Dimineata de noiembrie

O dimineata cu soare rotund si palid, ivindu-se din ceata.

Una din ultimele dimineti de noiembrie cu aer rece si nerabdare in suflet.

Conservare

Am inceput sa recitesc "Strada Le Havre". Cred ca au trecut mai bine de 4 ani de la prima citire si imi amintesc ca a avut un puternic impact.
Cartea este o poveste de dragoste optimista, cu final frumos, numai ca de dimineata m-am cramponat de un pasaj in care era descrisa viata gri si singuratica a unui personaj.

Evit sa mai ascult cantece triste, sa vad filme sau sa citesc lucruri triste.
Aseara, ascultam "She wolf" al lui Guetta (nu, nu am cazut in cap.. doar ca melodia e chiar super) si auzind pasajul:
"But I can't compete with a she wolf who has brought me to my knees
What do you see in those yellow eyes
Cause i'm falling to pieces"
nu am mai putut sa ascult si am oprit.

Imi conserv starea de bine, pentru prima data in viata chiar ma feresc de intuneric. Nici Placebo nu am mai putut sa ascult, tocmai pentru ca ei canta despre lucruri care se pierd, despre neacceptare, dependenta, durere.
Or, eu nu le mai vreau.

Vreau ca echilibrul aceasta pe care il simt, veritabil sau nu, sa ramana echilibru. 
Chiar si la nivel subconstient, nu pot accepta ca ceva sa il perturbe.

Asa ca inchei cu ultimul cantec Pink, care .. e .. optimist. :)

Traind

Iata-ne intorsi la realitate.
Eu aici si tu acolo,
Cautandu-ne, privindu-ne,
Si ciocnindu-ne cu pofta unui vis trait.

Iata-ne intorsi la prezent.
Eu aici si tu acolo,
Numarand minute, profitand de secunde,
Si strangand clipele in pumni.

Iata-ne pe noi,
Reali si prezenti...
Traind.

Avionul de aur

Toti avem avionul nostru de aur. 
Inchidem in el vocea bunicilor sau dealuri marete sub cer albatru sau o amintire cu albastrele, lanuri de grau si o rochita neagra cu flori rosii, din care se prelungea un brat de copil ce tinea mana unei mame. 

Amintirea nu doare.
Fericirea nu doarme. 

Timpul, acest avion de aur, trebuie sa luceasca si sa zboare in soare.

Credinta

Sunt asta seara intr-o stare de semi-autism. Nu am chef de nimic, nu pot sa vorbesc, nu pot sa ascult. Am stat mai bine de o ora in cada, ascultand zgomotele tevilor si ale apei, bocanelile vecinilor si pe Luna mieunand in capul meu. Tastez cu degetele inflorite de la apa calda si ma simt mai anesteziata. 

Uneori viitorul suna bine, alteori suna rau, dar ce va fi nu putem stii. Che sera, sera cum zice cantecul, what will be, will be. Ce ma fac insa cu incapatanarea mea ca eu pot sa rezolv lucrurile, gandul ca daca e, nu are cum sa nu fie. Iluzie? Speranta? Credinta?

Legat de iluzie.. John Lennon zicea asa: "Un vis pe care-l visezi singur, e doar un vis. Un vis pe care il visam impreuna e o realitate."

Sunt campioana la speranta. Zici ca in mine a fost inchisa Cutia Pandorei dupa ce toate lighioanele au zburat si a ramas doar lighioana cea mai periculoasa. Caci, da! Daca ne amintim mitul.. Zeus i-a dat Pandorei cutia cu cele mai mari urgii..si printre ele speranta.

Si totusi nu cred ca e speranta, ci doar credinta. In tine, in mine, in noi. 

Ce imi este clar este ca viitorul trebuie sa sune si sa fie bine. Ca un rasarit de soare primavara, ca un cer instelat de vara, ca un deal auriu de toamna pe care le admiram impreuna.

Ihm… Iluzie? Speranta? Credinta?