Cum sunt eu

Am parul rosu. Nu natural, ci vopsit o data pe luna. 

Am ochii caprui deschis, o combinatie intre ochii caprui ai tatei si cei verzi ai mamei. Tata se vede cel mai des in ei, mami se vede cand plang si cand sunt fericita. 

Am fruntea lata ca a mamei. Am buzele destul de subtiri, le-as vrea mai pline. Pielea mi-e alba si devine aurie cand e bronzata. Ma bronzez greu. 

Corpul meu e aici. Am maini lungi, palme mari, degete care vor sa cante dar nu exerseaza. Unghii late si imi plac asa. Le port medii, nu lungi pentru ca se rup.

Picioarelor le place sa mearga. Talpile sunt late ca sa imi ofere echilibru pe pamant. 

Nu stiu ce IQ am. Am facut un test prin liceu si cica, e mediu. Mi-au placut limba latina, istoria religiilor, filosofia si mitologia. Am visat mai intai sa fiu arheolog, sa descopar minuni ingropate in pamant, apoi psiholog, sa descopar minuni ingropate in oameni. Am urmat totusi, cursurile unei facultati de comunicare si publicitate. Acum lucrez in marketing, descopar minuni ingropate in produse.

Cand eram in liceu ma vedeam la varsta asta, plecand dimineata spre job cu o cafea in mana, pe graba.

Am crezut o buna perioada de timp ca o sa schimb lumea, ca o eroina din desene animate si ca o sa o fac sa fie mai buna. Intre timp m-am lamurit ca nu am puteri de eroina, dar ca am totusi puterile mele. 

Cat am fost mica am crescut la tara. Mama a murit la 3 zile dupa ce am implinit 5 ani si toata copilaria am fost urmarita de vorbele vecinelor: “Oana nu are mama” si a bunicii: “Sa nu lasi niciodata sa se vada ca nu ai mama”. Asa mi-am si propus. In plus, am evitat sa vorbesc despre asta, oamenii se intristeaza cand le zici. 

Si am crescut. Poate in inchisa in globul meu roz care ma proteja sa nu vad cat de intuneric era afara.

Am ajuns pe picioarele mele si am invatat sa stau dreapta. Dar mergeam dreapta si cu ochii pe sus. 

Si anii au trecut si nu m-am uitat suficient de bine pe unde merg, m-am impiedicat si am cazut, dar nu am realizat ca nu pe iarba, ci in noroi. Si am stat acolo, caci eu priveam in sus, nu in jur. 

Si apoi, cineva m-a strigat si mi-a aratat ca nu iarba am in jurul meu si m-a ingrijit pana m-am ridicat. M-am ridicat, dar in acelasi timp am daramat. 

Acum e treaba mea sa ma spal si sa recontruiesc pentru ca mana sa fie mereu in mana mea. 

Caci e nespus de calda.

Haine noi

Stau goala in fata ta,
Parul scurt nu reuseste sa ma acopere,
Si sunt transparenta
Ca un pahar cu apa.

In maini tin ceva rosu
Care se zbate
Si palpita cand tu ma privesti,
In maini si in mine.

Si vantul adie
Trece prin tine,
Trece prin mine
Si ne imbraca in eter.

Haine noi.

Timp

Timpul asta de ne inconjoara se taraste sau zboara.

Secundele par minute,
Minutele par ore,
Iar orele... Ele s-au topit precum ceasurile lui Dali.

Insa stiu sigur cand orele par minute,
Minutele par secunde,
Iar secundele... Ele se precipita ca picaturile intr-o furtuna.

Si eu... intre ele, cautand taramul de nicaieri cu spiridusi si o gutuie.

Sticluta din noi

As vrea uneori sa pot inchide intr-o sticluta clipele din prezent care imi plac; un miros, o privire, o senzatie, un peisaj… si mereu cand deschid sticluta sa ma teleportez in acel moment de prezent dar de fapt trecut.

Cum se putea in Harry Potter, dar nu ca sa privesc din exterior, ci pur si simplu sa retraiesc. 

Acum astept…si scriu. Si mi place asteptarea. E soare, dealurile inalte in fata mea si imi place ce simt.

Vreau sa inchid clipele astea in sticulta mea magica si sa ma pot intoarce la ele ori de cate ori voi vrea. Caci voi vrea. 

Te intrebi ce rol are prezentul cand stii ca  va fi trecut.

Pai are. Pentru ca acum este mult si pentru ca ramane in noi. Pentru ca sticlutele magice chiar exista. Se afla in noi. Si reusim sa inchidem in ele tot ce vrem sa pastram. 

Am gasit o vorba inteleapta care zice ca “What is really ours is never gone forever”, ce este al nostru nu dispare niciodata.  

Asa si cu sticluta din suflet. O voi deschide in clipele cand nu voi mai putea, cand nu voi putea respira, ca un avar care isi deschide lada cu aur in singuratatea cea mai mare, cu frica de nu fi descoperit… si ma voi intoarce aici. In lumea mea de vis, sclipitoare si verde, cu mirosul ei, cu fericirea ei si gutuile ei.

Scrisa vineri. 

Tinerete fara batranete

Tu esti Fat-Frumos in cautarea tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte.

Si le vei gasi, caci feti-frumosii gasesc mereu ceea ce cauta... Ii ajuta darurile primite la nastere, calul alb din poveste, faptele bune savarsite si curajul.

Dar, sa nu ajungi niciodata in Valea Plangerii, struneste-ti calul sa nu apuce intr-acolo si stai cu mine.