29 octombrie

Ma asteptam de la mine la o scriere lacrimogena. Asa cum au fost toate pe data de 29 octombrie.
Dar, iata ca in aceasta zi mohorata si rece de toamna, nu vreau sa scriu nimic trist.

Sunt fara ea de atata vreme, glasul mi se ineaca mereu cand vorbesc despre ea.. si totusi acesta e primul an cand pe 29 octombrie ma simt bucuroasa ca traiesc. Cu toate greselile mele, cu aceasta cautare a fericirii de zi cu zi, cu poticniri, cu mari verzi, cu vise... asta sunt. Si iata ca traiesc si zambesc si imi cladesc viata zi cu zi.

Lucrurile ar fi stat altfel in viata mea daca nu ar fi plecat atat de devreme, poate ca eram mai "domnisoara" decat sunt, poate ca as fi stiut sa fiu mai fericita si aceasta melancolie caracteristica mi-ar fi lipsit. Tata nu ar fi fost singur, Dan ar fi fost mai infipt cu picioarele in pamant.. as fi apreciat altfel lucrurile.

Dar a plecat. Pe 22 decembrie am zis "lasa tati ca ma fac eu mare", atunci cand tata a inceput sa planga langa mine pe pat, am copilarit la tara alaturi de bunicii mei care m-au invatat sa apreciez lucrurile simple si am avut o copilarie fericita. Chiar daca Ionut a zis ca a fost trista, eu sunt singura in masura sa o apreciez .. si clar a fost fericita.
Cand am inceput scoala, a fost nevoie sa ma duca si sa ma ia de la scoala niste vecini pentru ca tata lucra.. si apoi stateam ore in sir singura in casa pana venea el de la serviciu. Televizorul mergea in continuu ca sa nu ma sperii de singuratate. Singurica atata timp mi-am inventat jocuri, puneam ciocolata la topit pe balcon si am supravietuit fara sa patesc ceva, exceptand perdelele carora le-am dat foc si tot eu le-am stins cu un pahar de apa.

Am avut grija de fratele meu si chiar daca in anumite privinte am dat gres, am incercat sa ii fiu un reper in viata.
Au fost si multe lucruri pe care vreau sa le uit. Cele care mi-au facut anii de liceu un calvar. Si daca ea nu ar fi plecat, acestea sigur nu s-ar fi intamplat.
Absenta ei a fost suplinita de Mamaia Leana de la tara, de matusile mele, de Mamuta - mama Alexandrei.
Lucrurile ar fi putut fi mai bune, dar... sunt bune si asa.

I-am mostenit pofta de a scrie, setea asta de a pune pe hartie tot ce simt.. I-am mostenit nasul la fel de acvilin, pasiunea pentru carti, iubirea de munte. Am descoperit cu stupoare in caietele ei acelasi mod de exprimare.. ca si cel in care scriam eu... si expresia "ma doare sufletul de dor".   

Cred ca am in mine mai multe de la ea, decat vreau sa accept.. ceea ce e ciudat caci nu a fost cu mine sa mi le invete.
Iar asta e un lucru bun, inseamna ca traieste prin mine.. 

Asa cum mi-a zis cineva drag, e ingerul meu pazitor.

Cantecul unui prizonier.. Fast car - Tracy Chapman

You've got a fast car
I wanna a ticket to anywhere
Maybe we make a deal
Maybe together we can get somewhere
Any place is better
Starting from zero, got nothing to lose
Maybe we'll make something
Me, myself, I've got nothing to prove

You've got a fast car
I've got a plan to get us out of here
Been working at the convenience store
Managed to save just a little bit of money
Won't have to drive too far
Just cross the border and into the city
You and I can both get jobs
And finally see what it means to be living

See my old man's got a problem
Live with the bottle, that's the way it is
He says his body's too old for working
His body's too young, to look like his
When mama went off and left him
She wanted more from life than he could give
I said somebody's got to take care of him
So I quit school and that's what I did

You've got a fast car
Is it fast enough so we can fly away?
We gotta make a decision
Leave tonight or live and die this way

Say remember when we were driving, driving in your car
Speed so fast it felt like I was drunk
City lights lay out before us
And your arm felt nice wrapped 'round my shoulder
And I had a feeling that I belonged
I had a feeling I could be someone, be someone, be someone

You've got a a fast car
We go cruising entertain ourselves
You still ain't got a job
Now I work in the market as a checkout girl
I know things will get better
You'll find work and I'll get promoted
We'll move out of the shelter
Buy a bigger house and live in the suburbs

Say remember when we were driving, driving in your car
Speeds so fast it felt like I was drunk
City lights lay out before us
And your arm felt nice wrapped 'round my shoulder
And I had a feeling that I belonged
I had a feeling I could be someone, be someone, be someone

You've got a fast car
I've got a job that pays all our bills
You stay out drinking late at the bar
See more of your friends than you do of your kids
I'd always hoped for better
Thought maybe together you and me'd find it
I got no plans and I ain't going nowhere
So take your fast car and keep on driving

Say remember when we were driving, driving in your car
Speeds so fast it felt like I was drunk
City lights lay out before us
And your arm felt nice wrapped 'round my shoulder
And I had a feeling that I belonged
I had a feeling I could be someone, be someone, be someone

You've got a fast car
Is it fast enough so you can fly away?
You gotta make a decision
Leave tonight or live and die this way

Evadare in toamna

Un loc unde sa ajungi greu, dupa un drum lung prin soarele palid de toamna. Pe masura ce urci, sa vezi peisajul schimbandu-se, colorandu-se, ca si cum s-ar bucura de venirea ta. 

