pana sa incepi scoala, ai crescut la matusa. Eu eram in primele clase si veneam cu tata dupa ore, la tine. Ne cumpara de la metrou, suc Tropicana si niste cicolata pe bat de umbrela. Aveam atatea umbrelute! Stateam in parculetul din fata blocului de la matusa si ne jucam. Tu aveai atatia prieteni, iar eu atat de putini, te invidiam.
Intr-un ou Kinder, l-ai gasit pe Pinghi, un pinguin hopa-mitica. Il iubeai tare. L-ai pierdut in gradina din fata blocului matusii. Insa l-ai inlocuit cu Panghi, un mic pinguin imperial, primit de la verisoara noastra. Ce te mai chinuiam. Stiam cat de pretios era pentru tine si te amenintam ca il inec... jocuri de copii.
Eu il aveam pe Dober, catelul meu de plus. El imi veghea noptile cum tie Maca. Maca e acum la tine in camera, atunci mi-a parut rau ca nu am pus-o langa tine in scriu, dar poate mai bine... poate va mai veghea si somnul altor copii, ai mei.
De ziua mea, in iarna 1999-2000, mi-ai facut cadou un deodorat Fa cu miros de mango. Cat de mult mi-a placut! Mirosul acela ma incalzea, in iarna rece, ma ducea cu gandul la vara.
De acel revelion, in timp ce Asia canta la PROtevelion, "ia-ma cu tine acolo-n America sau in Asia", noi eram la matusa, afara ninsese atat de mult, era superb.
De ziua de nastere a verisoarei Aloe, ai venit si tu. Am dansat si am cantat imbratisati "Fall to pieces". Azi nu o mai pot asculta.
Apoi, in timp, am inceput fiecare sa mergem la calea noastra: eu cu prietenele mele, tu cu ai tai. Ne intalneam in casa, unde ne ciocneam de cele mai multe ori, iar in alte dati ne completam perfect.
Am mers la tara intr-o iarna si mi-a placut tare, apoi in vara cand eu invatam pentru admiterea la facultate, cred ca ultima vara cu Tataia Petre, am mai mers odata si am facut poze. Mi-ai facut poze in lanurile de floarea-soarelui, pe sinele de tren.. Vezi, treaba asta cu sinele de tren, e tare veche, sa tot aiba 10 ani de poveste.
Ma invatasem sa fii acolo. Sa te stiu acolo. Sunt pasaje importante in viata mea si gandindu-ma la ele, incerc sa imi dau seama cum erai tu sau ce faceai tu. Si nu mereu stiu.
Stiu ca au fost si momente rele, cand eram foarte suparata pe tine, dar acum nu imi mai amintesc de ele. Nu imi mai amintesc de ele, din clipa cand m-am mutat de acasa.
In primul Paste cand am plecat de acasa, v-am chemat la noi, am gatit si am stat toti la masa. Erai tuns f scrut si imbracat cu tricoul tau portocaliu.
De primul Craciun in casa noastra noua, ati venit din nou... si a fost si ultimul Craciun petrecut impreuna.

Ai fost un om bun. Ai avut nevoie de foarte multa afectiune. Nu ai facut rau in jurul tau, ci doar tie.
Nu stiu pe nimeni care sa faca fotografii mai reusite decat ale tale.. sau, poate mai bine zis, fotografii mai pe gustul meu decat ale tale. Parca reuseai sa surprinzi lumea mai frumoasa decat era, pana si pe mine.
In ultimii ani, noi doi pe picioarele noastre, ne-am vazut de cateva ori in alte locuri decat acasa: simteam cand erai prin centru si ne bucuram ca 2 copii cand ne vedeam.
Uneori cand te vedeam fumand, imi faceai pofta si iti ceream o tigara. Vai ce ma certai. Cat te asigurai ca doar atunci fumam, ca nu cumva sa ma apuc de fumat, "Nu si tu, Oano".
"Oano".. cum suna cu vocea ta.

Cu o duminica inainte, trebuia sa vii la mine. Imi aduc aminte ca iesisem in IOR sa ma plimb si trebuia sa vii si tu, dar prietena ta se trezise tarziu si nu ai mai avut chef. Vorbisem cu tine cu cateva zile inainte, dar nu in termeni f buni pentru ca ii dadusei lui Tian cu apa oxigenata pe o rana mai sensibila si te-am certat ca nu trebuia, medicul apoi i-a dat cu apa oxigenata.
Apoi in dimineata aceea, pe 25/09/13, am venit sa ii dau medicamentele motanului, dar nu am mai intrat in camera ta ca sa nu te deranjez din somn. Ti-am scris doar pe un bilet in bucatarie "Ai grija de tine". Am vrut sa scriu si "Te iubesc". Dar nu l-am mai scris. Simteam te iubescul, dar am considerat ca nu il meriti pentru ca ma suparasei. Si am plecat.
Si apoi, ziua a decurs in mod obisnuit, serviciu, pranz in Lidl, telefoane. Iar la 15:28 a sunat telefonul. Era tata. Si de atunci totul s-a schimbat.
Imaginile s-au perindat prin fata ochiilor si au sapat in creier si in inima. Tu dezbracat, cu un fermoar ce se inchidea peste parul tau negru. Prima data cand te-am vazut la IML. Cat urasc locul acela. Eu intinzand fond de ten pe fata ta rece ca gheata. Ghivecele cu tufanele insirate de-a lungul prispei, coronelele, pozele cu tine inramate, cantecele bisericesti, noaptea de priveghi petrecuta in jurul unui foc in curte.
Toamna.

Nu sunt suparata pe tine. Ai fost minunat. Mi-ai imbogatit copilaria, ma bucur ca nu am fost singura, ca am avut un frate.
Imi pare rau ca doar atat a fost, ca ai lasat un gol teribil, pe care oamenii il inteleg din ce in ce mai greu, de parca durerea si dorul ar avea un termen de valabilitate iar eu nu il respect. Imi pare rau ca nu iti voi putea tine copiii in brate, ca nu iti voi mai simti mirosul, ca nu te voi mai imbratisa niciodata, ca nu ma va mai intelege nimeni cum o faceai tu.

Odata, ti-am trimis cantecul "Avionul de aur" al Alexandrinei care zice:
"Avionul de aur ma duce din casa,
unde ma iubea mama, de unde am fugit mireasa.
Copilaria pierduta s-a ascuns printre stele,
Eu vreau sa o ating, dar sunt scurte mainile mele."

Nu l-ai ascultat pentru ca nu aveai casti, dar eu te-am intrebat daca avionul meu este si avionul tau.
Iar tu mi-ai raspuns: "avionul meu este de hartie".
Si e bine, asa va zbura mai sus si va ajunge mai usor la stele.

Zbori inainte-n avionul tau de hartie, catre visul tau, catre stele. Fii fericit cum nu ai mai fost pana acum.
Asteapta-ma cand voi veni si arata-mi, ca de obicei, toate lucrurile minunate pe care le-ai descoperit.
Iubeste-ne de acolo de unde esti cum si noi te iubim de aici, de unde suntem.