In dreapta un deal inalt populat de copaci cu frunze roz de toamna, in stanga livezi de fructe, iar in fata un drum pietros. 

O poienita cu iarba aramie, cu un parau ce si-a croit drum prin bolovani mari de piatra, rotunjindu-i...si dorinta ta de a te intinde cu ochii spre cerul atat de albastru.. sa privesti si sa asculti linistea. Caci urechile tale de orasean nu o pot gusta pe deplin, ci o percep la inceput ca pe un tiuit. 

Dar incet-incet te obisnuiesti sa poti distinge glasul unei pasari la sute de metri distanta, sa auzi o talanga in deal, insectele ciorovaindu-se si un avion trecand pe deasupra ta.

Tragi aer curat in piept, poate manaci o para tomnatica si continui sa urci. 

Un loc in care sa te astepti sa il vezi pe Dumnezeu calcand pe iarba, sub infatisarea unui batran cu barba alba. 

Simplitate si maretie in acelasi timp. Simplitate prin felul de a se prezenta, maretie prin forta spirituala pe care o degaja. Un lacas unde sa te simti acasa, ca esti umil si gol in fata divinitatii ca in ziua in care te-ai nascut. 

O portie din copilarie. Acces la tot ce e mai frumos in sufletul unui om. Atingerea scurta a unei cruci argintii, ca si cum ai vrut sa zici..am fost aici, te mangai pe tine chiar daca nu mai esti. 

Intr-un astfel de loc nu poti decat sa iubesti. Sa iti tii sufletul ca o pasare libera, sa zboare aripa in aripa.

Sa gasesti o cumpana rupta de timp, ca si locul in care te aflii. Sa scoti apa si sa gusti, sa te impartasesti cu esenta acestui pamant rosu pe care il calci.

Sa stai pe patulacul de langa cumpana, sa iti tragi sufletul ca un batran ce a obosit, sa realizezi ca tu, ca toate lucrurile, esti efemer...si ca tot ce ai este "acum". Un "acum" colorat de un verde stralucitor ce ti-a intrat in viata si in suflet, facand parte din el.

Sa te simti mai bogat. Mai bogat cu o amintire, mai bogat cu o zi. 

Sa te simti fericit ca traiesti si ca esti acolo.

Acelasi verde

O zi de munca plina, dar linistita.

Am plecat foarte devreme de acasa pe intuneric. De la Pacii am venit pe jos pana la firma exact cand ziua isi facea loc peste noaptea neagra. Am ajuns in fata cladirii cand soarele se pregatea sa rasara si am stat si l-am privit itiindu-se in zare.
Apoi o privire calda.

Si ieri si azi am avut in suflet o liniste pe care nu am mai avut-o demult. De fapt, nu liniste e cuvantul potrivit, pentru ca sufletul imi vibreaza mai mult decat oricand; mai degraba, o "stare pozitiva".
Ca cercurile pe care le provoaca o piatra aruncata intr-un lac...

Vorbeam cu a mea colega de banca.. si mi-a spus de cantecul ei preferat "Give me novocaine". L-am ascultat si mi-am amintit de toamna din 2004 cand umblam pe strazi cu melodia asta in ureche. O zi cand am plecat de la matusa mea dupa o discutie despre Ea, plimbarile cu Iulia in Parcul Tineretului, primele zile de facultate cu fusta mea rosie si lunga.
Si mi s-a facut dor. Nu de mine cea de atunci, nu de vremuri (caci nu erau cele mai roz; atunci voiam ceva care sa ia din mine intensitatea a ceea ce simteam), cat de toamna pe care o simteam pana in maduva oaselor si de copilaria pe care o aveam in mine.

Nu regret vremurile de acum.. ca stau 10 ore pe zi cu ochii intr-un monitor, ca m-am maturizat.. Nu, pentru ca e alegerea mea.
Daca regret ceva este ca am permis ca aceasta intensitate din mine sa fie ponosita intr-o alta zi de toamna.

Si ascultand "Give me novocaine", am pus mana pe telefon si l-am sunat pe el, pe cel care are acelasi verde in ochi si acelasi suflet.. pe Fratello.
Canta la chitara. Mi-a cantat la telefon "Wake me up when September ends" si am simtit conexiunea pe care numai sufletele gemene o traiesc concomitent.

Mi-a adus un strop de libertate pe biroul meu gri si m-a facut sa zambesc.

Seara de sambata

Azi am fost in alta parte. Mi-am oferit portia de ragaz dupa care am tanjit si am plecat sa privesc apusul in parc.

Cu o bluza cu maneci lungi ce-mi acopereau degetele, am urcat aleea in zigzag a Muntelui Mare. 

Aceasta alee ma duce mereu cu gandul la mitul japonez ca demonii nu pot merge in zigzag si pentru a-i lasa in urma, japonezii se inconjurau de alei si poduri in zigzag.

Mi-am lasat si eu demonii in spate si am privit zarea portocalie. Nu a fost chiar nu apus spectaculos, de fapt nici macar nu am apucat soarele pentru ca am intarziat.
Am facut o mica tura de parc si m-am oprit sa privesc pescarii de pe insula mica.
Toamna ma indeamna spre meditatie si ma face sa vreau sa ma culcusesc langa cineva drag, la caldura unui corp care ma recunoaste.

A fost o vreme cand imi permiteam zilnic astfel de iesiri in sacru, cum le numeam. Azi insa, uit ca lucrurile trebuie privite in profunzime si ca suntem inconjurati de minuni.

Mi-au inghetat degetele. Sunt pe o banca in parc, e 7 seara abia, dar stelele au aparut pe cer. 

O dorinta catre ele.